luni, 5 iunie 2023

Sunt baptiștii descendenții lui Toma necredinciosul ?

 



Nu este nici un secret ca cultul baptist are o doctrina destul de rigida , in comparatie cu penticostalii cel putin. Un baptist dogmatic respinge darurile spirituale, nu crede ca astazi mai pot exista vindecari miraculoase ca in primul secol, nu cred in profetii  sau darul vorbirii in alte limbi . Am intalnit si pastori care resping pana si marturiile celor care au trecut prin moarte clinica sau vedenii si au vazut raiul sau iadul apoi reveniti la viata au marturisit ca Dumnezeu le-a revelat aceste lucruri  pentru a marturisii oamenilor ca exista rai si iad . 

Surprinzator este ca chiar o parte dintre cei care au trecut prin astfel de experiente  au fost credinciosi baptisti, am sa dau doar doua exemple George Vruță si Gabriel Bărnuțiu . George Vruță marturiseste intr-un clip video ca a fost grav bolnav , cancer cu metastaze, a fost internat in spital unde a decedat, sufletul sau a iesit din trup si sa trezit intr-o alta lume, pe care el o numeste iadul.

 Acolo si-a adus aminte de Dumnezeu si a inceput sa strige Isus , Isus, apoi o raza de lumina a aparut in intunericul iadului si o mana la prins si la scos de acolo. La scurt timp sa trezit intors in trup in spital. In doua zile si-a revenit complet, boala terminala a disparul din trupul sau, medicii erau uluiti nu le venea sa creada ca au asistat la o minune. Revenit acasa sa decis sa se pocaiasca , botezandu-se  intr-o biserica baptista. Minunea sa produs datorita mamei sale care era pocaita practicanta , postea mult si se ruga pentru vindecarea sa fizica si spirituala.

Gabriel Barnutiu a avut deasemeni o marturie despre modul cum Dumnezeu la dus in lumea de dincolo , sufletul ia iesit din trup si a vazut iadul, apoi raiul, dupa care ingerii i-au spus sa se pocaiasca si sa trezit intors in  trup in spital  in Simleul Silvaniei. Revenit la viata nu se mai putea oprii din plans, sa pocait apoi intr-o biserica baptista.

Doctrinele cultelor sunt facute de oameni in timp de aceste experiente supranaturale vin direct de la Dumnezeu. Unii baptistii insa nu le cred si mai si jignesc uneori grosolan pe cei care au alte opinii dovedind ca nu au  Duhul Sfant si poate nici nu l-au avut vreodata.

Nu trebuie totusi sa generalizam, nu toti baptistii se comporta in acest mod  si eu spre exempu sunt baptist dar nu unul ingust dogmatic ci deschis spre orice revelatie care vine de la Dumnezeu.

Faptul ca ortodocsii pretind ca scoate omul din iad cu colacii si pomenile de la parastas par sa fie intradevar povesti naive, dar asta nu inseamna sa te fixezi pe ideea ca nimeni nu mai iese din iad, daca a  intrat adata acolo, astea sunt tot povesti dar din alta doctrina. Dumnezeu este suveran si atotputernic si poate face minuni .

 Dar nu doar baptisti candideaza pentru titlul de descendent a lui Toma necredinciosul, adventistii ravnesc si ei dupa acest titlu, ei respingand existenta sufletului nemuritor si chiar a iadului, cu asta dovedind ca sunt scufandati total  in erezii cumplite care pun in discutie dogme fundamentale din crestinismului .

Dogmatismul in exces te indeparteaza de adevar si nu-ti permite sa vezi suveranitatea lui Dumnezeu in toate aspectele vietii .

Update: Pentru ca am fost atentionat la comentarii de un habotnic indoctrinat ca jignesc baptismul comparandu-l cu Toma, nu este nici o jignire Toma a fost apostol al Domnului. Dupa cum se vede din imagine i sa desenat un cerc  (aura) pe cap, deci este considerat un sfant in biserica crestina , sa fi comparat cu un sfant este o onoare.


.   


 

sâmbătă, 3 iunie 2023

Conferința Vertical - un ghiveci multicofesional

 



Canalul youtube "Vocea Crestinilor" cu sediul in Austria si-a facut un obicetiv din a aduna laolalta pe toti romanii neoprotestanti din Europa intr-un ghiveci multiconfesional. Denominatiunea nonconfesionala Harvest infiintata de pastorul Cristian Barbosu iese din nou in evidenta si cu sprijinul lui Ciprian intr-o conferinta pentru pastori pe tema relationarii cu tinerii problematici din biserici. Pastorul Barbosu el insasi cu un istoric "rebel" care a iesit din cultul baptist pentru a-si crea o grupare crestina moderna dupa model american, pe principii libertine.  A ademenit in primii ani de activitate tineri din toate cultele dar mai ales de la baptisti si i-a "teleportat"  la Harvest , termenul  "verical" fiind imprumutat tot de cultul mama de peste ocean. Ultima isprava de rasunet de la Harvest-ul aradean  fiind iniatiativa de a prezenta campionatul mondial de fotbal pe ecranul mare din biserica. Totul pentru a atrage oameni cu orice pret in "biserica" care dupa atatea inovatii .....


Cu toate aceste sunt pastori precum Samy Tutac care participa cu entuziasm la conferinta organizata de Barbosu, ceea ce ne face sa presupunem  ca si biserica baptista "Providenta" din Timisoara, doreste sa invete din experienta de "succes"  de la Harvest pentru a cucerii tineretul folosind toate metodele posibile după cum ne-a invatat  Rick Warren, cel care a introdus rock-ul in bisericile americane.

Pentru "sefu" de la "Vocea Crestinilor" nu exista biserici conservatoare si libertine, culte baptiste, penticostale sau nonconfesionale , el incearca sa faca un ghiveci din toate , sustinerea financiara este tot ce conteaza. Si pana acum a avut succes adunand pastori si zeci de mii de admiratori la programele sale iar afacerea pare sa progreseze.

Vezi și Proorocul ghicitor 

.

marți, 30 mai 2023

Ce înseamnă creștinismul la ortodocși ? o tradiție moștenită din bătrîni

 



Pe vremea când eram la ortodocși și prietenii imi spuneau de pocaință eu raspundeam  foarte sigur de mine: "și eu un sunt creștin, sunt ortodox  nu am nevoie să imi schimb credința , religia care o am este suficient de bună". 
Ortodoxul din naștere se obisnuiește cu religia lui și i se pare ca acesta este creștinismul  care se practică în religia majoritară  din Romania, o religie libertină ce îți permite să faci orice vrei. Doar în momentul cînd am început să studiez Scriptura temeinic mi-am schimbat părerea și am văzut ca ceea ce practica omenirea de secole este departe de creștinismul propovaduit de Hristos și apostoli. 

Dar vedem pe internet oameni care refuză cu obstinație să caute adevărul în Scripturi aplecând urechea la vorbele pline de venin al unor preoți, călugari sau fanatici ortodocși care resping pocăința și nașterea din nou (Ioan 3:3)  poruncită de Hristos pe motiv că doar biserica lor e cea "unică și  adevarată".

 Fiecare are de ales între a crede Scriptura sau pe acești preoți . Mai nou se atacă traducerea Cornilescu a bibliei pe motiv ca nu corespunde cu cea ortodoxă, deși  biblia ortodoxa este tradusă respectând în primul rând  doctrina BOR și nu întodeauna adevarul și textul original din greacă.

Dar vine ziua când fiecare va da socoteală pentru viața lui în Fața lui Dumnezeu și acolo nu va fi nimeni să-l poată apăra iar judecata Lui va fi dupa Scripturi, nu după "sfinte tradiții" sau doctrine fie ele ortodoxe, catolice  sau protestante.

.

vineri, 26 mai 2023

Eveniment aniversar pe stadionul Cupei Mondiale din Seul

 


𝗕𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗮 𝗦𝗮𝗥𝗮𝗻𝗴, împreună cu alte biserici din Coreea, se pregătesc pentru cea de-a 50-a aniversare a istoricei Cruciade a evanghelistului american Billy Graham, care a avut loc în capitala Seul, în 1973.
În 1973, între 30 mai și 3 iunie, proeminentul evanghelist creștin american, reverendul Billy Graham a predicat Evanghelia la aproximativ 3,2 milioane de coreeni, la Yeouido Plaza din Seul. Acest eveniment a devenit cea mai mare „cruciadă” a lui.
Anul acesta, pe data de 3 iunie, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la acest mare eveniment, fiul marelui evanghelist, Franklin Graham, va propovădui evanghelia Domnului Isus, pe stadionul Cupei Mondiale din Seul.


.

duminică, 21 mai 2023

"Dreapta credință" de pe Calea Lată

 



In primul rand doresc sa  precizez ca m-am nascut si am crescut intr-o familie de ortodocsi , deci nu am nimic impotriva Bisericii Ortodoxe, o consider o biserica crestina traditionala, seculara ca multe altele. Insa ca unul care dupa varsta majoratului am inceput sa studiez Scriptura am costatat ca ceea ce scrie in Cuvantulul lui Dumnezeu difera total de forma de crestinism practicata in Biserica Ortodoxa. 
Ulterior dupa ce am ajuns sa cunosc si istoria crestinismului, cea adevara nu cea cosmetizata si adaptata doctrinei BOR, am constatat ca ceea ce spune propaganda dogmatica a biseicii "stramosesti " cum ca aceasta biserica  a aparut in primul secol si a pastrat totul neschimbat pana in prezent este pura inventie nimic adevarat in aceasta teorie. Din pacate sunt exrem de  multi credinciosi ortodocsi creduli care cred tot ce li se spune , fara sa cerceteze nimic din surse independente.
Cred si accepta orice pentru ca religia ortodoxa este extrem de convenabila lor, fiind o religie libertina , iti permite sa faci orice, sa traiesti in libertinaj , cum iti place (biblia o numeste Calea lata ) si in plus iti promte ca te baga si in rai. Si iti explica "mecanismul" cum  preotii ortodocsi sunt "unsi" prin succesiune apostolica sa deslege de orice pacat, si daca te spovedesti la preot acesta te desleaga de pacate si daca mai faci si ceva fapte bune, de milostenie ai raiul asigurat. Total in afara Scripturii. Dupa modelul acesta adaptat sistemului lumesc  poti sa traiesti toata viata in cele mai negre pacate si in final te spovedesti, preotul te desleaga si gata esti crestin si nu orice fel de crestin ci "drept credincios". Se face mult caz de cuvantul  grecesc ortodoxie care in traducere in limba romana inseamna credinta dreapta (dupa normele cultului din care faci parte) dar este o  expresie inselatoare.
Multi religiosi folosesc aceasta expresie cu referire la ceea ce ei cinsidera "ortodoxie" spre exemplu evreii ultra religiosi poarta numele de ultra-ortodocsi desi nu au nimic in comun cu crestinismul dimpotriva sunt anti crestini. 

 Când și cum a a apărut Biserica Ortodoxă 

Preotii ortodocsi pretind ca poarta acest nume pentru ca se trag din apostoli si in consecinta ei detin credinta drepta.... 
O minciuna strigatoare la cer, ar spune un istoric al crestinismului, Biserica Ortodoxa si-a luat acest nume (oficial) in anul 1054 cand Bisericile din Rasarit s-au separat de Biserica Catolica din care au facut parte pana la Marea Schisma. Biserica oficiala a  Imperiului Roman a aparut la randul ei in vremea imparatului Constantin. Atunci din secolul IV sa cristalizat si dogma Bisericii oficiale odata cu  Sinoadele Ecumenice initiate de Constantin, care au introdus doctrine noi cultul sfintilor, al Mariei, moastelor etc.
 Sună a basme de adormit copii că au apărut în primul secol și nimic nu sa schimbat, să fim serioși, atunci  atâtea sinoade ecumenice ce au făcut ? 

                                                   
Icoana reprezentand Al doilea conciliu de la Niceea  a fost cel de-al VII-lea conciliu (sinod) ecumenic și a avut loc în anul 787. Acest conciliu fost convocat de împărăteasa Irina Ateniana, ferventa iconofila care a acționat ca regentă în numele fiului ei Constantin al VI-lea, pe atunci minor , acest conciliu a decis reistaurarea cultului icoanelor  interzis la conciile precedente. 

  Ortodoxie in termenii doctrinei ortodoxe reprezinta cultul icoanelor, Mariei, sfintilor, pe cand Credinta Dreapta in termenii Noului Testament inseamna invatatura lui Hristos si al apostolilor (desi nu exista expresia "credinta dreapta" in Noul Testament).

Biserica Ortodoxă  are ca fundament doctrinar hotărârile sinoadelor ecumenice prezidate de împarații din vremea respectiva (secolele IV, V, VI)  la care se adaugă învațaturile părinților bisericești din acea perioadă în proporție de 60 % și  40%  Sfânta Scriptură care conține exclusiv învațătura lui Hristos și al apostolilor din primul secol. 



Un alt argument al ortodocsilor dogmatici este  ca "Sfanta lumina" de la Pasti este semnul ca BO detine "credinta cea adevarata" . Presupunand ca miracolul este real , de ce ar face Dumnezeu o astfel de minune ? Pentru a-si arata puterea , prezenta , pentru a-L revela, redescoperii omenirii pe Isus  Hristos care a inviat din morti la Ierusalim in urma cu 2000 de ani. Acest miracol ar putea fi o marturie pentru evrei si  necrestini  pentru al descoperii pe Hristos.. Faptul ca se intampla in urma rugaciunilor  unui episcop ortodox este mai putin important (cu exceptia faptului ca el detine o rugaciune speciala - in acest caz rugaciunea conteaza mai mult decat cine o rosteste). 
Pe de alta parte poate indica ca Dumnezeu nu ia lepadat pe ortodocsi cum si-au imaginat unii protestanti, dimpotriva , desi  practica idolatria de secole, din perspectiva protestanta. Lumina indica catre Hristos si nu catre un cult religios. Daca va aparea vreodata o minune asemanatoare la catedrala ortodoxa din Bucuresti atunci am puteao lega de BOR altfel categoric nu.
                                           

        
Nu, ortodoxia nu este dreapta credinta in modul exclusivist in care il proclamati, oricat s-ar agita adepti fanatici ai institutiei cu acealasi nume , este un cult care are un nume "ortodox" pe care singură și la atribuit  si atat. Credinta dreapta este aceea care are Scriptura ca fundament al doctrinei in proportie de 100% nu mai putin, care include tot ce au spus Hristos si apostolii in primul secol. In rest este doar propaganda care are radacine adanci in cultura romaneasca dar nu este fundamentata pe Cuvantul lui Dumnezeu ci pe traditii si hotarari sinodale aparute mult dupa disparitia apostolilor. 
Sa imparti lumea in Biserica Ortodoxa versus  "secte eretice"  este o dovada de prostie si habotnicism dus la extrem. Statistic  chiar daca in Romania, Biserica Ortodoxa este majoritara, pe plan mondial bisericile ortodoxe sunt in minoritate . In procente ortodocsii rasariteni sunt 9,4% din totalul crestinilor  din lume , impreuna cu ortodocsii orientali (pe care cei rasariteni nu-i recunosc) reprezinta 11,9%  conform Pew Research si Wikipedia.
                                                    



                              



luni, 15 mai 2023

De ce aleg ortodocșii calea monahismului - Rolul monahismului in istoria Bisericii

 


Motivul pe care îl invocă adesea cei care aleg să se călugărească este dorința de a fi mai aproape de Dumnezeu și teama de a nu ajunge în iad trăind viața din lume. Doresc să se separe de lume pentru că li sa descoperit că lumea cu plăcerile ei păcătoase este potrivinică lui Dumnezeu și drumul pe care merg cei mai mulți duce către iad. Motivația acestora pare perfect valabilă, dar ce este cel puțin ciudat  o parte din calugări aleg calea extremismului susținând că religia  ortodoxă este singura adevarată, respingand celelate culte creștine. Adica tu te izolezi de lume pe motiv că acolo este păcat și e calea către iad, dar în același timp pretinzi că aceasta formă de religie este credința adevarată. Te contrazici singur si nici nu iți dai seama ce aberații susții . 

Ca să pară interesanți se refugiază în fundamentalism, în extremism naționalist (uneori legionar fascistoid) precum cei de la mânăsirea Petru Vodă  sau altele de acest fel majoritatea fiind din zona Moldovei.

           https://www.youtube.com/watch?v=EyyYqEpEaGQ                                

  Izolarea de lume prin monahism care a apărut odată cu îndepărtarea Bisericii de creștinismul primar și care a dus la apariția creștinismul lumesc, a avut rolul ei în Biserica seculară. Însă dacă anaizăm mai îndeaproape a avut și un efect negativ pentru că călugarii au fost cei care au îmbrațișat fără rezerve modificările dictate de Conciile Ecumenice  precum cel de la Efes din anul 431 când sa oficializat cultul Mariei și s-a adoptat  titlul de „Născătoare de Dumnezeu”  pentru Maria din Nazaret . Călugarii au fost cei care au susținut permanent închinarea la icoane și moaște, adică ce numesc ei "ortodoxie". În concluzie monahismul a avut atât un rol pozitiv contrabalansând oarecum starea de păcătoșenie a celor "din lume"  cât si unul negativ susținând dogme nescripturale.

 Pentru mulți români mânastirile sunt o sursă de încărcare spirituală, acolo iși găsesc liniștea sufletească, dar poate doar una înșelătoare , temporară , îl găsim doar cunoscandu-l pe Dumnezeu și asta începe cu cunoașterea Sfintelor Scripturi. Au existat și mai există încă călugări care au semănat otravă în sufletul oamenilor îndemnînt pe oameni la ură împotriva altor confesiuni. (Cleopa este unl din ei dar nu este sigurul ). 

În Sf. Scriptură nu scrie "călugariți-vă", "izolați-vă de lume" ci pocăiți-vă și credeți în Evangheliei. (Marcu 1:15). Daca nu vă pocăiți toți veți pierii la fel (Luca 13:3 ) . Pocăința este într-un fel tot o separare de lume dar una spirituală nu fizică , condiția este ca cei care se pocăiesc să se separe de lume în mod real altfel schimbarea lor este una falsă , se inșeală singuri și sfârșitul lor s-ar putea să nu fie unul dorit ci unul regretabil.                                      

        

.                                                         


miercuri, 10 mai 2023

Problema fanatismului religios și intoleranței între cultele creștine

 


Evenimentele recente petrecute în Biserica Ortodoxă când un grup de intelectuali au înaintat o petiție Sinodului BOR prin care solicita inițierea unor demersuri pentru schimbarea datei sărbătoririi Paștelui ortodox pentru a coincide cu Paștele celorlate biserici a stârnit o avalașă de critici dure și acuzații la adresa inițiatorilor. Tabăra naționalistă din BOR a reacționat violent, fanatismul naționalist religios cultivat încă de pe vremea legionarilor  nu sa stins ci sa disipat în multe grupări neolegionare în care preoți ortodocși cu funcții importante în Biserica au un rol important. 

Saiturile ortodocșilor naționaliști duc o campanie neîntreruptă de îndoctrinare a adepților săi inoclându-le acestora doctrina pretinsei drepte-credințe , "singura adevarată, care a aparut în primul secol și a rămas neschimbată de atunci și pâna astăzi". Vorbe goale contrazise  de istoria reală a Bisericii.                                                      


   Dar să nu credem că numai la ortodocși se manifestă fanatismul religios dogmatic, el se manifestă în majoritatea cultelor creștine. 

 Mă aflam într-o excursie în munți cu un grup de tineri penticostali și la un moment dat ne-am intersectat cu un grup de călugărițe, o fată din grupul în care mă aflam sa adresat celorlante fete  spunându-le " degeaba se îmbracă astea (calugarițele) în negru că tot in iad vor ajunge". Este o mentalitate (prejudecată)  îngusta a unora atât penticostali cât și din alte culte, că "numai neoprotestanții (pocăiții) vor fii mântuiți, ceilați din cultele seculare se vor duce cu toții în iad". 

În partea opusă saituri  care promovează fanatismul ortodox afirmă că "sectarii se duc cu toții în iad pentru că au părăsit dreapta credință și prostimea crede orice..."

Aici te aduce fanatismul doctrinar care iți spune ca numai cultul sau grupul din care faci tu  parte vor fi mântuiți ceilalți vor merge cu toții în iad. Prejudecata asta o putem întalnii atat la unii ortodocși  cât și la neoprotestanții dogmatici , în special din grupul  celor care s-au nâscut în familii de neoprotestanți (np) și nu cunosc alte confesiuni.

Pe aceiași temă , recent am aflat de o noua variantă a apariției luminii sfinte de la Sfântul Mormânt , o creștina np (foarte probabil penticostală) a afirmat pe facebook că: "Lumina de la Sf. Mormânt este creată de diavol și diavolii se bucură  că ia inșelat pe oameni în acest mod  "  o afirmație care pur și simplu ma șocat. Păi ce să caute diavolul la Sfântul Mormânt a lui Isus ca , diavolul fuge numai când aude de numele Isus  Hristos , iar practic Lumina de la Ierusalim de Paști îl proclama pe Isus Hristos  și învierea Sa din morți, cum să promoveze vrajmașul așa ceva, e o aberație și o blasfemie.

 Ortodocșii fanatici spun despre penticostali că "au duhuri demonice de aceea borborosesc în limbi necunoscute" , deci fiecare îl pune pe diavol în tabară opusă, e ebarat să faci asfel de afirmații  care pot fi intepretate și ca o hulă împotriva Duhului Sfant.

 Dumnezeu nu este nici ortodox nici neoprotestant El este deasupra oricăror  confesiuni religioase de aceea nu ține cont de diviziunile interconfecionale sau de  doctrinele cultelor pentru El numai Scriptura contează.

Dar  să nu  înțelegem că toți neoprotestanții sunt fanatici , într-o mărturie publicată cu câțiva ani în urmă o creștină np a relatat o experiență supranaturală în urma morții clinice prin care a trecut. Afirma printre altele că a ajuns în cer și a  asistat la judecata unor oameni ajunși în fața lui Hristos, fiecare din ei  și toți de față au putut vedea pe un ecran desfașurat în fața lor toată viața acelei persoane, unul era neoprotestant altul preot ortodox. "Pocăitul" a avut și evoluții bune și căderi, dar în final Hristos la iertat și a fost primit în rai. Preotul ortodox a avut și el păcate, căderi dar în final Hristos la iertat  și a fost primit cu onoruri în cer. Femeia aceasta deși era neoprotestantă a relatat aceste experiențe fără să modifice nimic chiar dacă cele relatate de ea era oarecum în dezacord cu prejudecîțile multor neoprotestanți. 

Semnul principal al urmăririi obsesive a unei idei este considerat intoleranță față de alte religii. Ura nedisimulată și disprețul față de alte credințe dau naștere agresivității, care uneori se manifestă în cele mai dezgustătoare forme.

Vezi și :  Paul Negruț- Despre legile ce se fac în ascuns, și presiunile care ni se fac.

.

duminică, 7 mai 2023

Paul Negruț- Despre legile ce se fac în ascuns, și presiunile care ni se fac.

 Pastor, Profesor univ. Paul Negrut rectorul Universitații Emanuel din Oradea despre Proiectul Legii învățământului 


                                                       


vineri, 5 mai 2023

Lucruri pe cale de dispariție din adunările evanghelice – SFINȚENIA




Cel mai de preț lucru care există în Biserica lui Christos nu sunt nici boxele, nici pianul, nici stația, nici amvonul, nici video-proiectorul, nici chiar clădirea ci SFINȚENIA.

Psalmii 93:5 “…sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile. “

Când sfințenia se pierde, foștii neprihăniți vor ține capul jos iar păcătoșii care vizitează adunarea respectivă îl vor ținea sus.

Când sfințenia se pierde cele mai bune acorduri de pian vor suna fals și cea mai frumoasă predică nu va mai avea puterea de a străpunge inima ci doar va atinge mintea.

Când sfințenia se pierde va lipsi focul. Oamenii vor merge la adunare ca la un concert și vor veni de acolo impresionați dar nu transformați. Dacă Ilie nu ar fi fost un sfânt ar fi rămas fără foc pe muntele Carmel.

Când sfințenia se pierde două ore în adunare vor părea o veșnicie de care vrei să scapi cât mai repede.

Când sfințenia se pierde lacrimile vor lipsi. Iar fără lacrimi chiar și cea mai bună sămânță nu prinde în pământul neudat de multă vreme.

Când sfințenia se pierde băieții vor merge la adunare pentru a mai găsi o fată care se îmbracă ca să fie remarcată cât mai ușor. Că sunt multe astfel de fete azi mai ales în timpul verii… Dar totuși stăm bine și iarna, găsesc ele soluții ca să nu rămână în anonimat.

Când sfințenia se pierde programul de dimineața se va scurta încet-încet, cel de seară va dispărea în timp cu totul ca să facă loc unui film unde tinerii să se simtă bine, iar în loc de Duhul Sfânt vom avea nevoie de biscuiți și sărățele ca să “simțim unii cu alții”.

Când sfințenia se pierde s-ar putea ca numărul celor din adunare să crească în timp ce numărul celor din Biserică să scadă…

Când sfințenia se pierde nu mai contează cum trăiești ci cât de bine interpretezi piesa. Nu mai contează dacă trăiești cu Isus ci doar dacă știi să ții bine ritmul. Se sting becurile la închinare și se pornesc luminile care să bată pe starurile căzătoare. Noua modă: să te închini în întuneric celui care a spus: Eu sunt Lumina lumii…

Când pierdem sfințenia facem evanghelizări iar cei care ne vizitează spun: păi nu prea mai e vreo diferență între voi și noi… de ce să ne pocăim?

Când sfințenia se pierde… totul sună a gol. Și vasele goale potrivit cu Matei 25 rămân dincolo de ușă, adică afară…

Când sfințenia se pierde sintagma „Domnul este aici fraților” devine cea mai repetată minciună. Dacă Domnul ar fi aici, spunea Paul Washer, ar trebui să ne nimicească că el nu suportă păcatul. Isus nu coboară la jerfa păgânilor ci doar la jerfa sfinților. Și coborârea lui azi se vede tot mai rar.

Când sfințenia se pierde cei care merg spre altar să primească binecuvântarea își vor permite de toate înainte de nuntă că “oricum ne căsătorim”. Da, toți se căsătoresc dar nu toți rămân căsătoriți până la sfârșit. Isus binecuvintează puritatea și sfințenia nu serile prelungite prin parc și nopțile de (ne)veghere. În timp se vede binecuvântarea sfinților…

Când sfințenia se pierde dragostea dintâi pentru Dumnezeu este înlocuită cu dragostea pentru mașini, case, reviste auto-moto, reviste de modă, plăcerile lumii, patimile și poftele ei…

Când sfințenia se pierde ajungi ca la Cină să simți doar gustul rodului viței fără să mai simți gustul iertării…


sursa : https://cristianboariu.blog/2015/09/06/lucruri-pe-cale-de-disparitie-din-adunarile-evanghelice-sfintenia/

marți, 2 mai 2023

Un titlu halucinant "Ecumenismul este de la Diavol "

 


Recent a aparut un articol pe saitul ortodox basarabean (putinist) www.aparatorul.md cunoscut pentru atitudinea  sa nationalista si extremista cu un titlul halucinant  "Ecumenismul este de la diavol".
 Asa sa fie oare ?  cu siguranta de la diavol sunt atitudinile de ura, aroganta, mandrie si de ce nu, spiritul de rautate si dispret al acestor  saituri care promoveaza astfel de concepte profund necrestine.
Razboiul  declarat ecumenismului  este promovat in primul rand de cei care promoveaza o religie nationala  sau nationalista. Miscarea Legionara  a fost interzisa in Romania legal dar ea nu a disparut sa disimulat in tot felul de organizatii nou infiintate , in multe din acestea fiind implicati preoti cu pozitii inalte in BOR. 
                                 
    O ramura importanta din BOR care este in crestere in prezent promoveaza nationalismul religios care leaga poporul unei tari de religia majoritara.  Acestia pretind ca Biserica Ortodoxa  este unica biserica adevarata , celelalte sunt eretice de aceea BOR nu poate avea comuniune cu ele, o conceptie fantezista si aroganta.

 Ce inseamna de fapt ecumenismul conform DEX ?  

"Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic". Nu pare deloc diabolica aceasta definitie, dimpotriva.
 Ecumenismul practic inseamna in primul rand dialog, contacte intre confesiuni care apartin aceleiasi religii cu scopul de a elimina neintelegerile si tensiunile dintre ele .  
  Aceasta inseamnand intalniri pe diverse teme de discutie, adunari de rugaciune in comun (prima imagine) , manifestari de genul Marsul Invierii care se desfasoara in fiecare an la Timisoara de Pasti cu participarea tuturor cultelor crestine din oras . 
                                           


Ce ne spune insa Sf. Scriptura despre idealurile ecumenismului sunt de la Dumnezeu sau nu ? 

 Noul Testament de la un cap la altul indeamna la dragoste si unitate intre crestini .

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat‑o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis şi că I‑ai iubit cum M‑ai iubit pe mine. (Ioan 17:22–23)

Faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând! (Filipeni 2:2)

Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.  Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.

Aici Hristos se refera ca crestinii din vremea Sa , care erau evrei convertiti la credinta in Hristos. Dar implicit versetul este aplicabil tuturor crestinilor din toate timpurile.
Cei care pretind ca expresia  "Biserica Mea"  din Scriptura se refera la Biserica Ortodoxa comit o mare eroare, nicaieri in Noul Testament nu este mentionat  expresia "Biserica Ortodoxa" in versiunea originala. (Ce au inflorit preotii care au tradus biblia ortodoxa este o alta poveste).
In primul secol nu aparusera inca cultele , iar biserica din primul secol purta numele simplu de Biserica Crestina (primara).  Ce sa intamplat dupa legalizarea crestinismului din vremea imparatului Constantin este o alta poveste si o alta etapa in evolutia bisericii crestine . 

  Revenind la subiect ecumenismul poate fi initiativa benefica atata timp cat se respecta doctrina fiecaruia cult, fara se se puna in discutie unificarea tuturor cultelor un lucru imposibil. Cazul bisericii ortodoxe vs. biserica catolica care au format o singura biserica  din vremea lui Constantin pana la schizma din 1054 este o alta situatie particulara ce priveste cele doua confesiuni. 
Conditia acceptarii ecumenismului este ca acesta sa fie numai intre cultele crestine recunoscute si in nici un caz sa nu implice alte religii necrestine, cum a procedat Papa Francisc care sa intalnit cu musulmani, budisti, hindusi, asta este intradevar  o erezie cumplita si un pacat.
     Pe de alta parte si ceea ce declara o parte din clerul BOR si mirenii care -i urmeaza  ca BOR este singura biserica crestina este o erezie la fel de mare, si o ofensa adusa crestinismului . 



                        

duminică, 30 aprilie 2023

Theodor Paleologu despre divergențele prinvind data Paștelui din Biserica Ortodoxă

 


Ortodoxie - naționalism - antioccidentalism, o derivă spirituală dezastruoasă 

Theodor Paleologu este fost ministru , diplomat, eseist, profesor și este unul din susținătorii petiției intelectualilor ortodocși pentru trecerea la sărbătorirea Paștelor după   calendarul gregorian. Acesta analizeaza într-un interviu cauza problemelor de ordin doctrinar și disputelor din Biserica Ortodoxa , naționalismul și extremismul  care a dus la divizare in BOR. 

                                                               


                     Fringe lunatic , un termen derogatoriu folosit pentru a caracteriza membrii unei mișcări politice sau sociale drept extremiști cu opinii excentrice sau fanatice,                                


.


vineri, 28 aprilie 2023

"Minunea" de la Sf. Mormânt în vremea comunismului

                                                                                 


    Biserica Ortodoxă din România în vremea regimului comunist era ca și inexistentă , în orașe erau construite un număr mic de biserici , iar în presă,mass media  BOR  era menționată extrem de rar sau deloc. În ce privește miracolul cu " lumina sfantă"  de la Biserica Sf. Mormânt de la Ierusalim cu excepția preoților aproape nimeni nu auzise de așa ceva . Se practica un ritual de înconjurare a clădirii bisericii cu lumânări aprinse dar nimic miraculos . Acum vine arhiepiscopul Teodosie și afirmă că „Paştele adevărat este numai acolo unde vine Sfânta Lumină”. Și atunci ce au sărbătorit ortodocșii  de când sau înființat pâna în urmă cu câțiva ani când sa instituit  aducerea "luminii" de la Ierusalim cu avionul ? 
De ce sa decis aducerea "luminii sfinte" de la Ierusalim ? Pentru că Paștele ortodox nu era unul adevarăt sau scopul a fost creșterea popularitatii BOR ?  
                                         


 În scurt timp sa creat un cult în jurul acestei lumini "miraculoase" care ține până se stinge lumânarea, mergandu-se pâna acolo încât să se afirme că această lumină arată că Biserica Ortodoxă este biserica adevarată pentru că numai la rugaciunea patriarhului ortodox al Ierusalimului se produce miracolul. Această afirmație fiind desigur doar o fabulație a unor ultraortodocși nationaliști.  Chiar dacă acceptăm că lumina de la Paștele după caledar Iulian  este cu adevărat miraculoasă și nu o înșelătorie asta nu schimbă cu nimic dogma creștinismului  care are la bază Sfânta Scripturară dupa care vor fi judecati toți oamenii și nimic altceva .

Lumina de la Sf. Mormânt nu indică către un cult ci către Hristos, care a fost crucificat și a murit , apoi a inviat a treia zi după Scripturi la Ierusalim. 

Dacă ar apărea o lumină din cer pe Dealul Patriarhiei din București sau la vreo mânastire de pe  Muntele Athos atunci am putea accepta că indică către Biserica Ortodoxă, altfel  sunt simple fabulații. Minuni se întampla în multe confesiuni creștine, dar niciuna nu schimba cu nimic adevărul etern consemnat în Scripturi.  



...

miercuri, 26 aprilie 2023

Muzica pop rock si manele creștine pe Arena Națională

 "Evanghelizarea" carismaticilor de la Profides pe Arena Nationala care a continut de la un capat la altul muzica diversa de la pop rock la manele crestine a coplesit audienta avida dupa astfel de stiluri muzicale lumesti . Dupa cum era de asteptat Profides si-a mutat "discoteca crestina" pe stadion, tobele au facut legea ca la orice concert rock care se respecta, dat nici manelele etniilor nu au lipsit, asa ca mai toata lumea prezenta sa simtit fericita 


       .                                                   

marți, 18 aprilie 2023

Artista Dana Nălbaru, despre pocăință și renunțarea la viața publică

 


Dana Nălbaru (46 ani) s-a retras, în urmă cu mai mulți ani, la viața publică și a decis să se pocăiască. După ce a renunțat la trupa Hi-Q și s-a căsătorit cu Dragoș Bucur, aceasta s-a mutat la țară, unde trăiește liniștită alături de cei trei copii ai lor. Fosta solistă a trupei Hi-Q a mărturisit că s-a pocăit, iar la vârsta de 33 de ani s-a și botezat. Dana Nălbaru, despre pocăință și botezul la 33 de ani Dana Nălbaru a vorbit pentru prima dată despre faptul că s-a pocăit și că a ales această cale a credinței, invitată fiind în podcastul „Fain și Simplu” al lui Mihai Morar.
„Sunt pocăită și sper să mă pocăiesc și mai mult, astfel încât în fiecare zi a vieții mele să îl fac pe Iisus mândru de mine și să pot să tind către Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele”, a afirmat soția lui Dragoș Bucur.

„La 33 de ani m-am botezat în Hristos. Eram botezată la ortodocși. Cineva mi-a vorbit și mie, așa cum le-am vorbit și eu altora și l-am descoperit pe Hristos, acum aproape 13 ani. Și l-am recunoscut pe Hristos și sunt foarte fericită de atunci. Am început să înțeleg care e treaba, cu ce se mănâncă pocăința și să încerc în fiecare zi a vieții mele să merg pe calea cea dreaptă, cea sfântă”, a declarat Dana Nălbaru. „Am învățat că pot să fiu fericită cu puține lucruri, că nu e nimic mai prețios decât să rămân în Dumnezeu și tot ce fac în fiecare zi a vieții mele fac avându-l pe el ca reper”, a mai spus artista.

„Am fost omul cu cele mai multe frici” Dana Nălbaru a povestit că înainte de a se pocăi și de a-l cunoaște pe Hristos avea foarte multe frici. Însă, de când l-a descoperit pe Iisus, fricile ei au dispărut, acum fiind o persoană liniștită.

„Când te încrezi în Dumnezeu, te lași cu totul în brațele Lui. Eu cred că am fost omul cu cele mai multe frici. Fricile mele au dispărut. Când te pocăiești mulți spun că ai luat-o razna și se așteaptă să te vadă cu batic pe cap când ieși pe stradă. Ori nu e așa. Pocăința este, în primul rând, în inima ta. Trăiesc cea mai bună perioadă a vieții mele și îi mulțumesc lui Dumnezeu prin toate lucrurile prin care am trecut”, a afirmat Dana. „Fricile mele au dispărut. Am fost un om cu foarte multe frici. În primul rând îmi era frică de judecata celorlalți, că nu puteam să fiu perfectă, de înălțimi, de cutremure, de apă, îmi era frică de moarte. Nu mai am fricile astea. Sunt un om foarte liniștit și pentru mine asta înseamnă fericirea – când ești împăcat cu tine însuți”, a precizat soția lui Dragoș Bucur.

Dana Nălbaru, despre renunțarea la viața publică În urmă cu mai mulți ani, Dana Nălbaru a renunțat la viața publică, părăsind și Bucureștiul pentru un loc mai retras și mai liniștit. „Am învățat că poți să trăiești în lume, dar nu cu lumea”, a spus Dana. Întrebată de Mihai Morar de ce s-a retras din viața publică, Dana Nălbaru a răspuns simplu: „Că așa am vrut”.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=155&v=VeTslVaDzhQ&embeds_euri=https%3A%2F%2Fwww.unica.ro%2F&source_ve_path=MzY4NDI&feature=emb_logo

miercuri, 12 aprilie 2023

Răpirea Bisericii - un subiect delicat pentru unii, mult așteptat pentru alții

 



Un subiect intens discutat în ultima perioadă mai ales în mediul online este Răpirea Bisericii lui Hristos. Majoritatea cultelor creștine cred teoretic în Răpirea Bisericii  însă doar câteva discută în mod intens acest subiect. La ortodocși mai mult  unele saituri fundamentaliste  abordează acest subiect din perspectiva proprie , la catoloci probabil și mai puțin de atât . Neoprotestanții majoritatea au în doctrina Răpirea Bisericii și învierea fizică a morților, dar practic în bisericile baptiste spre exemplu ,destul de rar  se predică acest subiect (cu mici excepții) , cei mai entuziaști propovaduitori ai Răpirii sunt penticostalii cu puzderia de "profeți" și adventiștii .

Răpirea Bisericii cuplată cu subiectul învierii morților  despre care se spune ca vor învia și vor ieși din morminte naște pentru orice om rațional o mulțime de întrebări. 

                                               



Este ușor să afirmi, că "mortii , cei considerați vrednici (sau ce a mai rămas din ei - unii doar cenușa) vor învia și iși vor lua zborul spre cer" .  Sau  în alte variante "vor fi trasformați , vor primi un trup de slavă și se vor înălța la cer"...dar....
Dacă judecăm lucrurile rațional însa aceasta ar însemna suspendarea legilor fizicii prin intevenție divină ceea ce nu sa mai intâmplat la o astfel de scară  de când este omul pe Pământ. La asta probabil nu se gândește nimeni dintre cei entuziasmați  care se visează ființe cerești peste noapte. 

O altă intrebare ce-i frământa pe unii ar fi referitoare la cum se va face selecția între cei ce vor fi luați și cei care vor fi lăsați . Circulă pe facebook spre exemplu, o profeție penticostală care spune că femeile care nu poartă batic vor râmâne pe Pământ la răpire.  

Mărturiile persoanelor care au trecut prin moarte clinică și au văzut raiul sau iadul iar unii au asistat la judecata celor trecuți la cele veșnice ne arată că atunci fiecare persoană și-a revăzut  întrega viață și a fost evaluata individual de Hristos care a decis  care va intra în rai și care nu . În cazul Răpirii cum va fii ? Vor fi răpiti doar cei sfinți  sau și alții ? Biblia nu ne dă răspuns la această întrebare. Unii au dus o viață de "sfinți" , alții mai cad se ridică și tot așa și aceștia sunt probabil majoritatea, vor fi și aceștia considerați ca fiind "Biserica" la Răpire  sau nu ? Un teolog bun ar răspunde probabil cu da, dar cu un semn de întrebare , cel ce decide este Hristos. 

Și ar putea întreba unii...de ce ar mai fi necesar și o înviere a trupurilor "putrezite" din moment ce sufletul omului oricum părăseste trupul când trece la cele veșnice și merge fie în rai fie în iad după cum și-a trăit viața iar acolo va primi un trup ceresc dacă ajunge in rai. 

Foarte probabil Răpiriea Bisericii și învierea trupurilor celor morți  ar trebui să fie așteptată în primul rând de cei care nu cred că sufletul omului este nemuritor (precum adventiștii) și iși pun toata baza în trupul fizic care oricum nu poate fi etern fiind materie și  carnea este supusă distrugerii . Dar cu siguranță sfinții sau cei care se consideră sfinți sunt cei ce visează cel mai intens Răpirea care-i va duce în cer  înspre nemurire, cum spune și cântarea ....

                                                    


                                               


                                                  

                                                     



.

vineri, 7 aprilie 2023

„TRÂMBIŢELE APOCALIPSEI” SE AUD PE TOT CUPRINSUL LUMII.

 Cauza și natura sunetelor apocaliptice de trâmbițe, a căror sursă nu poate fi găsită, este necunoscută, existând doar câteva versiuni și speculații. Canalele de știri globale în mod tradițional tac despre astfel de fenomene, „nu se știe de ce”, iar știrile se adună încet, dar treptat ajung şi la urechile oamenilor de rând.

Un articol recent a descris deja sunete ciudate de trâmbițe în Odessa, fenomen care s-a produs acolo de două ori pe 26 martie 2023: o dată la apusul soarelui și a doua oară la mijlocul nopții.



                              Iar mai jos este cea mai recentă știre pe această temă:

                                                                             

          
                                                 California de Sud din nou, San Diego:

                                                                    

                                                             Iarăşi California:

                                                                      

                                                                              
                                         Aceeași zi se întâmpla și în alte părți ale lumii:


             

                                                                 Romania 

                                                                  





..

duminică, 2 aprilie 2023

Din biografia lui Luther - acesta ura evreii și susținea uciderea celor pe care îi considera eretici

Cunoașteți adevărul și veti fi liberi - ne îndeamnă Scriptura - întrebarea este  câți protestanți sau neoprotestanți  care au o stimă deosebită pentru Martin Luther sunt dispuși să afle detalii mai puțin cunoscute dar cât se poate de reale despre "sfântul" lor ?  Sau altfel spus să cunoască adevarata față a lui Luther .  Daca esti creștin onest  nu ezita să asculți acest mesaj pâna la capăt.