joi, 29 februarie 2024

De ce cred că pastorul Vladimir Pustan nu mai urmează o doctrină penticostală

Dan Bercian (de la Radio Unison ) este un foarte bun observator al vieții religioase din bisericile neoprotestante din Romania și cu siguranță nu putea să-i scape cazul mult mediatizat al pastorului Vladimir Pustan . 
In  clipul care urmează Dan Bercian evidentează aplecarea pastorului spre ecumenism manifestată în ultimii 11 ani în special spre catolicism și ortodoxie. Numai un om naiv și imatur spiritual nu poate să vadă că pastorul Pustan a părăsit de mult timp doctrina penticostală clasică în favoarea unei interpretări proprii mai  libertine a Scripturii, altfel spus a adoptat un creștinism libertin, o abordare specifică bisericilor independente rupte de un cult (Renovațio, Harvest). 
Ceva totuși exagerează Dan Bercian în analiza sa afirmația că  Biserica Catolică ar dori să pună stăpânire pe bisericile protestante aducându-le din nou sub dominația lor.  S-au dus demult vechile concepte medievale de dominație a catolicismului asupra creștinismului , acum Biserica Catolică a alunecat  în direcția opusă, ecumenismul fără limite, inclusiv infrațirea cu religii necreștine. Rămîne surprinzătoare totuși naivitatea extremă a "pustaneilor"  a penticostalilor care și-au  făcut un idol din pastorul Pustan în care continuă să creadă orbește.. 




 

vineri, 23 februarie 2024

Studierea Bibliei prin prisma doctrinei te duce în rătăcire . Este adevărat sau nu ?

 

                                                    

   Posterul de mai sus pe care l-am preluat de pe facebook , este adevărat  sau nu ? Este parțial adevărat dar în ce sens ? 

Fiecare cult are propria doctrină, interpretarea Scripturii în orice cult se face prin prisma acelei doctrine. Spre exemplu daca ești în cultul adventist interpretarea pe care cultul o dă Scripturii este conforma cu doctrina cultului și dacă frecventezi acest cult ți se va intipări în minte că Scriptura spune să pazești Sabatul, că nu există iad și nici suflet nemuritor . Afirmă Scriptura aceste lucruri ? cu siguranță nu, dar pentru că cultul are această doctrina ți-o va fixa în creier fără să-ți dai seama că ești manipulat.

Daca ești ortodox cultul iți va administra doctrina cultului sfinților, al Mariei, al moaștelor  și te va determina să crezi că aceste lucruri au fost lăsate moștenire Bisericii de Hristos și apostoli, deși nu este adevărat, toate aceste dogme fiind create în secolul IV de către sinoadele apostolice. Îndoctrinații vor crede însa cu fanatism aceste doctrine.

Dacă esti penticostal fanatic vei crede că pentru a te numii creștin trebuie să fi botezat cu Duhul Sfânt  iar semnul este vorbirea în limbi necunoscute. Aceste lucruri sunt amintite în Scriptură si au fost  practicate de unii creștini din primul secol dar nu sunt considerate obligatorii pentru toți crestinii, dar cultul te va invață contrariul. 

Daca esti baptist cultul te va învața ca conform doctrinei lui Luther mântuirea este prin credința singură fără fapte, faptele fiind o "haină murdară înaintea Domnului" . În realitate această expresie cu "haina muradară" este un citat din Vechiul Testament și este scos din context .  În Noul Testament faptele bune sunt consemnate de multe ori ca esențiale în creștinism, fiind considerate mai degrabă ca o obligație morală a creștinului și nu facultative (chiar dacă se spune ca mântuirea este prin credință nu prin fapte).

Exemplele ar putea continua cu alte culte și organizații religioase dar concluzia este aceiași , interpretarea Scripturii prin prisma doctrinei denaturează adevărul  Scripturii și te poate duce pe un drum greșit. Faptul că poți studia Scriptura singur este un mare avantaj cu condiția să ne te lași influențat de doctrina cultului ci să cauți călauzire de la Dumnezeu în ințelegerea corectă a Scripturii.

Fie ca faci sau nu parte dintr-un cult important este să pui Scriptura pe primul loc, iar doctrina pe locul doi . Neapartenența la un cult creștin poate crește deasemenua riscul de cădere în erezii  nici această variantă nu este ideală cum cred unii.



.





vineri, 16 februarie 2024

Cristi Negrici - fost preot ortodox - Ekklesia - ÎNCHINARE BIBLICĂ

                                        Cristi Negrici - Fost preot ortodox 


                                                     
       

miercuri, 14 februarie 2024

Bănescu "Biserica (ortodoxă) nu este o sectă formată din extremiști și ultrarigoriști” Matei 7 :13 -14 Calea îngustă vs. calea lată



Vasile Bănescu purtatorul de cuvânt al BOR a lansat noi săgeți către ÎPS Teodosie, după ce Arhiepiscopul Tomisului a stârnit controverse în urma declarațiilor sale. El a spus că „bărbații care se căsătoresc cu femei divorțate comit un adulter” (citat din Matei 5:32).  


 Reprezentatii Bisericii Ortodoxe au reacționat violent după ce arhiepiscopul Teodosie a citat un verset din biblie Matei 5:32 


Ce spune Hristos ăn Evanghelia după Matei 7: 13-14 


"Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află."



În continuare reprezentatul BOR ne oferă definiția bisericii libertine - calea lată din Matei 17


"Biserica nu e batalion disciplinar, nu e o cazarmă prin care suntem fugăriți, muștruluiți, somați sau pedepsiți pentru a împlini orbește toanele cazone și razna la realitate ale cuiva."

Biserica nu e o sectă formată din extremiști și ultrarigoriști.
Nu a fost niciodată. Virtutea stă în echilibru, nobilă moderație, discreție. Nu în exces. 

Ceea ce ne face pe toți cei din această extinsă familie spirituală să mergem înainte pe Cale tot în mod diferit, nu identic, nu în același ritm cadențat.

Nu suntem trupa de asalt, ci „turma” simbolică a Marelui Păstor.
Unii, ceva mai atletici spiritual, pot alerga, alții merg alert, dar mai și cad, alții doar la pas, căzând și ei, alții înaintează încet, șchiopătând, alții abia se urnesc.

Toți, creștini fiind, știu însă în Cine cred și nu tânjesc să fie bruscați, ocărâți sau blamați pentru că se mișcă pe Cale diferit sau o mai rătăcesc.

Hristos nu ne grăbește, nu ne silește, nu ne dă în cap cu interdicțiile formalismului și ritualismului sterp. Ne așteaptă exact ca un părinte surâzător care își cheamă cu brațele deschise copilașul spre el, sperând că acesta chiar se va ridica și va face primii săi pași. Copilaș care va deveni, probabil, un „fiu risipitor”. Un Tată îl va aștepta și pe el.

Biserica nu e batalion disciplinar, nu e o cazarmă prin care suntem fugăriți,




În comunitatea Bisericii, adevăratele sfaturi duhovnicești se oferă personalizat în Taina Spovedaniei, nu în public, nu la grămadă și microfon. Pentru că în miezul creștinismului stă persoana unică și liberă, nu masa mustrată, manipulată sau incitată.

Clericii nu sunt gardienii unei închisori de maximă siguranță, conduși de generali sumbri ai unui Satrap ceresc care ne spionează obsesiv fiecare mișcare și ne sancționează sadic fiecare greșeală.

Omul real credincios e omul liber prin excelență. Senin, destins, discret și blând. 

Abia el, omul credincios, nu superstițios, înțelege ce este libertatea din miezul creștinismului. "

Nimic din ce spune reprezentantul BOR nu reflectă Scriptura, totul este rastămăcit întors pe dos, pune accent pe libertate, asta ne duce cu gândul la modul cum este descrisă biserica libertină. Modelul descris seamană izbitor de mult cu ceea ce Scriptura numește Calea largă/lată care duce la pierzare. Ceva spune totuși adevărat dl. Bănescu întodeauna a fost așa , nu biserica creștină, biserica descrisă de ei, Biserica înființată de Hristos a fost mult diferită pentru că a funcționat pe alte principii. 

 

https://crestin-total-schimbat.blogspot.com/2024/02/banescu-biserica-ortodoxa-nu-este-o.html

joi, 8 februarie 2024

Care este diferența între Biserica Primară din primul secol și Biserica Ortodoxă ?

 

                                      Biserica Primară

Cea mai relavantă  sursă de unde putem cunoaște cum arăta în realitate biserica primara este Sfânta Scriptură respectiv Noul Testament . Aceasta ne arată că primii creștini erau evrei apoi treptat prin propovăduirea Evangheliei la "neamuri"  creștinismul a fost răspândit în  țări din Asia , sudul Europei și nordul Africii. 

Cum se manifesta Biserica din primul secol putem vedea deslușit  în Faptele Apostolilor  dar și în alte cărți precum cea scrisă  de  Iustin Martirul în anul 150  acesta a avut o descriere succintă a serviciului religios din biserica primară în cartea sa „Apologetica - Închinarea in Biserica Primară ” :

„Cei bogați dintre noi poartă de grijă săracilor; trăim o viața de strînsă părtașie si pentru tot ceea ce avem binecuvantăm pe Făcătorul nostru prin Isus Christos, Fiul Său si prin Duhul Sfant. În ziua care se cheamă “Duminica”, ne adunăm împreuna intr-un loc anumit înainte de răsaritul soarelui si citim cat ne îngăduie timpul din “memoriile apostolilor” și din scrierile profeților. Apoi, cînd se oprește cel ce citește, presbiterul ține o cuvîntare în care ne îndeamnă să trăim conform cu lucrurile frumoase pe care le-am auzit. Ne ridicăm apoi toți la rugăciune și cum am mai spus, cand sfîrsim rugăciunile, sunt aduse pîinea, vinul ai apa. Cel ce prezidează, dupa priceperea sa, se roagă atunci si multumește lui Dumnezeu, iar restul celor adunati spun: Amin . Se imparte apoi fiecaruia din cei prezenti, iar celor care n-au venit li se trimite prin diaconi acasa. Cei care au avere si vor s-o faca, daruiesc apoi cat vor si colecta care se aduna este data diaconilor si ei se ingrijesc apoi ca din ea sa fie ajutati cei orfani, vaduvele, cei care, prin boala sau alte imprejurari au ajuns in lipsuri, cei care se afla in inchisori, cei care se afla in calatorie si ne viziteaza; intr-un cuvant toti aceia care au nevoie.

Care sunt deosebirile sau asemănarile între Biserica descrisă în Noul Testament sau în alte scrieri precum cea a lui Iustin Martirul și Biserica Ortodoxă ?

Ce găsim în Biserica Ortodoxă astăzi și nu exista în Biserica Primară a primului secol ?

Pentru oricine care citește Noul Testament în traducere corectă și nu  mistificări cu scop de a adapta biblia la doctrina cultului constată în Biserica  primului secol nu existau :

1. Preoți ci prezbiteri (bătrani sau maturi spirituali) care erau creștini aleși din biserica locală care aveau cunoștiinte și abilitati de lider. Acești presbiteri nu aveau o îmbrăcaminte deosebită și nici nu sărvarșeau ritualuri , liturghii precum în biserica ortodoxă.

2. In Biserica din primul secol nu existau cultul sfinților, al icoanelor sau moaștelor care au apărut mult mai târziu dupa legalizarea  creștinismului. (Acest lucru îl putem lesne deduce din studierea Noului Testament dar și altor cărți precum Didache).

În Biserica primară majoritatea creștinilor urmau regulile stabilite de Hristos și apostoli și anume se propovăduia Evanghelia (fără nici un adaos) apoi pe baza credinței și mărturisirii urma botezul prin scufundare,  credinciosul era obligat să trăiască o viață sfântă , separat de lume iar nașterea din nou era un principiu de asemeni respectat .  

    Cum a fost posibilă această transformare a Bisericii creștine de la Biserica primară a primului secol la Biserica catolico -ortodoxă din secolul IV ?

  După dispariția apostolilor începând cu secolul II au apărut așa numiții "părinți bisericești" care s-au format odată cu transformarea funcției de presbiter  în cea de preot  începând cu a doua parte a acestui secol iar episcopii (care în greacă inseamnă supraveghetori) au primit un rang superior, în acest mod a apărut ierarhia în Biserica Creștină . Dintre acești episcopi unii s-au evidențiat prin scrierile lor , primind ulterior denumirea de "părinți bisericești"  . Aceștia au fost primi care au introdus doctrine și învățături noi în biserica creștină precum liturghiile și statutul special al clerului. Apoi au urmat sinoadele ecumenice care la rândul lor au efectuat modificari importante intoducand noi doctrine precum cultul Mariei și al sfinților. 

Tot în această perioadă a apărut termenul grecesc de ortodoxie - cu referire la doctrina corectă - adică legile/doctrinele  adopotate de ei  la sinoadele ecumenice (si nu numai) le numeau "ortodoxie".

Începând cu anul 380 Biserica Crestină a devenit religia oficială a Imperiului Roman (singura acceptată) . Aceasta  era numita din perioada împaratului Constantin, Biserica Catolică (universală) sau după alți istorici catolico-ortodoxă. 

După ce această instituție a devenit religie de stat a modificat dogma în așa fel încât pe primul loc ca importanță era  situată Biserica ca instituție reprezentată de cler (preoți, episcopi) , Biblia a fost trecută pe plan secund și acceptată numai cu intrepretarea dată de părinții bisericești. Deasemeni tot atunci tradiția a fost considerată egală cu Scriptura .

Ca urmare a faptului că  catolicii și ortodocșii au devenit Biserică de stat - obținand toata puterea timp de secole, au modificat și istoria creștinismului pretinzând ca ei au fost de la început  biserica inființată de Hristos , și tot ce practică ei a fost de la început,  o teorie dovedită ca falsă . 

Chiar mai mult ortodocșii sau o parte din ei ramura fundamentalist- extremistă se consideră singura biserică creștină , o alte aberație strigatoare la cer în contradicție evidentă cu Sfânta Scriptură .

 Nu scrie în nici o biblie din lume de instituția numită "biserica ortodoxă" și nici nu avea cum să scrie din moment ce în primul secol nu exista vreo biserică de rit ortodox, decât poate în scrierile false ale unor preoți bizantini.

.



...

luni, 5 februarie 2024

TOATĂ LUMEA PLÂNGE ȘI SUSPINĂ PENTRU PUSTAN

 Peste un milion de  filo-penticostali se roagă pentru idolul lor