miercuri, 6 septembrie 2023

Tobele pot fi considerate acceptabile sau nu în închinarea creştină ?

 




Tobele pot fi considerate acceptabile sau nu în închinarea creştină ?

(Articol preluat de pe un sait crestin american)

 În ultimele două decenii ale secolului XX, au existat multe controverse ,  în legatură cu folosirea sau nu a tobelor în închinare. Disputele continuă şi în prezent.  Acest articol prezintă un scurt sumar a  câteva dintre punctele principale de dezbatere pro si contra 

Beat the Drums”  –  Bateţi tobele

Câteva  motive invocate  frecvent  ca  argument  pentru utilizarea tobelor în serviciile comune de închinare sunt după cum urmează:

A.   Tobele au fost folosite pentru închinare în Israel în timpul Vechiului Testament.     Această pretenţie se bazează pe o încercare de a echivala tobele  cu cuvintele  folosite in Vechiului  Testament  Tamburine” șitimpane”.

B. Tobele  fac serviciile religioase mai  „vii” și  mai  stimulante (provocatoare) – deci, este bine să se utilizeze tobe în serviciile de închinare.

C.   Toate instrumentele, inclusiv tobele sunt create de Dumnezeu. Acesta este  în legatura cu presupunerea că toată muzica este din punct de vedere moral neutră.    

  

Ban the Drums”  – Tobele sa fie interzise

Urmatoarele argumente sunt folosite pentru a arăta că motivele invocate pentru utilizarea  tobelor în închinarea  comună  nu sunt valabile .

A.   Termenul folosit în Vechiul Testament nu se referă la tipurile moderne de tobe.    

Termenul Vechiului Testament este Toph.  Timpanul (Toph) a fost folosit prin bataie cu degetele – nu bătaie cu bete ,care provoacă un zgomot mult mai puternic,strident.    

B. În traducererea  Bibliei nu se traduce cuvântul ca fiind  „tobă” ( in forma cunoscuta astazi ).   

Termenul Vechiul Testament este adesea tradus cu cuvintele tamburina” și timpan” (un acompaniament pentru canto și dans).     

După ce arată  inconsecvență în argumentare, a celor care folosesc Psalmul 149 ca un sprijin pentru întrebuintarea tobelor  în închinare, Matthew Henry dă o explicație concisă a unui principiu biblic cu privire la muzică în închinare:     

În timp ce multe texte din Noul Testament păstreaza cântarea  ca  “literă de evanghelie” (poruncă)  ,nici una  nu prevede  şi menținerea  muzicii instrumentale și dansului  Canonul Evangheliei pentru recitarea de psalmi (psalmodierea)  este de a cânta „cu spiritul și cu înțelepciune „, psalmodierea este de fapt (tradus din greaca) muzica corală .  

Tobele nu au fost folosite de evreii din vremea Vechiului Testament in lacasul de cult , Sinagoga ci numai in serebarile laico-religioase precum sarbatoarea corturilor  care se desfasurau in aer liber si unde acompaniau dansul.

  Comentariu la Psalmul 149 de Metthew  Henry.   

Dacă se foloseşte referințele din Vechiul Testament ca suport pentru tobe în închinare, atunci trebuie să includă, de asemenea  dansul în închinare – aceste două lucruri sunt asociate împreună în Vechiul Testament (Ps. 149:3; 150:4).     

Cel puțin in momentul de faţa , din fericire, doar ciţiva susţinatori ai tobelor în închinare sunt dispuși să includă, de asemenea, dansul în închinarea publică. Cu toate acestea, în cazul în care oamenii continuă să permită culturii de a decide ceea ce este potrivit pentru închinare, capacitatea și dorința de a adera la principiile biblice și reglementărilor în închinare (și alte aspecte ale vieții) vor dispărea .Chiar si aversiunea față de dans  în închinarea publică va fi eliminată din discernământul spiritual al celor care concep închinarea  și cei care participa la închinare….

C. Alte instrumente enumerate în pasajul din Psalmi.   De ce susţinatorii tobelor nu folosesc si alte instrumentele menţionate in pasajul respectiv precum harfele ?     

Raspuns : Pentru că folosirea tobelor (si asocierea stilurilor muzicale din lume) este o pasiune populară , la modă .     

Este întrebuintarea curentă a tobelor o încercare de a urma ce este descris in Vechiul Testament ?      

Răspuns: Susţinatorii tobelor copiază lumea (cultura de azi)  nu obiceiurile din Vechiul Testament.

D.   Practica Bisericii Crestine istorice ,nu a inclus tobele.    Biserica creştină dea lungul istoriei , a arătat o preocupare deosebită  referitor la stilul de muzica folosit în închinare (serviciul religios).   

  Instrumentele folosite de către lumea seculară au fost introduse în  creştinsm  la inceputul secolului XX în mare măsură prin  Mc Pherson apoi prin alţi  practicanti  penticostali/carismatici. Dumnezeu este foarte selectiv în ceea ce El acceptă ca închinare.(De exemplu, a se vedea Legea Mozaica pentru închinarea publică.)  

  Dumnezeu a ucis doi fii ai lui Aaron (preoți aaronici), deoarece acestia au fost creativi în închinarea lor, în loc sa fie ascultători de instrucțiunile lui Dumnezeu (Levitic 10:1- )

 Închinarea trebuie să fie în adevăr și spirit (duh) prin închinători adevărați.

” Dumnezeu este Duh, și cine se închină Lui trebuie să se închine în duh și în adevăr „Ioan 4:23-24.          

Închinarea trebuie să fie acceptabilă pentru Dumnezeu – sfânt și fără a se conforma (asemăna)  cu lumea.  

 Vă îndemn, dar fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca . Sa nu vă potriviți chipului veacului acestuia., Ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu este, ca ceea ce este bun, plăcută și desăvârșită.

Romani 12:1 -2 Nu orice exista, este  neapărat  de la Dumnezeu. 

Muzica nu este neutra din punct de vedere moral . Dumnezeu nu este cauza răului. Astfel, existența a ceva (fie obiecte, acțiuni, sau idei) nu înseamnă neapărat că este creat de Dumnezeu.  

Există diverși factori, în muzică, care o pot face din fiecare piesă , bun sau rău – din  punct de vedere moral . Astfel, muzica poate fi imorală.               

Tobele diminuează (depreciază) adevărata închinare.      

Tobele  nu însoțesc cuvintele și melodia cântecului. Ele nu completează sau inbunataţesc natura spirituală a închinarii.        Tobele vorbesc trupului și stimuleaza mişcarile si funcțiile corpului.

Tobele au un afect asupra oamenilor dumineca dimineaţa în clădirea bisericii diferit  decât  într-o sală de dans  ,bar, sau într-o sală de concert ,sâmbăta noaptea ? Nu

Care portiuni ale corpului sunt adesea “focar” de miscare pentru o persoana care dansează pe o muzică condusă predominant de ritm ?   (Picioarele)

Tobele concureează  și interferează cu închinarea în adevăr și în duh”, deoarece ele nu vorbesc  minţii sau spiritului.   

       Tobele ofensează pe  unii credincioși sinceri care doresc să se închine lui Dumnezeu în duh si in adevăr .

LD Hammons  Acest articol poate fi copiat în mod gratuit si distribuit gratuit în cazul în care este copiat în întregime (fără editare), împreună cu prezenta comunicare – inclusiv numele autorului si privind drepturile de autor.

:crucialchoices.com/Site2Table/EnglishSite/BelieverPages/DrumsTbl.htm

..

vineri, 1 septembrie 2023

Cheia succesului - Marketingul neoprotestant

 


Unii lideri neoprotestanți intreprinzători au descoperit  cheia succesului cum să obții  o biserică cu un număr mare de membrii intr-un timp scurt , metodă  folosită deja prin Oradea, Arad, Timișoara etc. Alegi un oraș de dimensiuni medii sau mari, de exemplu Oradea și folosind politici de marketing cautând sâ aflii ce place la lume, muzică contemporanâ de un anumit gen, lumini colorate, o viziune mai libertină asupra regulilor din biserică, activități cultural distractive în week-end . Apoi  începi să racolezi persoane, mai ales tineri frustrati de la celelalte biserici neoprotestante din oraș și ceva din lume dacă se poate  și uite așa ți-ai rezolvat problema folosind politici de marketing. 

Pastorul Gabi Floruț ne relatează pe un video de pe fb că nu că ar fi ceva rău în asta (incredibil ! ) dar nu aceasta ar trebui sa fie metoda ci convertirea prin pocaință și Duhul  Sfant in zone unde nu există biserici.

OK, corect  dar la variantă cealată cum sa ajuns ? 




marți, 29 august 2023

Mărturia Cutremuratoare A Unei Femei Din Bolivia Care A Văzut Iadul și Raiul

Mărturia unei boliviene : Exista în iad un sector al fumătorilor, dar și unul al bârfitorilor etc. Hristos nu acceptă părul vopsit  și machiajele...




 

luni, 21 august 2023

Care este deosebirea între muzica creștină nouă și "muzica creștină contemporană " ?

 


Sunt muți neoprotestanți care sunt  tentați  să considere ca  muzica creștină contemporană (MCC) se referă la muzica nouă, aparută în ultimii ani în mediul np, doar că nu toată muzica apărută recent poate fi încadrată la MCC.

 Conform definției acceptată la nivel internațional Muzica Creștină Contemporană (Contemporary Christian Music) este stilul de muzică apărut prin anii 1965 -70 în SUA inspirat din  muzica laică (lumească) pop, rock, rap, blues, etc. la care s-au adaptat versuri religioase, un exemplu de astfel de combinație fiind muzica hillsong. 

"Închinarea"  contemporană  Contemporary Worship  este pe muzica de inspirație  pop, rock sau muzica carismatică americană, ritmul dat de tobe și chitări electrice joaca un rol primordial într-o astfel de "închinare". Scena într-o "biserică" de acest tip are la loc vizibil bateria de tobe (deseori  într-o cușcă de plastic) , chitări electrice , eventual lumini colorate și trupa de soliști care vor interpreta o muzica care te poate duce într-o stare de extaz mistic, euforie. Imaginea de mai sus de la "Biserica Profides"  poate fi un exemplu în acest sens.

 Alte biserici cunoscute care practică  "inchinare" prin muzica contemporană sunt Harvest , Vox Domini, BBSO, Ekklesia Arad , Via Cluj, etc. acestea pot fi încadrate de către uniii  mai  traditionaliști  la  categoria "cluburi creștine", depinde de cât de conservator sau modernist ești. Dintre interpreții cunoscuți care interpretează MCC pot fi menționați  Adi Gliga (muzica pop) , Tabară 477, Not an idol, pop, rock).etc.

 În altă ordine de idei, există muzica creștina nouă creiata în utimii ani în mediul neoprotestant, aceasta este numită la modul generic muzică creștină. Unele sunt cu adevărat originale precum muzica interpretată de Mariana Someșan, Miriam S. Niculcea, Deea, Surorile Grab, Amalia Decean,  Surorile Gorgan etc. Acest gen de muzică nu se încadrează la stilul  "muzică creștină contemporană" . Deși unele piese muzicale fiind realizate cu colaborarea unui studiou de înregistrări , aceștia folosesc  diferite instrumente și ritmuri generate de aparatele lor, care uneori  se înspiră din muzica lumii , dovedindu-și limitele. Muzica nouă oscilează între muzica tradițională și MCC , deși tot mai mute piese muzicale au la bază ritmul dat de instrumentele de percuție ce le aduce mai aproape de muzica lumii.

Există și piese muzicale din repertoriul nou care se inspiră 100% din  muzica populară, lautărească  sau manele, asta se întamplă mai ales la penticostali. Acest gen de muzică nu se încadrează nici la  MCC -ul de inspirație occidentală  dar nici la muzica creștină autentică, este un ghiveci  folclorico-penticostal, datorat degrigoladei dogmatice din unele comunitați penticostale , care nu înțeleg separarea de lume.

La fel ca cei ce  adoră  MCC.

Personal m-am convertit la 21 de ani venind din mediul ortodox nu mi-a fost ușor să mă acomodez cu biserica neoprotestantă fiind obșnuit cu muzica pop, rock din lume, dar treptat m-am obișnuit cu imnurile creștine și în timp m-am atașat de ele.  Când a apărut prima trupă de americani cu muzică contemporană într-o biserică baptistă din Romania am fost surprins, chiar șocat de acel mod de "închinare" pe care l-am considerat de la început lumesc și nefiresc într-o biserică de pocaiți. Dar creștinii lumești l-au acceptat repede și așa sa ajuns și la noi cu moda MCC , asta și datorită disprețului pe care unii neoprotestanți îl arată pentru istoria Bisericii . Biserica creștină  timp de 2000 de ani a respins folosirea  stilurile muzicale  lumești în lacașul de cult.

                                            CCM vs. Traditional -video 



.

joi, 17 august 2023

RVE Timisoara despre - Muzica în închinarea bisericii



Din punctul de vedere a celor de la RVE  toate stilurile sunt bune, ei trasmit de toate nu vad diferenta .  Invitat la emisiune pastorul Samy Tutac  intelege ca exista opinii diferite justificate, pe de alta parte afirma ca in biserica pe care o pastoreste se incearca sa se faca un "combinatie" promovand toate stilurile inclusiv  muzica crestina contemporana.
Pentru cei care au deja o viziune clara, documentata a problemei, nu impresioneaza cu nimic  pledoaria pastorului Samy  pentru un "ghiveci" de stiluri pentru ca e tipica celor care predica perpetua modernizare si adaptare la cele lumesti a bisericii. Dar ce este rau in  MCC ?
 Multi nu inteleg corect considerand ca asa se numeste muzica noua , dar ce inseamna de fapt aceasta expresie "Muzica Crestina   Contemporana" (MCC) ?   termenul este preluat din limba engleza care in original este Contemporay Christian Music un stil muzical aparut prin anii 1965-1970 in SUA . Acest gen muzical este o combinatie de stiluri avand la baza muzica pop, rock la care se adaugat stilurile rap, jazz, blues, gospel si hilsong. 
In Romania bisericile moderniste care practica  muzica crestina contemporana folosesc in principal muzica pop, hilsong, mai rar pop- rock, chitarile electrice si bateria de tobe sunt nelipsite din acest gen de muzica. Desi este  intradevar preferata de tinerii np in locul muzicii traditionale acest stil de muzica menita sa creieze euforie, extaz, are radacini in miscarea hippy "increstinata" a anilor '70  care au combinat muzica lumii cu versuri religioase. Una din piesele lor de succes din acei ani fiind "Jesus Christ superstar ", vorbesc despre Hristos dar nu despre pocainta. Iubitorii acestui stil muzical nu sunt pocaiti autentici dupa Scripturi , crestinii aposolici nu au practicat asa ceva- este doar o alta forma de crestinism lumesc dar de marca protestanta. Desi este invocata de cei de la RVE muzica din cer nu seamana deloc cu "muzica contemporana" de pe Pamant , exista suficiente dovezi (marturii) in acest sens. In privinta spectacolului pastorul Samy are dreptate se poate face spectacol si cu corurile, fanfarele etc. cantarea comuna ar trebui sa fie baza inchinarii prin muzica  , doar ca cel mai mare spectacol se face tocmai cu aceasta muzica "contemporana".




                        

                                                                  


 

vineri, 11 august 2023

Crima de la Mangalia și creștinii de 2000 de ani

 


Presa , televiziunile au prezentat cazul  Alinei  ucisa de colega ei Loredana ca o imensa tragedie, cum a fost posibil ca o tanara de 18 ani sa-si ucida cu sange rece colega si prietena de-o viata dintr-o cearta. Motivul aparent al discordiei ar fi fost un baiat (sau mai multi) desi presa o prezinta pe Alina ca pe o "sfanta"  nu uita sa adauge ca sfanta avea si un iubit fapt care pune sub semnul intrebarii presupusa sfintenie . 


Dupa cum este cunoscut in mediul ortodox si nu numai, a avea un prieten si iubit echivaleaza cu o relatie intima (sexuala ) intre cei doi, cam asta se intampla in majoritatea cazurilor. Iar concubinajul care nu inseamna neaparat ca locuiesc permanent impreuna, este in termeni scripturali curvie, iar unde este duhul de curvie acolo joaca dracii pe masa . Este suficient sa permiti unui demon sa intre in viata ta ca ti-ai umplut casa de draci , iar Loredana se pare ca era pe aceliasi drum, avida dupa barbati , daca ti-ai deschis usa catre lumea intunericului acesta te va controla. Iar finalul celor care merg pe acest drum va fi inevitabil iadul , cu atat mai mult cand te-a prins nepregatit .

Cam asta ofera "crestinismul de 2000 de ani " libertati fara limita si si implicit usa larg deschisa duhurilor  de orice fel. Prin contrast crestinismul Scripturii ne impune pocainta si o viata noua in Hristos, in care sa nu permiti nici unui pacat sa intre in viata ta, si dracii vor sta la distanta si nu vor mai avea nici o putere in viata ta. Altfel orice va fi posibil iar cazuri de acest fel cu crime motivate de conflicte amoroase sunt relatate aproape zilnic in presa si la  TV, fiind o consecinta a unei vieti traita departe de Dumnezeu.


https://crestiniiazi.wordpress.com/inima-omului/


vineri, 4 august 2023

De ce pastorii nu predica din Ev. dupa Matei 19:24 ?

Intr-un podcast desfasaurat recent  intre trei pastori penticostali avand ca subiect "Vor intra bogatii in imparatia cerurilor ?"  pastorii se straduiau sa "nege" afirmatia lui Isus referitor la bogati aducand argumente din Vechiul Testament unde oameni foarte bogati precum Avram erau considerati placuti lui Dumnezeu. Acestia comit o eroare regretabila culegand din toata biblia  versetele convebile. Crestinismul si iudaismul chiar daca au radacini comune nu sunt identice , crestinismul isi are baza doctrinara in Noul Testament, Vechiul Testament poate fi citat in masura in care nu este in contradictie cu textul din Noul Testament, spre exemplu legea iudaica, sabatul  dar nu numai.

In Noul Testament apar invataturi noi care nu coincid cu cele iudaice printre acestea sunt unele care pun un accent pe fapte precum Matei 25:31-46  dar si Matei 29:24 unde inbogatirea este considerata un element negativ pentru ca presupune lacomie, avarism considerate pacate in NT. Isus Hristos pe de alta parte îi spune bogatului care intreba ce sa faca ca sa fie mantuit  "Vinde tot ce ai si da la saraci , apoi urmeaza-ma." 

Cei care au trecut prin experienta mortii clinice si au revenit la viata au marturisit ca "in lumea de dincolo"  au fost chestionati  si cu privire de fapte . 

Pastorii neoprotestanti evita sa predice din Matei 19:24 pentru ca acest verset nu corespunde nici cu doctrina protestanta care spune ca nu conteaza pentru mantuire nici faptele, nici bogatia, nici pacatele ci doar credinta. Si nu corespunde nici cu interesele unui pastor care este platit de membrii bisericii. Pentru ca bisericile neoprotestante refuza ajutorul financiar de la stat (pe motiv ca biserica este separata de stat) membrii bisericii platesc prin donatii benevole salariile pastorilor plus toate cheltuielile bisericii . 

In consecinta se considera ca biserica are nevoie de cat mai multi oameni bogati care sa doneze sume substantiale pentru salariile lor si bugetul bisericii . Bisericile se bazeaza pe oamenii bogati nu pe cei saraci care nu contribuie cu donatii, si care nu sunt prea bine vazuti de lideri in multe biserici. 

Deci pastorii nu au cum sa predice Evanghelia asa cum a propovaduito Hristos, pentru ca in orgoliul lor de a nu accepta bani de la stat ca celelate culte (in plus ca direct de la biserica ar putea primii un  salariu mai mare), prefera sa nu spuna ce a spus Hristos ca bogatii ar putea sa nu ajunga in cer ci exact invers sa combata aceasta invatatura invocand Vechiul Testament . 

In concluzie daca vrei sa stii adevarul singurul reper trebuie sa fie Biblia respectiv Noul Testament si nimic altceva . Si sa nu asteptati ca pastorii sau preotii sa predice ca bogatii nu vor ajunge in cer, ca nu au nici un interes sa o faca. 


.

.


.
 

marți, 1 august 2023

Canalele de dezimformare anulează rațiunea la români și se vor mai tari decât Știinița




Majoritatea comentariilor la un articol pe un sait de stiinta despre misiunea Apollo negau faptul ca americanii au fost pe Luna, care de mai care se intreceau in asi arate "istetimea" negand ceea ce NASA a prezentat in ultimii 50 de ani ca fiind cea mai mare realizare a sa in domeniul Stintelor Spatiale . Daca aruncai o privire la profilul "comentacilor" de pe fb marea majoritate nu existau sau erau in scutece in anul 1969 cand a avut loc prima aselenizare pe luna. 

De ce nu cred romanii ca americanii au fost pe Luna ? Pentru ca se lasa usor manipulati de saiturile si canalele video de dezimformare (gen Stellarium)  . Cred mai mult in teoriile conspiratiei decat in stiinta si ratiune.
Pentru cei care nu au trait acele vremuri poate ar fi bine sa afle ca toata misiunea Apollo 11 si in mare parte cele care au urmat pana in anul 1972 a fost transmisa in mare parte in direct la TV inclusiv in Romania (tara comunista la acea data). Nimeni nici URSS , China sau alte tari nu au pus nici o secunda sub semnul intrebarii veridicitatea misiunii Apollo si afirmatia americanilor ca au fost pe Luna. 
Daca ar fi existat cea mai mica indoiala rusii care erau in competitie acerba cu americanii ar fi iesit public si ar fi demascat un eventual fals, i-ar fi facut praf pe americani, dar acest lucru nu sa intamplat pentru ca americanii au spus in tot acest timp adevarul. 
Trebuie sa ai o minte bolnava ca sa crezi si sa afirmi public ca "guvernul american si-a  mintit poporul si lumea intreaga in legatura cu misiunea Apollo dar in realitate ei nu au fost pe Luna ci totul a fost un film regizat la Hollywood". 
                                                           
                                                  Apollo 15 

Daca ar fi existat o singura misiune Apollo 11 (cum poate isi imagineaza unii) am fi putut accepta prin absurd ca ar fi existat o posibilitate infima  1% ca guvernul american si NASA sa ne minta ca au fost pe Luna desi nu ar fi fost , dar au existatat 6 misiuni Apollo intre 1969 si 1972 (Apollo 11, 12, 14, 15, 16, 17) in fiecare din ele doua persoane au ajuns pe luna deci 12 persoane care au adus pe Pamant imagini si kilograme de monstre de sol selenar - Cat de lipsit de ratiune poti sa fi sa crezi ca americanii au mintit de șase ori ca au fost pe Luna dar nu au fost desi de fiecare data totul era trasmis in direct la TV incepand cu rachetele care decolau in spatiu , aselelizarea totul. Sau o fi de vina proverbul romanesc "Tot hotul se teme de furat - si îi crede pe toti hoti". 

Astia care gandesc in acest mod sunt din categoria  celor care sustin ca Pamantul nu este sferic ci plat desi in spatiu sunt zeci de sateliti care transmit imagini care ne arata ca Pamantul este rotund (sferic) cum de altfel se stie de secole.
Aceleasi "capete patrate" care afirma ca americanii nu au fost pe Luna ( desi intre timp americanii au imagini de la robotii trimisi pe Marte) nu cred nici ca exista Dumnezeu, sau suflet nemuritor ,viata dupa moarte , judecata pentru toti oamenii.
Desi exista si printre cei pretinsi crestini oameni care neaga  misiunea Apollo  ceea ce dovedeste ca prostia este universala, si nu are granite confesionale.


                        

.



.