Papa Francisc, un uzurpator, l-a privit pe terminatorul american JD Vance și a murit
de pastor Cristian Ionescu, președintele Uniunii Bisericilor Penticostale Române din S.U.A.
Desigur, moartea fiind o tragedie oricum am privi-o, nu putem fi reci atunci când avem de-a face cu ea. Fie doar și pentru faptul că ni se reamintește de propria mortalitate, nu putem să nu ne identificăm cu această condiție umană generală.
Plus, experiența morții este o traumă la fel de mare prin anticipare ca și atunci când i se întâmplă cuiva.
Practic, Papa Francisc e o ființă care a părăsit dimensiunea fizică a vieții și a intrat în eternitate, una dintre cele două.
Fiind liderul Bisericii Catolice, cea mai numeroasă denominație creștină, Francisc se identifică atât cu doctrina cât și cu istoria acesteia.
Moartea sa este universal vestită și recunoscută prin prisma poziției sale în cadrul Bisericii Catolice.
Acest monolit religios este de o păgânătate rampantă, imoralitate structurală și politichie parșivă, generatoare de valuri de sânge, un materialism obscen și un spirit uzurpator în însăși esența sa doctrinară.
Catolicismul a infiltrat în creștinism cele mai multe și mai mari erezii și ocultisme: cultul Mariei, cultul sfinților și îngerilor, cultul papalității, cultul morților, cultul relicvelor, cultul statuilor și icoanelor, cultul simbolurilor, cultul celibatului preoțesc obligatoriu, purgatoriul, indulgențele, ritualurile păgâne și câte și mai câte!
Noaptea sfântului Bartolomeu, cruciadele și antisemitismul cronic sunt doar câteva dintre elementele istorice care reprezintă și definesc identitatea catolică.
Iată de ce, dincolo de condoleanțele de rigoare umană, moartea lui Francisc evocă un trecut mult prea sinistru și dureros ca să nu genereze suficiente resentimente.
De aici doleanțele și, în lipsa unor recursuri favorabile, indiferența față de ceea ce se întâmplă cu un catolic din 1,4 miliarde, din moment ce Francisc nu îmi este nici papă și nici sfânt părinte.
Asta înseamnă că moartea unui singur om, din 8 miliarde, nu este nici mai puțin tragică dar nici mai specială.
Când însă ajungem în plan spiritual, aici sunt cele mai mari diferențe!
Acest iezuit (Ordin religios înființat cu scopul declarat și militant de a contracara Reforma) s-a erijat în poziția de înlocuitor și reprezentant direct al lui Hristos pe pământ, continuator arbitrar al ordinului apostolic, infailibil și atotputernic!
Nu este o platformă prea favorabilă de pe care să treci pragul veșniciei.
De aceea i-am dat apelativul de uzurpator. Lui și tuturor predecesorilor săi.
Vor urma câteva săptămâni producătoare de mascarade mediatizate global, atât pentru a proclama intrarea lui Francisc în galeria minunătoare a elitelor catolice cât și pentru a-și da fumuri negre și, într-un sfârșit aducător de mare entuziasm, fumul cel alb.
Dar, bazați fiind pe toate cele spuse mai sus, avem dreptul să credem și să spunem că cea mai mare tragedie a acestui moment este pierderea veșnică a unui suflet, înșelat și înșelător în cea mai perfidă impostură religioasă din istoria creștinismului!
Cristian Ionescu- facebook
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu