Aspecte critice referitoare la revizuirea canonului biblic de catre Luther

                  

MARTIN LUTHER (1483 – 1546)

Persoanaj foarte  amplu: fost călugăr augustinian sub jurământ de supunere, este protagonistul Reformei și fondatorul Lutheranismului. S-a născut în Eisleben, în Saxa, într-o familie de mineri în anul 1483. La vârsta de 20 de ani studiază în Erfurt la Universitatea de Drept, unde găsește o bibliotecă bogată care îi îndreată atenția înspre teologie pe care o aprofundează . În 1512 primește titlul de Doctor în Biblie , iar mai apoi ia calea monahismului. Mai târziu renunță la jurământul monastic, se căsătorește cu o fostă călugăriță și începe să muncească din greu și cu tenacitate ca profesor universitar, scriind-și opera care cuprinde genuri multe și diverse.

Însă în timpul său corupția se manifesta din plin până la cele mai înalte niveluri, în societatea germană, așa că Luther a luat poziție pentru a apăra „credința creștină care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna.” Însă în acest act de reformare a bisericii Luther a făcut și unele greșeli, de aceea scopul acestui capitol este acela de a descoperii câteva aspecte critice din viața și activitatea reformatorului german.

Unele aspecte critice referitoare la Luther sunt cele de ordin teologic, deoarece acesta era domeniul în care excela, era recunoscut, combătut și renegat.

În acest subcapitol vom încerca să răspundem la o serie de obiecții cu privire la atitudinea critică a reformatorului german față de canonul biblic: Care sunt aspectele critice ale hermeneuticii lui Luther? Care cărți, după Luther, nu trebuiau să facă parte din canonul biblic? Care cărți biblice erau autoritative și care nu? Și care au fost motivele și cauzele pe baza cărora reformatorul a făcut diferențe în ceea ce privește valoarea, importanța și autenticitatea unor cărți biblice?

Teologul Paul Althaus afirmă că este foarte binecunoscut faptul că întreaga teologie a lui Luther este îmbibată de prezența lui Hristos și că Luther credea că în centrul Bibliei se află persoana lui Hristos. Pornind din acest punct Luther a folosit doctrina despre Hristos și doctrina justificării prin credință pentru a propaga, așa cum spune Terry C. Thomas, o citire subiectivă a Bibliei. Reformatorul german a eșuat în a înțelege caracterul divers al Bibliei. Astfel el a căzut în dezacord cu interpretarea Bibliei din timpurile moderne de astăzi, unde predomină obiectivitatea. 

În ceea ce privește Biblia trebuie să luăm în considerare un aspect important al gândirii hermeneutice a lui Luther. În timp ce umanistul olandez Erasmus de Roterdam nu considera pasajele istorice ca fiind autentice, pe de cealaltă parte Luther nu considera că toată Biblia este autentică.

Acum vom încerca să observăm și să evaluăm care a fost atitudinea reformatorului față de unele scrieri nou testamentare și motivele pentru care le-a considerat lipsite de autenticitate, apostolicitate și chiar de inspirație.

Deși a afirmat cu regularitate că Scriptura „niciodată nu greșește,” „niciodată nu a greșit,” că „este inerentă în sine însăși” și „conține un adevăr absolut infailibil,” că „nu poate minți” și că „este imposibil să se contrazică pe sine însăși,” totuși în prefața comentariului său asupra epistolei lui Iacov și Iuda, Luther intenționează să convingă cititorii că aceste cărți nu sunt inspirate.

Acum vom încerca să descoperim mai întâi în scrierile sale care sunt motivele pe baza cărora neagă conținutul epistolei lui Iacov. El oferă următoarele motive ca și criterii de bază în procesul de negare a canonicității acestei cărți: în primul rând Luther consideră conținutul epistolei lui Iacov ca nefiind valid deoarece a fost respins de către cei din antichitate. Bineințeles fără a oferi vreo evidență istorică. Un al doilea motiv enunțat este acela că această epistolă nu prezintă și nu întocmește nici o doctrină despre om ci prezintă cu hotărâre doar legea lui Dumnezeu (oare asa sa fie ?).

În al treilea rând Luther vede această epistolă opunându-se în mod deschis apostolului Pavel și restului Scripturii (?)  prin prezentarea îndreptățirii prin fapte (Iacov 2:24).  Iar în plus această epistolă nu face nimic altceva decât să conducă cititorul la lege și la fapte. 

Rezultatul acestui tip de abordare și interpretare a epistolei lui Iacov și a celorlalte cărți nou testamentare amintite mai sus, în lumina înțelegerii lui Pavel, presupune faptul că Luther a realizat o ierarhie de valori în Noul Testament. Pentru Luther cartea cu cea mai mare valoare era Evanglelia lui Ioan, apoi epistolele lui Pavel: Romani, Galateni, Efeseni și 1Petru – deoarece aceste epistole Îl prezintă pe Hristos și învață tot ceea ce este este necesar și trebuie să se știe pentru mântuire. Iar după aceea restul evangheliilor. Însă în ceea ce privește Evrei, Iacov, Iuda și Apocalipsa le-a așezat în mod clar într-o poziție subordonată.

Pe Luther la interesat doar cum poate omul ajunge la mântuire și a descoperit  acele pasaje ale apostolului Pavel care spuneau că omul este mântuit prin credință nu prin fapte. A reținut prima condiție și cea mai importantă credința dar a trecut cu vederea celelalte (pocăința, nașterea din nou). Dar și responsabiltățile pe care creștinul le are în societate între care dragostea față de semeni, faptele deasemeni sunt în mod repetat menționate în Noul Testament. Aceste responsabilități se pare că Luther le-a ignorat total el simplificând nepermis dogma creștină (biblia nu spune că suntem mântuiți prin faptele noastre dar nici că singurul lucru care conteaza este credința).

În continuare, citind comentariile pe care Luther le face la introducerea cărților biblice descoperim de asemenea că atitudinea lui în ceea ce privește ultima carte a Canonului Biblic este foarte asemănătoare cu atitudinea manifestată față de Epistola lui Iacov:

Despre această carte a Apocalipsei lui Ioan… Nu înțeleg încă un lucru în această carte, și mă face să o consider fie non-apostolică fie non-profetică… Nu pot nicidecum să îmi dau seama dacă este produsul Spiritului Sfânt. Spiritul meu nu se poate nicidecum obișnui cu această carte. Pentru mine acesta este motivul pentru care nu am o părere prea înaltă despre ea: Hristos nu este nici lămurit nici cunoscut în ea.

 Alte motive neîntemeiate care l-au determinat să vorbească în mod pripit la adresa Apocalipsei, încât nu a reușit să se obișnuiască cu ea, așa cum sugerează unii cercetători ai scrierilor lui, ar fi: 1. apostoli nu s-au ocupat cu vise și viziuni; 2. nici un scriitor al Vechiului Testament nu se referă la vreunul din Noul Testament ca având legături cu viziunile și visele; 3. mulți părinți bisericești au respins această carte.

Într-un mod asemănător, cu aceeași ușurință și folosindu-se de același tip de argumente nefondate și speculative, Luther înlătură autenticitatea și valoarea epistolei lui lui Iuda afirmând: „De aceea, deși prețuiesc cartea Iuda, este o epistolă care nu trebuie inclusă în categoria cărților de frunte, care în mod obișnuit pun bazele credinței.” Iar un alt argument pe baza căruia a respins această epistolă este acela conform căruia „epistola este doar un extract sau o copie a celei de-a doua epistole a lui Petru.”

În mod clar disprețul lui Luther față de Epistola lui Iacov, Iuda, Evrei, Estera și față de cartea Apocalipsei ilustrează concentrarea lui asupra lui Hristos, drept singurul centru al Scripturii. Greșeșile multiple ale lui Luther izvorăsc din faptul că l-a citit pe Iacov prin ochii lui Pavel și astfel se considera  îndreptățit să califice epistola ca fiind „o epistolă de paie.” Nu a găsit nimic în ea despre natura Evangheliei așa că s-a gândit „să o arunce afară.” Anabaptistul Menno Simons numește această îndrăzneală a lui Luther ca fiind o „tâmpenie curajoasă,” pentru că dacă doctrina este de paie, atunci și apostolul ales, slujitorul și martorul lui Hristos, trebuie să fi fost tot un om de paie, căci doctrina arată caracterul unui om. Luther a mai afirmat că orice interpretare care nu conduce la Hristos trebuie să fie respinsă, fiind o folosire nescripturistică a Scripturii: astfel îl așezăm pe Hristos împotriva Scripturii.

 Epistola lui Iacov a fost pusă împreună cu epistola către Evrei, Iuda, Estera și Apocalipsa la sfârșitul Bibliei sale, ca un fel de legătură de cărți apocrife, pe care le-a respins cu hotărâre, deși acestea sunt adevărate cărți de referință.

O pleiadă numeroasă de cercetători, în cărțile, articolele și tratatele lor, îl acuză pe drept pe Luther când spun că s-a făcut vinovat de faptul că a format „canon în canon,” făcând din Hristos un criteriu al Scripturii.

Martin Luther a greșit destul de grav în faptul că a înțeles sensul literal al Scripturii nu ca fiind cel istoric ci cel hristologic. Așadar călugărul onest bucurându-se de libertatea de curând găsită în Hristos a mers în cealaltă extremă luând libertatea Cuvântului lui Dumnezeu. El nu a reușit să vadă că înălțarea lui Hristos ca principiu hermeneutic deasupra Scripturii, nu era foarte diferită de înălțarea de către papalitate a tradiției deasupra Cuvântului. Deci am putea spune că Luhter i-a eliberat pe oameni de o tradiție omenească, numai pentru a o înlocui cu o altă tradiție omenească. Canonul redus al protestanților luterani nu era deosebit de înțelegerea redusă despre Scriptură a tradiției catolice. Dacă Biserica Catolică a plasat rațiunea umană colectivă deasupra Scripturii pentru a decide care cărți sunt canonice sau nu, Luther l-a plasat în mod greșit pe Hristos, prejudiciind Scriptura. Astfel am putea spune că în timp ce catolicii au lărgit Scriptura incluzând și scrierile apocrife, Luther a redus canonul biblic.

                                                               

De asemenea în finalul acestui subcapitol mai menționăm două lucruri, așa cum deja a făcut-o Patrick F. O’Hare: în primul rând că diversele opinii ale reformatorului german în ceea ce privește autenticitatea și veridicitatea cărților Iov, Eclesiastul, Estera și Iona sunt speculative și nedocumentate. Iar în al doilea rând, faptul că Luther în mod greșit a citit întreg Noul Testament în lumina mesajului paulin, conform căruia cel drept va trăi numai prin credință și nu prin fapte. Sau mai degrabă în lumina propriei sale înțelegeri a epistolelor lui Pavel.

Opiniile lui Luther au fost transmise si apoi preluate prin intermediul doctrinei cultelor protestante și neoprotestante, iar multi credincioși în naivitatea lor nu pot face disticție între doctrină și Scriptură , însușindu-și o învățătură  trunchiată, modificată  față de original .

Articolul conține citate din saitul mentionat mai jos.

https://mironclaudiu.wordpress.com/2010/06/24/aspecte-critice-din-teologia-%C8%99i-via%C8%9Ba-capilor-reformei/

.

Cu ce se mai ocupă "prăfuita" Alianță Evanghelică din România ?

 

Alianta Evanghelica din Romania a luat fiinta in anul 1990, primul congres sa tinut la Sala Palatului din Bucuresti , am participat la acel congres  a fost intresant sa ne aflam in locul unde cu doar cateva luni inainte se desfasurau Congresele PCR  unde se alegea conducerea partidului si statului . Nimeni nu si-ar fi imaginat ca neoprotestantii vor junge  vreodata sa se intruneasca in acel loc si inca intr-un congres. Scopul infiintarii aliantei care a reunit trei culte cu dogme oarecum apropiate Uniunea Baptista, Cultul Penticostal, si Crestinii dupa Evanghelie a fost de colaborare in vederea unor actiuni comune de evanghelizare sau initiative care necesitau colaborarea intre culte . 

Primul proiect a fost infiintarea postului  Radio Vocea Evangheliei la initiativa pastorului baptist Iosif Ton, care a fost si cel care a fost cu ideea creierii aliantei dupa model occidinetal. La inceput, in primii ani  au fost organizate cateva actiuni de evanghelizare pe stadioane , apoi actiunile comune sau redus treptat ramanand in prezent se pare  doar la administrarea retelei R.V.E . 

Recenta manifestare initiata de pastorul Tony Berbece "Marsul aparatorilor credintei"  a adus iarasi in discutie necesitatea colaborarii intre culte  in vederea unor actiuni de amploare  la care sa participe  multimi  mari  de oameni. Daca la aceasta manifestare ar fi colaborat mai multe culte se putea aduna mai usor un numar mare de persoane . Dar cine sa se ocupe de asta ? Ar fi acceptat actuala conducere in frunte cu Moise  Ardelean presedintele cultului penticostal  sa se implice intr-un astfel de proiect intraznet ? Greu de zis, sigur nu le-ar fi trecut prin cap asa ceva, desi neoprotestantii de mult timp asteptau sa participe la o manifestatie de contracarare a propagandei ideologiei  LGBT, trasgender , pro avort etc. 

Alianta Evanghelica a devenit in ultimul timp tot mai rigida si mai inactiva, presedintii de alianta fiind si presedinti de cult, pun alianta pe plan secund...

 Manifestatia "aparatorilor credintei" sa incheiat cu un concert de muzica  contemporana (pop- disco) carismatic

Acum au de infruntat o noua provocare colaborarea cu bisericile independente care sau inmultit in ultimul timp , un exemplu fiind Profides , biserica non-conformista infiintata de Tony Berbece (fost penticostal). 

Municipiul  Bucuresti este locul ideal pentru manifestatii de genul "Marsul aparatorilor credintei" , dar in capitala numarul de neoprotestanti este redus in comparatie cu orasele din vestul tarii, este nevoie de colaboare intre culte, si desigur daca  Alianta Evanghelica s-ar implica  s-ar putea obtine rezultatele dorite . Intrebarea este  mai functioneaza aceasta organizatie  sau "a ruginit" si nu ne mai putem baza pe ea  pentru alte proiecte, noi , altceva decat un post de radio ?   Sa  lasam initiativa pe mana independentilor  "hipsteri  " nu este o solutie. 

https://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2021/11/TS8.pdf

.

Marșul apărătorilor credinței - Profides - Succes sau eșec ?

 

Marșul apărătorilor credinței a fost un succes pentru Tony Berbece în sensul că a reușit să atragă un număr relativ mare de participanți, aproximativ 5000 persoane , marea majoritate neoprotestanți . Pastorul Tony Berbece  a dominat "scena" pe toata durata manifestației. Atât în Piața Universitatii cît și în drumul înspre Piața Victoriei sau scandat tot felul de lozinci unele legate de LGBT, căsătorie bărbat femeie , avort  dar cele mai multe au fost mesaje cu  caracter  creștin, rugăciuni si  cântari . 

Pare să fi fost un fel de  evanghelizare mascată sub steagul luptei pentru drepturile copiilor și anti progresism LGBT...sau in fine Tony a vrut sa "împuște mai mulți iepuri dintr-o dată". În Piața Victoriei discursul  referitor la tema enunțata lupta pentru moralitate creștină, împotriva asaltului ideologiei LGBT a cam lipsit, s-au spus doar cîteva cuvinte , singurul vorbitor a fost Tony Berbece . Nu a fost invitat nici un personaj proeminent care sustine cauza conservatorismului creștin de talia lui Mihai Neamțu, nici un pastor important nu a luat cuvântul. 

Programul muzical care a urmat a fost unul in stil pop, rock, disco atointitulat  și "închinare contemporană " , Berbece a numit-o   "program de biserică"  . Carismaticii și adeptii bisericilor independente au fost  în extaz , se unduiau în ritm de dans fluturând mâinile pe sus . 

Manifestația a fost un succes și un eșec în același timp, succesul a fost pentru Tony Berbece și "biserica  Profides"  , eșecul a fost pentru ideea de unitate între creștini, nu poate să existe unitate fară ca reprezentații mai multor culte să fie invitați să participe  și să ia cuvântul. Dar cum să invite Tony Berbece pastori proeminenți de la alte culte când el e cunoscut ca "rebel" , după absolvirea ITP a părăsit cultul penticostal și și-a creat o "biserică privată" cu numele Profides cu inclinații carismatice , puțin probabil să aibe relații apropiate cu conducerile cultelor din Romania.

Ramâne de văzut ce ecou va avea manifestația în mass media centrală , dacă va exista vreunul , nu am văzut din reportajul transmis de Vocea Creștinilor (cu telefonul mobil), nici un car de reportaj al vreunei televiziuni, doar vreo doi cu aparate de filmat. 

Până una alta tinerii cu închinare progresistă "contemporană"  se erijeaza în reprezentanții neoprotestanților din România , acesta sa fie viitorul luminos al mișcarii evanghelice din România ? Profides și alții "cool" ca ei ? ar fi vai de noi.

La Telejurnalul TVR de la ora 20 din 22 oct. nu sa difuzat nimic legat de acest subiect, nu au uitat insă de închinarea la moaște...(TVR mai poate fi numit și "Moaște TV" la câtă reclamă face la moaște).

UPDATE  24 .10. 2022 

Tony Berbece a și anuntat după  marș că "show-ul" de abia acum începe , o sa urmeze ieșiri în stradă una după alta , cu muzică, cu rugăciuni publice, demostrații. Tinerii deja văd în el un lider  spiritual de anvergură  națională. Și pastorul  Ianovici (cel ieșit recent dintr-un scandal ) care a participat și el la marș  anunță că era cultelor cu reguli protocolare sa încheiat , a sosit vremea independenților cu inițiativă . 

.

Marșul apărătorilor credinței

 

In data de 22 octombrie 2022 ora 16 este programat la Bucuresti  Marsul aparatorilor credintei ,o maniferatatie organizata de Tony Berbece si biserica independenta  Profides . Sunt invitati sa participe toti crestinii din Bucuresti dar nu numai. Se va demonstra pentru normalitate, pentru promovarea credintei crestine indiferant de denominatiune. 

Manifestatia va incepe in Piata Universitatii si va continua prin centrul capitalei pana in Piata Victoriei ,unde va fi  un program de doua ore care va include  un mesaj din partea lui Tony Berbece si vor canta doua formatii muzicale care interpreteaza  muzica in stil "contemporan" (Christian pop)  Profides si Cristocentric .

Chiar daca organizatori nu sunt cei care trebuie - Alianta Evanghelica ar fi fost mult mai potrivita pentru un astfel de eveniment - si nu o biserica nondenominationala  "nonconformista"  - ar fi bine totusi ca cat mai multi crestini sa participe la eveniment pentru ca scopul este unul nobil, promovarea valorilor crestine si al normalitatii. Sa le aratam progresistilor atei ca crestinii sunt o forta au voce in tara asta si nu sunt de neglijat. . 

VIDEO LIVE 

Religia protestantă egocentrică ? analiza efectuată de câțiva teologi moderni

                                                                             

Adevărul iese  la iveala, teologii protestanti încep sa vadă realitatea, constată că ceva nu e în regula cu dogma. Nu este o noutate că Luther a înlocuit faptele cu credința și că în prefața Noului Testament pe care la tradus în limba germană a scris că epistola lui Iacov este "de paie " punând într-o lumină nefavorabilă nu doar pe Iacov fratele Domnului  și episcop al bisericii din Ierusalim  dar și însăși notiunea de "fapte bune"  care au devenit apoi în viziunea unor  neoprotestanți   "o haină murdară înaintea Domnului ".

 Într-o carte publicată  de editura Stephanus  "Dicționar Biblic" apare un text scris de câțiva teologi protestanti moderni care afirmă câteva adevăruri demult cunoscute dar prea puțin discutate în mediul protestant , capitolul respectiv din carte este intitulat :

 Teologii moderni despre epistola lui Iacov

Epistola lui Iacob se ocupă de nevoia creştinilor de a se împotrivi tendinţei de a face compromisuri cu lumea, în special în ce priveşte folosirea bogăţiei. Epistola completează şi nu contrazice nicidecum învăţătura din Galateni şi Romani cu privire la justificare. 

Romano-catolicii au preţuit întotdeauna Epistola foarte mult, considerând că aduce dovezi în favoarea doctrinelor justificării prin fapte, mărturisirii auriculare (5:16) şi ungerii (5:14). 

Pe de altă parte, protestanţii – influenţaţi greşit de Luther – au avut tendinţa să o considere oarecum neconforma pentru ca dadea o importanta deosebita faptelor..

 Calvin a arătat ca aceasta Epistolă nu conţine nici un lucru nedemn de un apostol al lui Cristos, ci dimpotrivă, dă învăţături despre multe subiecte care sunt toate importante pentru trăirea creştina, cum sunt „răbdarea, rugăciunea către Dumnezeu, supremaţia şi roadă adevărului ceresc, umilinţa, îndatoririle sfinte, ţinerea limbii în frâu, cultivarea păcii, înfrânarea poftelor, dispreţul din partea lumii, şi altele asemănătoare”.

Mulţi credincioşi evanghelici moderni au început să vadă greşeala făcută prin subestimarea implicaţiilor etice ale justificării şi a locului pe care faptele bune ar trebui să-l ocupe în viaţa creştină.

R. V. G. Tasker a spus în TNTC: „Ori de câte ori credinţa nu are ca rod dragoste şi când dogma, oricât de corectă, nu este raportată la viaţă; ori de câte ori creştinii sunt tentaţi să adopte o religie egocentrică şi să devina indiferenţi faţă de nevoile sociale şi materiale ale altora; sau ori de câte ori ei tăgăduiesc prin felul lor de viaţă crezul pe care-l proclamă şi par mai dornici să fie prieteni cu lumea decât prieteni cu Dumnezeu, Epistola lui Iacov are ceva de spus pentru cei care o resping în detrimentul lor”.

Ostilitatea lui Luther manifestată față de epistola lui Iacov sa transmis mai departe prin intermediul doctrinei către cultele care au preluato inclusiv neoprotestanți . In biserici se evită studierea pasajelor din Scriptură care evidențează importanța faptelor precum epistola lui Iacov sau Evanghelia dupa Matei cap. 25: 31- 46 .  În final rămânem cu o religie egocentrică în care contează doar propria persoană, total opusă creștinismului autentic in care dragostea față de aproape manifestată prin fapte reprezintă fundamentul dogmei creștine.

Apelul meu ca biserica să mă concedieze I Când un Pastor poate fi CONCEDIAT?!

 

Vacanța la mare a creștinului modern | Preacurvie | Nuditatea creștinului

               Diana Graur - Jurnal de suflet

A fost în moarte clinică timp de 11 ore

 

Siguranța mîntuirii la protestanți este reală sau doar o iluzie ?

                                                                                        

La început un scurt istoric 

Biserica Luterană

Credința luterană a apărut odată cu reforma protestantă, inițiată de Martin Luther preot și profesor catolic  , totul a început în 1517  când acesta a afișat pe ușa castelului bisericii din Wittenberg cele 95 de teze prin care condamna indulgențele prin care se puteau "cumpăra" iertarea păcatelor. După îndelungi framântări Luther a descoperit în sfârșit "secretul" obținerii mântuirii , omul este justificat prin credință deci va fi mântuit garantat numai prin credință , această doctrină are la bază  versete din epistola lui Pavel către Efeseni cap. 2 v. 8-9 .

Mai mult de atât Luther credea că pentru cine are credință păcatul nici nu mai există :

Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228)."

   

Biserica Reformată

                                             

Calvinismul este un cult religios protestant, întemeiat în sec. al XVI-lea de teologul francez  Jean Calvin care suprimă complet ceremoniile și reduce sfintele taine la Botez și Cuminecătură (Cina Domnului).

Calvinismul respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, închinarea și slujirea la chip cioplit, icoane și statui, și susține nepracticarea semnului crucii, neîmbogățirea clerului etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor  acestia aleg calea Domnului prin apartenența la biserică . Cei care frecventează o biserică se consideră că  sunt aleși prin predestinare  deci  mântuiți iar mîntuirea nu se pierde niciodată. 

Realitatea de la firul ierbii

Ca să ințelegem mai bine despre ce este vorba am să relatez și o experiență personală  fiind născut și crescut într-un oraș  din Transilvania am trăit printre sași și unguri, sașii majoritatea luterani, ungurii reformați (calviniști) astfel am putut să-mi fac o impresie realistă în ce privește cele doua confesiuni.  Dacă din punct de vedere al bisericii de care aparțin al doctrinei religioase între  luterani sau  reformați pe de o parte și ortodocși există diferențe colosale, în practică dacă compari comportamentul în societate între ei  diferențele sunt aproape zero, și unii și alții fac parte din ceea ce numim lume în consecință se comportă "ca lumea" . Există totuși diferențe la capitolul civilizație și moravuri  clar  în favoarea protestanților ,deși nici ortodocșii nu sunt toți la fel,  dar când e vorba de modul de trai (păcătoșenie) diferențele par nesemnificative . Am locuit in aceasi camera impreuna cu un maghiar reformat, știa toate injuraturile românilor  de religie strămoșeacă  pe dinafară , era un fumător înrăit , în final a dat într-o boală incurabilă , probabil consecință a fumatului care la răpus fulgerator.

 Asta ma făcut sa mă întreb oare omul acesta unde sa dus în rai sau în iad ? Am încercat cât am fost împreuna să discut despre Scriptură, creștinism, ma refuzat categoric, nu suporta noțiunea de pocaință, i se parea ceva ridicol.  Conform doctrinei calviniste sa dus în rai dar conform modului cum și-a trăit viața....Scriptura este clară . 

Intemeietorii doctrinelor vor sa dea oamenilor iluzia unei mântuiri garantate  în cultul lor , dar este doar o iluzie în realitate  ambele culte amintite oferă o formă de creștinism superficial. Un exemplu mai recent este și acceptarea de către tot mai mulți  luterani a ideologiei LGBT.

O formă de  creștinism mai profund  a apărut odată cu Reforma Radicală , primii fiind anabaptiștii (1525), pocaința , nașterea din nou și separarea de lume fiind elemente esențiale fără de care nu există creștinism autentic. Anabatiștii însă nu merg orbește pe doctrina luterană a mântuirii garantate numai prin credință, au o pozitie mai nuanțată conformă Scripturii.

Ambele biserici cea Luterana și cea Reformată au luat din Scriptură fragmente, 2- 3  versete care le-a convenit din care și-au facut o doctrină. Noul Testament se ia in considerare în intregime altfel dăm oamenilor doar o iluzie a mântuirii iar consecințele finale pot fi dramatice.

.. 

Este internetul " unealta diavolului" ?

 

Exista o grupare religioasa in SUA (dar nu numai) numita Amish -aripa conservatoare a menonitilor care ar raspunde la aceasta intrebare cu un categoric "da" , ei nu folosesc niciodata internetul. Dar exista si printre neoprotestantii din Romania unii care ar fi tentati sa dea acelasi raspuns. Realitatea este undeva la mijloc, este si extrem de daunator si extrem de folositor - depinde la ce privesti pe internet.

Internetul a fost folosit in ultimii ani intens de neoprotestanti inclusiv de biserici pentru promovare , popularizare, internetul fiind "media-televizorul saracului ", nu orice isi permite sa aibe acces la o televiziune nationala, dar la internet are acces oricine . 

Cu toate acestea desi  era odata cand  neoprotestantii ar fi dat oricat sa aibe acces la media , acum desi au acces nu-l folosesc . Exista o reclama in urma cu cativa ani cu Pagini aurii, daca nu esti in Pagini aurii nu existi. Paginile aurii sau cam ofilit dar internetul a ramas, e pe val,  si ar putea prelua sloganul: Daca nu esti pe internet e  ca si cum nu ai exista. Si cu toate acestea unii prefera sa para ca nu exista , este vorba de multe biserici care fie ca nu si-au facut niciodata un sait de prezentare fie au renuntat la el, la fel cu conturile facebook .

 Vreau sa enumar doar cateva exemple : 

Biserica Baptista Speranta Sibiu in 2012 si-a facut un sait dar l-au abandonat la scurt timp. Au si cont pe facebook, deasemeni abandaonat in 2015 ! Nimeni nu mai stie nimic de ei mai exista, nu mai exista , daca locuiesti in alta localitate decat Sibiu.

Biserica Baptista Filadelfia Sibiu, au sait si cont  Facebook, abandonate in 2020 , le-au actualizat doar in 2020 in timpul starii de urgenta .

Biserica Baptista Biruinta Hunedoara , aveau un sait foarte bine pus la punct dar l-au abandonat (nu mai exista)  in urma cu vreo doi ani, la fel si contul facebook, neactuazat din 2018 ! Cladirea bisericii se afla oarecum la perifierie , mai e o casa si campul, le prindeau bine un pic de promovare dar se pare ca nu doresc, le place anonimatul, izolarea. 

Biserica Baptista Maranata Hunedoara au renuntat la sait de 2 ani, dar au pastrat totusi contul  faceboook. 

Desigur cazuri sunt o multime, am dat doar cateva exemple la intamplare, motivul pentru care conducerile acestor biserici vor sa stea ascunsi de societate, sa nu stie nimeni nimic de ei, este ciudat si ascuns. Poate sunt un fel de amish de Romania care considera internetul un lucru pacatos, si nu vor sa aibe de a face cu el , daca este asa atunci ar trebui sa includa si televizorul in aceiasi categorie . 

Daca cautam insa bine pe net vom gasi si saituri si conturi facebook, ale Menonitilor (evident ale gruparilor care li se permite acesul la internet) , ei le folosesc atat pentru comunicarea intre ei, cat si pentru popularizare . Dar asta e, daca unii vor sa fie "mai catolici decat papa" ce putem face se vor izola in continuare in carapacea lor doctrinara , si vor ramane in veci mici, putini, si necunoscuti.

Altfel, nu este bine nici sa nu cadem in extrema opusa,  internetul este incontentestabil un mijloc de comunicare  modern, de care diavolul se foloseste din plin , portile iadului sunt larg deschise pentru toti cei neveghetori care se vor lasa prinsi in mrejele Satanei prin saiturile porno si alte oferte  de acest fel. Este bine sa folosesti o aplicatie care sa blocheze saiturile periculoase si daca nu ai acces la asa ceva trebuie sa fi inarmat cu sabia Duhului , sa ai un nivel de spiritualitate ridicat, sa fi pretejat de orice tentatie de a intra in locuri periculoase si distructive pentru suflet. 

.. 

Iacov - Credința adevarată este cea bazată pe fapte !

                                                                        

Judecata finala Matei 25: 31-46 Cum interpretam corect acest mesaj ?

Un capitol din Noul Testament pe care multi neo/protestanti il evita . De ce ?

Mai intai sa revedem textul .....

În Evanghelia după Matei cap. 25 :32- 46 Isus Hristos ne spune despre o judecată care va fi la sfârșitul vremurilor , o judecată a tuturor oamenilor în urma căreia oamenii vor fi despărtiți precum oile de capre în funcție de faptele pe care le-au făcut în viață. 

 Toate neamurile vor fi adunate inaintea Lui. El ii va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre;
33. si va pune oile la dreapta, iar caprele la stanga Lui.
34. Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii.
35. Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit;
36. am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine."
37. Atunci cei neprihaniti Ii vor raspunde: "Doamne, cand Te-am vazut noi flamand si Ti-am dat sa mananci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut?
38. Cand Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am imbracat?
39. Cand Te-am vazut noi bolnav sau in temnita si am venit pe la Tine?"
40. Drept raspuns, Imparatul le va zice: "Adevarat va spun ca, ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut."
41. Apoi va zice celor de la stanga Lui: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui!
42. Caci am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau;
43. am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la Mine."
44. Atunci Ii vor raspunde si ei: "Doamne, cand Te-am vazut noi flamand, sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita, si nu Ti-am slujit?"
45. Si El, drept raspuns, le va zice: "Adevarat va spun ca, ori de cate ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut."
46. Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica." 

Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” 2. Corinteni 5:10.

Un capitol din Scriptura pe care multi pastori neo/protestanti prefera sa-l  evite este cel despre "Judecata finala" , de ce ? pentru ca acesta afirma ca va fi o  judecata finala a tuturor oamenilor in care aceastia vor fi judecati dupa faptele lor, bune sau rele.

Asta ar putea fi interpretata ca o afirmatie contrara  doctrinei lui Luther care sustine ca faptele nu au nici o semnificatie pentru mantuire, credinciosii sunt mantuiti prin credinta in Hristos nu prin fapte aducand ca argument afirmatia apostolului Pavel din Efeseni 2:8-9 . Deasemeni doctrina neoprotestanta ne invata ca cei care au crezut si s-au pocait , nu vor merge la judecata ci la rasplatire si asta tare mult place multora, asa ca nici nu vor sa mai auda de vreo judecata .

 

Problema este ca toate aceste teorii se bat cap in cap cu ce spune Hristos in Matei 25 : 32-46 , se anuleaza reciproc , si ce solutie au gasi fratii "evanghelici " ? Sa ignore  Evanghelia  sa evite acele pasaje din Scriptura care contrazic doctrina luterana. 

Extrem de rar mai auzi un pastor azi sa citeasca si sa predice despre Judecata finala despre care vorbeste Hrisos in Evanghelia dupa Matei,  iar atunci cand o face se multumeste sa spuna ca acel capitol nu sugereza ca mantuirea este prin fapte .

Chiar asa , dar ce a spus Hristos acolo de fapt ?  Se prefac ca nu inteleg.

 Isus Hristos spune ca va fi o judecata a tuturor oamenilor dupa fapte , cei care nu au dat dovada de compasiune, de dragoste pentru semeni, cei care au refuzat sa sa isi ajute semenii atunci cand au avut nevoie de un ajutor  ,nu sunt ai lui Hristos deci nu vor mosteni raiul ci pedeapsa vesnica . Suna terifiant.

 Si de ce ar fi spus Hristos asa ceva ? Pentru faptul ca din moment ce El a venit pe Pamant si a acceptat sa fie rastignit pe cruce , sa sufere chinurile rastignirii  si sa moara pentru omenire , crestinii pentru care sa jertfit au o datorie fatza de Hristos sa aduca si ei o "jertfa"  de dragoste si de compasiune pentru cei din jur. Asta o spune Isus  si in afirmatia "Va dau o porunca noua sa va iubiti unii pe altii asa cum v-am iubit eu..." Porunca inseamna ordin, nu e ceva facultativ, si cum poti sa iubesti aproapele decat prin fapte , ajutandu-i pe fratii in credinta si nu numai. 

Nu scrie aici ca mantuirea se obtine prin fapte, dar daca nu le faci poti sa fi pedepsit , la fel ca atunci cand comiti un pacat. „Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat” (Iacov 4:17).  A refuza sa faci un bine este considerat nu doar de Iacov  un pacat si inca unul grav care te poate duce la pierzare asta spune textul din Matei 25, daca intelegi limba romana. Altfel spus faptele sunt obligatorii nu facultative .. ...dar..

Dar Luther a luato nemteste, rational, rece a afirmat  ca credinta este suficienta pentru mantuire si  iti garanteaza mantuirea, chiar mai mult daca ai credinta pacatul nici nu mai exista . 

„Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228)."

Martin Luther a gasit acele versete din biblie in care apostolul Pavel afirma ca mantuirea este prin credinta si nu prin fapte , ia placut la nebunie ca avea cu ce sa "le dea in cap" ierahilor bisericii catolice care sau apucat de vandut indulgente cu care spuneau ei ca iarta de pacate. Dar el a mers si mai departe desconsiderand epistola lui Iacov, care vorbea despre importanta faptelor , Luther practic a eliminat faptele inlocuindu-le cu credinta, ceea ce este inadmisibil. Si ce au facut mai departe "fratii " luterani  au declansat un razboi contra catolicilor care a tinut aproape un secol, dar nu au uitat nici de "ereticii " anabaptisti pe care iau macelarit  fara mila, pentru ca se abateau de la doctrina bisericii luterane care devenise biserica de stat. 

Revenind la Scriptura ,ceea ce stim despre apostolul Pavel este ca a fost singurul care nu la cunoscut personal pe Hristos, nu a fost uncenicul Sau deorece sa convertit doar dupa ce acesta a fost rastignit si a inviat . Ce a spus Pavel despre mantuire vs. fapte se referea in primul rand la faptele Legii mozaice si mai putin la faptele bune.

  Oricum e  cel putin ciudat sa pui toata greutatea pe afirmatiile unui personaj  care nu la cunoscut personal pe Hristos (chiar daca el a fost ales apostol de Dumnezeu) dar sa ignori in acelasi timp ce a spus insasi Hristos si apostoli care i-au fost ucenici , doar pentru ca iti place ce a spus acesta sau te avantajeaza. 

De fapt Noul Testament trebuie luat in intregime si nu pe bucatele, sa luam ce ne place si sa ignoram restul, aceasta nu poate fi o dogma corecta si cinstita.

Si inca un amanunt simbolic, exista biblii in limba engleza in care cuvintele rostite de Hristos sunt scrise cu litere aurii sau rosii (am si eu o astfel de biblie) , care ar putea fi semnificatia  - pentru ca se considera ca cuvintele rostite de Mantuitor sunt cele mai importante !

In nici un caz nu sustin aici varianta mantuirii  prin fapte promovata de  ortodocsi sau catolici, care afirma ca daca faptele bune intrec pe cele rele (pacatele) omul va fi mantuit, pentru ca nu te poti mantui singur prin faptele tale , asta sugereaza si apostolul Pavel.

Mary Baxter o americana neoprotestanta a avut o viziune asupra iadului , sufletul ei a fost dus in iad , intr-o experienta similara celor care au trecut prin moarte clinica . Acolo Hristos ia aratat iadul si motivul pentru care oamenii ajung acolo. Ea a scris  apoi o carte asa cum i sa cerut de Isus (dupa afirmatiile ei) titlul cartii " O revelatie divina a iadului", aceasta are un capitol (34) intitulat  sugestiv 'Religia falsa' , in acest capitol se  refera la vizita sa intr-un sector al iadului unde ajungeau oamenii care refuzau sa-si ajute semenii, din zgarcenie, egoism, nepasare , desigur  aici si doctrina cultului pe care l-ai frecventat are un un rol important ; Marturia nu face decat sa  confirme  Scriptura. 

Cei care nu cred Scriptura probabil nu vor crede  nici ce scrie Mary Baxter in cartea sa , dar o fac pe propria raspundere.

https://www.divinerevelations.info/documents/a_divine_revelation_of_hell/romanian_divine_revelation_of_hell.pdf

Vezi si Video JUDECATA

..

   

Care este deosebirea intre baptistii dogmatici si cei duhovnicesti ? care sunt consecintele indoctrinarii ?

                                                                                   

 

In Romania exista doua categorii de baptisti cei generalisti care reprezinta majoritatea si Baptistii Reformati din care fac parte doar cateva biserici. Baptistii generalisti il au ca mentor spiritual pe  Martin Luther a carui doctrina a mantuirii numai prin credinta (si a justificarii prin credinta) formeaza baza doctrinei baptiste chiar daca intemeietorul confesiunii baptiste in 1611 a fost  britanicul John Smyth.  Baptistii Reformati il au ca mentor spiritual pe Jean Calvin a carui doctrina formeaza baza dogmei baptistilor reformati , teoriile calviniste precum predestinatia, sunt nelipsite din predicile lor.

Sa intelegem ce este de fapt doctrina, este modul de interpretare al Sf. Scripturi, biblia se poate interpreta teorectic in "o suta" de feluri , doctrina stabileste cum cultul interpreteaza Scriptura , fiecare cult religios are o doctrina.

In bisericile baptiste generaliste romanesti nu se pomeneste numele lui Martin Luther si cu atat mai putin a lui John Smyth  si totusi predicile sunt alcatuite conform doctrinei luterane a justificarii prin credinta. Se studiaza intradevar numai din Biblie dar in anumit mod  in conformitate cu doctrina si anume  sa rezulte ca mantuirea este obtinuta numai prin credinta  faptele nu au nici o relevanta, poti sa nu faci nici o fapta buna in viata ta, vei fi asigurat ca daca crezi in Hristos  sigur esti mantuit (desi daca ai citi Noul Testament in intregime nu vei ajunge la aceiasi concluzie, dar citita pe bucatele...) . Se mai adauga totusi ceva in plus teologiei luterane si anume accentul pus pe pocainta (renuntarea la pacate ) si nasterea din nou ,dar  insasi  definitia nasterii din nou este neclara pentru multi . 

In biserica in care  am fost eu botezat cu mai multi ani in urma , atunci se citea Noul Testament capitol cu capitol si se predica din acele pasaje dar in ultimul timp in biserici sa trecut pe doctrina , se predica cu predilectie din  pasajele care arata jertfa lui Hristos, si cele din epistola lui Pavel care ne spun ca credinta este singura conditie a mantuirii . Concomitent  se evita pasajele "controversate"  despre fapte precum Epistola lui Iacov (care ar sugera ideea ca faptele au un rol in matuire) dar si mesajul lui Hristos despre Judecata finala din Ev. dupa Matei 25: 31- 46 si alte pasaje din Scriptura care ar sugera diverse conditii de a castiga sau pierde mantuirea (Luca 16:19-31 , Matei 19:16-26). 

Iar credinciosii chiar daca au o biblie acasa , pana la urma retin ce spune pastorul in biserica si considera celelalte lucruri expuse in biblie ca neesentiale. Tinta sunt crediciosii dogmatici care inghit tot ce li se spun si isi formeaza gandirea si teologia  dupa ce aud la biserica , ei sunt "bisericosii " cei care nu lipsesc niciodata de la biserica si accepta cu supusenie orice li se serveste. 

Dar cine sunt baptistii duhovnicesti, scripturali, cei care pun Scriptura in intregime pe prim plan  si isi alcatuiesc doctrina cerand lumina si calauzire de la Duhul Sfant,  acestia sunt din pacate o minoritate .

 Cum ajungi sa fi un crestin duhovnicesc ,scriptural ? Observand manipularea prin indoctrinare care se face in cultele crestine, in absolut toate si luand decizia sa nu urmezi orbeste linia doctrinara a cultului ci sa cauti calauzire de la Dumnezeu, citind biblia zilnic in special Noul Testament . Unii pastori citesc si predica mult din Vechiul Testament evitand astfel pasajele "incomode " din Noul Testament" care pun sub semnul intrebarii doctrina luterana care neaga sau minimalizeaza importanta faptelor. 

In realitate faptele sunt prezentate in Noul Testament ca fiind  extrem de importante si o temelie a credintei crestine , nu spune nici ca te mantuiesc faptele dar nici ca nu conteaza daca le faci sau nu, problema e mai nuantata, decat pare la prima vedere. Unii credinciosi mai tineri in afara de citate care vorbesc despre jerfa lui Hristos si credinta ca singura conditie a mantuirii si negarea importantei faptelor nu mai stiu mai nimic .

Daca te dezmeticesti si incerci sa afli adevarul despre ce vrea sa ne spuna Scriptura de fapt, va trebui sa te "izolezi" un timp de cei  preocupati doar de a fi integrati in cult, si sa  ceri calauzirea lui Dumnezeu , sa-i ceri sa-ti arate adevarul cu orice pret si apoi sa ramai in acel adevar revelat. Dar trebuie sa fi si prudent pentru ca abaterea de la doctrina in cultul baptist  este "infractinune" si se pedepsete poate chiar cu excluderea (daca deranjezi pe cine nu trebuie), dar asta nu inseamna sa te lasi cum se zice in popor "spalat pe creier" prin indoctrinare indiferent in ce cult te-ai afla. 

.

Iacov epistola de paie - Luteranii vs. anabaptistii

 

Mircea Eliade, istoric al religiilor, român: „primele forme creştine (din primul secol ) erau mai aproape de acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice”

Opiniile diferite ale celor trei tabere, Catolice, Protestante şi Anabaptiste, cu privire la autoritatea Scripturii a dus la percepţii diferite asupra felului credinţei şi a rolului ei în mântuire. Percepţiile diferite ale credinţei au dus la moduri diferite de trăire a vieţii.

Biserica Romei predica virtutea faptelor, dar nu o practica. Laicii erau îndemnaţi spre fapte bune şi trăire virtuoasă, dar Biserica punea la dispoziţia păcătosului şi mijloacele de a-şi cumpăra sau câştiga dreptul de a ajunge în rai.

Luther şi ceilalţi reformatori au înlocuit faptele pentru câştigarea mântuirii cu credinţa. Credinţa a fost centrul teologiei Protestante. Luther a mers atât de departe încât a refuzat să recunoască Epistola lui Iacov ca inspirată, considerând-o „epistolă de paie” deoarece insista asupra unei credinţe validate prin fapte. Dar combinaţia doctrinelor incapacităţii omului de a face ceva pentru a se mântui cu credinţa teoretică mântuitoare a dus la o concepţie nefericită şi la un eşec moral al Protestantismului. „Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228).

Luther scria lui Philip Melachton de la Wartburg, într-o scrisoare datată 1 August 1521: „Hai, acceptă! Fii păcătos! Şi nu păcătui pe jumătate: păcătuieşte de-a dreptul, până la capăt! Păcate făcute pe jumătate? Nu; ci din cele adevărate, serioase, păcate enorme! (Lucien Lefabvre, Martin Luther, un destin, p. 112). În 1530, îi scria lui Weller, „Sunt momente în care trebuie să bei un pahar în plus şi să te distrezi, pe scurt, să comiţi vreun păcat din ură şi dispreţ faţă de diavol, ca să nu-i laşi destul loc pentru prostiile minuscule din care să facă un caz de conştiinţă… Deci, dacă diavolul vine în faţa ta şi-ţi spune: ‚Să nu bei!’, răspunde-i imediat: ‚Ba chiar o să beau pentru că tu nu-mi dai voie, şi-o să beau zdravăn!’ Trebuie întotdeauna să faci ceea ce Satana îţi interzice!” Şi adaugă: „Ce alt motiv crezi că am să beau din ce în ce mai mult din vinul meu curat, să spun tot mai multe vorbe fără nici o reţinere şi să iau parte din ce în ce mai des la mese bogate? Ca să-mi bat joc de diavol şi să-l supăr, aşa cum el îşi bătea joc de mine şi mă supăra odinioară!” Şi apoi, „Oh, dac-aş putea în sfârşit să imaginez un păcat enorm ca să-l decepţionez pe diavol şi să înţeleagă odată că nu recunosc nici un păcat şi conştiinţa mea nu-mi reproşează nici unul!” (Ibid, p. 193).

Mesajul lui Luther este şocant, dar chiar dacă ar fi să luăm în considerare argumentul că Luther exagera doar, cum făcea adesea, o analiză a efectului predicilor sale printre populaţia protestantă va arăta că aceste lucruri nu se rezumau doar la teorie, dar erau luate în serios şi practicate. Doctrinele voinţei sclave, supuse naturii păcătoase, a predestinării şi a salvării prin credinţă teoretică a dus în Protestantism la scuzarea păcatului. Această combinaţie periculoasă a provocat asaltul Anabaptist asupra eticii Protestante.

Hans Denck scria: „Pe de o parte, unii spun că au libertate a voinţei. Cu toate acestea nu sunt dispuşi să facă nici cel mai mic lucru pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu. Pe de altă parte sunt cei care spun că nu au voinţa liberă deoarece văd că nu pot face ce este bine. Cu toate acestea, nu permit cuvântului [adică cuvântului interior – mărturiei Duhului şi a conştiinţei] să lucreze în ei (Matei 23).

„De aceea, întregul creştinism nominal este plin de adulterini, avari, beţivi şi alţii de aceeaşi teapă” (Williams, op. cit., p. 106). „Cuvântul lui Dumnezeu este deja în tine înainte să îl cauţi, îţi dă înainte ca tu să ceri, îţi deschide înainte ca tu să baţi. Nimeni nu vine de la sine la Cristos decât dacă îl trage Tatăl, ceea ce El face cu adevărat, după bunătatea Sa. 

Hubmaier spunea: „Tocmai sub mantia acestor jumătăţi de adevăruri mai sus menţionate, [1. ‚Noi credem. Credinţa ne mântuieşte. 2. Nu putem face nimic bun, Dumnezeu lucrează în noi voinţa şi înfăptuirea, nu avem voinţă liberă”] au ajuns să domine toate felurile de răutate, infidelitate şi nedreptate. Căci după cum toate istoriile demonstrează, lumea este mai rea acum (să ne audă Dumnezeu plângerea) decât a fost acum o mie de ani. Toate acestea au loc, din păcate, sub aparenţa evangheliei. Căci imediat ce le spune cineva, este scris (Ps. 37:27): Depărtaţi-vă de rău şi faceţi binele – imediat ei răspund „Nu putem face nimic bun; toate lucrurile au loc după hotărârea lui Dumnezeu şi din necesitate” – înţelegând prin aceasta că li se permite să păcătuiască. Dacă cineva spune mai departe: Este scris (Ioan 5:29; 15:6; Mat. 25:41) că cei ce fac răul vor merge în focul veşnic, imediat ei găsesc un şorţ de frunze de smochin cu care îşi acoperă infracţiunile şi spun: „Doar credinţa ne mântuieşte, nu faptele noastre.” Într-adevăr, am auzit de la mulţi oameni că de mult timp nu s-au rugat, nici nu au postit, nici nu au dăruit din milă deoarece preoţii lor le spun cum faptele lor nu sunt de nici un folos înaintea lui Dumnezeu şi de aceea ei renunţă imediat la ele” (Williams, op. cit., p. 115).

Hans Hut afirma: „oricine se încrede în ei [în Reformatori] va fi înşelat, căci doctrina lor nu este altceva decât credinţă, şi nu merge mai departe… Oh, cât de lamentabil înşeală ei întreaga lume în vremurile noastre… cu credinţa lor falsă şi născocită, o credinţă care nu este urmată de nici o îmbunătăţire morală” (Verduin, op. cit., p. 105). Michael Sattler îi condamna pe Reformatori pentru acelaşi lucru, spunând că ei „aruncă faptele fără credinţă atât de mult într-o parte încât construiesc o credinţă fără fapte” (Ibid.).

În nici un alt domeniu nu au ieşit Anabaptiştii mai mult în evidenţă decât în acest aspect practic. Philip de Hesse, pe ale cărui domenii Anabaptiştii s-au bucurat de mai multă toleranţă decât în celelalte landuri germane, spunea: „Eu văd cu adevărat mai multă îmbunătăţire morală printre ei decât printre cei care sunt luterani” (Verduin, op. cit., p. 108). Aşa de mare era diferenţa dintre Anabaptişti şi ceilalţi încât oricine încerca să ducă o viaţă curată era suspectat de a fi Anabaptist. Harold Bender, în faimosul său eseu „Viziunea Anabaptistă”, a citat o mărturie pozitivă din partea unuia dintre marii adversari ai Anabaptiştilor, Franz Agricola: „Printre sectele eretice existente, nu este nici una care în aparenţă duce o viaţă mai pioasă decât Anabaptiştii. Cât priveşte viaţa lor publică, exterioară, ei sunt ireproşabili. Între ei nu se găseşte nici o minciună, înşelăciune, înjurătură, ceartă, limbaj respingător, mâncare şi băutură intemperată, afişare a bunurilor personale, ci umilinţă, răbdare, dreptate, îngrijire, cinste, cumpătare, sinceritate într-o aşa măsură că s-ar putea presupune că ei aveau Duhul lui Dumnezeu” (Hershberger, Recovery of the Anabaptist Vision, p. 45).

Chiar şi Reformatorii admiteau aceasta. Capito mărturiseşte că radicalii „se păzeau de viciile ofensatoare atât de comune printre ai noştri” (Verduin, op. cit., p. 108). Predicatorii Reformaţi din Berna observau: „Anabaptiştii au asemănarea unei pietăţi exterioare într-un grad mult mai ridicat decât noi sau celelalte biserici care, în uniune cu noi, îl mărturisesc pe Cristos; şi ei evită păcatele ofensatoare care sunt foarte comune printre noi” (Verduin, op. cit., 109). Luther recunoaşte aceasta, dar încearcă să scape astfel: „Doctrina şi viaţa trebuie deosebite una de cealaltă. La noi, conduita este la fel de rea ca cea a papiştilor. Noi nu ne opunem lor pe baza conduitei. Hus şi Wyclif, care subliniau conduita, nu erau conştienţi de asta… dar să tratezi doctrina, aceasta înseamnă să faci faţă cu adevărat problemelor” (Verduin, op. cit., p. 108).

Caspar Schwenckfeld, discipol al lui Luther, care mai târziu a devenit Spiritualist, afirma: „Sunt calomniat, atât de predicatori cât şi de alţii, că sunt Anabaptist, la fel cum tuturor celor care trăiesc o viaţă creştină adevărată, pioasă, li se dă aproape peste tot acest nume” (Hershberger, op. cit., p. 46-47). „Bullinger însuşi se plângea că ‚există unii care în realitate nu sunt Anabaptişti, dar şi-au pronunţat aversiunea faţă de senzualitatea şi frivolitatea lumii, prin urmare condamnând păcatul şi viciul, fiind în consecinţă numiţi sau numiţi greşit Anabaptişti de persoane capricioase.’ Vasta colecţie de materiale originale Anabaptiste, numită comun Taufer-Akten, care se află în curs de publicare, conţine un număr de ilustraţii specifice ale acestui fapt. Pe de altă parte, în 1570, un anume Hans Jager din Vohringen în Wurttemberg a fost adus înaintea curţii sub suspiciunea de a fi Anabaptist în primul rând fiindcă nu înjura şi trăia o viaţă ireproşabilă” (Ibid.).

Anabaptiştii erau dedicaţi teologiei „uceniciei”. Pentru ei, creştinul era mântuit din păcatele sale, nu în ele. Creştinul putea să cadă în păcat, dar nu putea trăi în el. Cine trăia în păcat nu era considerat a fi mântuit, indiferent cât de drept era în doctrină. Călăuzirea Duhului nu se rezuma doar la călăuzirea în adevărata doctrină, ci în aplicarea acesteia în viaţa de zi cu zi. Bender susţine că „Marele cuvânt al Anabaptiştilor nu a fost ‚credinţa’, ca pentru reformatori, ci ‚urmarea’ (nachfolge Christi)” (Hershberger, op. cit., p. 43).

Pentru ei, iubirea aproapelui era dovada naşterii din nou. Thomas Manz spunea din închisoare în una din ultimele sale scrieri: „De aceea, urmându-l pe Cristos pe adevărata cale pe care El Însuşi ne-a arătat-o, adevăraţii Săi slujitori nu trebuie să urască pe nimeni. Avem înaintea noastră această lumină a vieţii şi ne bucurăm să mergem pe acea cale. Dar oricine este plin de ură şi invidie, oricine trădează, acuză, bate şi se ceartă în mod mizerabil, nu poate fi Creştin” (Liechty, op. cit., p. 19).

Acest fel de viaţă le-a atras simpatia şi aderenţa multora. Wenger îl citează pe Sebastian Franck care scria în 1530: „S-a ridicat din litera Scripturii, independentă de bisericile de stat, o nouă sectă care a fost numită Anabaptişti… Prin impresia bună a acestei secte şi chemarea lor la litera Scripturii la care ei aderau strict, şi-au atras în sânul lor multe mii de inimi temătoare de Dumnezeu care aveau zel pentru Dumnezeu” (Hersberger, op. cit., p. 175). Harold Bender îl citează pe Franck: „Anabaptiştii … au câştigat în scurt timp o mare mulţime de discipoli… atrăgând multe suflete sincere care aveau râvnă pentru Dumnezeu, căci ei nu învăţau altceva decât iubirea, credinţa, şi crucea. Se arătau a fi umili, răbdători sub multă suferinţă; ei frâng pâinea între ei ca dovadă a unităţii şi iubirii. Se ajută cu credincioşie unii pe alţii şi îşi spun unii altora fraţi… Au murit ca martiri, cu răbdare şi umilinţă îndurând orice persecuţie” (Hershberger, op. cit., p. 46).

Anabaptiştii se luptau, asemenea grupărilor disidente dinaintea lor, împotriva standardului moral mediocru comun acceptat în societate/Biserică. Din această cauză au fost identificaţi cu Donatiştii şi Catharii.

Au fost acuzaţi că se cred sfinţi, fără păcat. Însă ei întotdeauna au respins perfecţionismul. Menno spunea: „Să nu credeţi că ne lăudăm că suntem perfecţi şi fără păcat. Deloc. Cât despre mine, eu mărturisesc că deseori rugăciunile mele sunt amestecate cu păcat şi neprihănirea mea cu prihana” (Verduin, op. cit., p. 103). Hubmaier răspunde aceleiaşi acuzaţii: „Dar acuzaţia că ne lăudăm că nu mai putem păcătui după botez şi alte asemenea lucruri, este o nedreptate monstruoasă. Fiindcă noi ştim că atât înainte cât şi după botez, suntem nişte bieţi păcătoşi mizerabili, şi dacă spunem că nu păcătuim, suntem mincinoşi şi adevărul nu este în noi” (Estep, op. cit., p. 155).

Urmarea lui Cristos, imitarea Lui, le aducea ură, dispreţ, suferinţe, persecuţie şi de multe ori sfârşitul tragic în mâinile călăilor. Experimentarea „Cristosului amar”, după cum numeau toate aceste suferinţe, era pentru ei o dovadă incontestabilă a adevăratei ucenicii. Persecuţia şi martirajul le întăreau convingerea că ei reprezintă adevărata turmă a lui Cristos, care a profeţit că urmaşii Lui vor fi persecutaţi. Într-adevăr, mulţi au murit cu o rugăciune, o cântare sau un îndemn pentru spectatori pe buze, demni şi neclintiţi în hotărârea de a-L urma pe Domnul lor până la capăt.

Cele trei mari tabere promovau un „creştinism” diferit nu doar în aparenţă, ci în esenţă. Catolicismul vede în primirea harului prin intermediul unei instituţii sacramentale-sacerdote esenţa creştinismului. Protestantismul are ca esenţă experimentarea harului lui Dumnezeu în adâncul fiinţei prin credinţă. Pentru Anabaptism, esenţa creştinismului este transformarea vieţii prin credinţă, în imitarea lui Cristos. Aceste trei concepte nu se puteau amesteca.

Standardul moral Anabaptist era cel găsit, prin intermediul Scripturilor, în persoana lui Isus Cristos. Ei considerau lumea Catolică şi Protestantă ca fiind căzută în păcat şi despărţită de Dumnezeu, fiind deci o piedică în încercarea lor de a se apropia cât mai mult de standardul lor. De aceea, în încercarea de a persevera spre sfinţenie, Anabaptiştii promovau o separare a credinciosului de cei necredincioşi. În Mărturisirea de la Schleitheim, ei declarau:

„IV. Noi suntem de acord [după cum urmează] asupra separării: O separare va fi făcută de răul şi de ticăloşia pe care diavolul a sădit-o în lume; în acest fel, pentru a nu avea pur şi simplu părtăşie cu ei [cei răi] şi să nu alergăm împreună cu ei spre mulţimea abominaţiilor lor. Aşa stau lucrurile: Din moment ce toţi cei care nu umblă în ascultare faţă de credinţă, şi nu s-au unit cu Dumnezeu aşa încât să dorească să Îi împlinească voia, sunt o mare abominaţie înaintea lui Dumnezeu, nu este posibil ca altceva să crească sau să iasă din ei decât lucruri abominabile. Căci cu adevărat toate făpturile se găsesc în doar două clase, buni şi răi, credincioşi şi necredincioşi, întuneric şi lumină, lumea şi cei [care au ieşit] din lume, templul lui Dumnezeu şi idolii, Cristos şi Belial; şi nici unul nu poate avea parte de la celălalt” (Noll, Confessions and Catechisms of the Reformation, p. 52, 53).

Deoarece nu credeau într-o izolare a individului de restul oamenilor, doctrina separării i-a condus spre cea mai mare doctrină „radicală” predicată de ei, doctrina despre biserică.

[dintr-un articol de Raul Enyadi, preluat de pe resursecrestine

sursa : https://ascultareacredintei.blogspot.com/search?q=iacov+epistola+de+paie

..