Dedicație pentru psihopații care nu suportă să vadă crucea - simbolul creștinismului sau bradul înpodobit
Dedicație pentru psihopații care nu suportă să vadă crucea - simbolul creștinismului sau bradul înpodobit
Cuvântul Crăciun era interzis în comunism în sensul că nu era permis menționarea lui în mijlocele de mass media, televiziune. Prima dată când sa vorbit la TVR despre Crăciun și sa dat chiar colinde de Crăiciun cu corul Madrigal a fost în seara zilei de 24 decembrie 1989 după fuga lui Ceaușescu.
În acel moment regimul comunist se clatină puternic și era aproape căzut și asta sa văzut chiar prin aceste colinzi creștine transmise la televiziunea publică . Atunci sa simțit prima dată libertatea de conștiință în plan spiritual - creștinismul a redevenit o religie publică. Înainte de această dată creștinismul se putea manifesta aproape exlcusiv în interiorul bisericilor , exista totuși o excepție ajunul Crăciunului când credincioșii aveau posibilitate să mearga la colindat din casă în casă ( uneori în fața caselor), în tren, sau pe alocuri în spitale. In restul anului nu erau permise manifestările publice în afara lăcașurilor de cult.
Un video recent apărut încearcă să ne spună câte ceva despre Crăciunul din vremea comunismului deși omite să menționeze esențialul ce sărbatorim de fapt de Crăciun (acela nefiind Moș Crăciun).
Nu puțini dintre cei ce se declară dușmani ai sărbătorii se poticnesc în data de 25 decembrie, despre care zic ei, era ziua Saturnaliilor la păgâni. Ne întreabă cu ironie de unde știm noi când s-a născut Domnul Isus Cristos. Și vin cu o serie de argumente care de care mai sofisticate, din care ne lasă să înțelegem, ba din calcule evreiești, ba din argumente venite din lumea orientului, că Isus Cristos nu s-ar fi putut naște în luna decembrie.
Adevărul este că nu știm exact data când s-a născut Mânuitorul, pentru că Biblia nu ne prezintă o astfel de dată. Dacă Dumnezeu nu ne-a prezentat o astfel de dată, înseamnă că nu era absolut necesar să o cunoaștem.
Că Saturnaliile au fost înghițite și desființate de Crăciun, pentru mine este o mare bucurie. Că Domnul a venit să schimbe și să desființeze păgânismul e un motiv serios de laudă la adresa Domnului. Creștinismul a biruit păgânismul, adică Nașterea Domnului a acoperit și a desființat Saturnaliile și acesta este un motiv de a-l lăuda pe Domnul, știind că păgânismul nu rezistă în fața creștinismului.
De ce sărbătorim nașterea Domnului în 25 decembrie? Pentru că avem ocazia să facem asta. Și cred că ar trebui să o sărbătorim nu numai o singură dată pe an, ci ar fi bine să sărbătorim întruparea Domnului ori de câte ori avem ocazia.
Mi-e milă de cei ce nu pot să sărbătorească venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu în 25 decembrie, și asta mai ales pentru că nu o sărbătoresc nici în aprilie și nici în octombrie.
Bieții oameni, au fost jefuiți de sărbătoare și rămân cu niște teorii, pe care se strădiesc să le împrăștie în toate părțile în preajma sărbătorii Crăciunului. În loc să se poată bucura de venirea mântuirii și a Mântuitorului, ei stau plini de tulburare uitând de bunătatea Domnului, aducătorul mântuirii.
Bieții anticrăciuniști sunt demni de compătimire. Domnul să aibă milă de ei!
Pastor Nelu Filip
https://dininimapentrutine.com/2023/12/17/de-ce-sarbatorim-in-25-decembrie-craciunul-sau-nasterea-domnului/?fbclid=IwAR3y6ONmlfg5WWP3KMeKqcKpawFViP-dGmTZHO52-3Xt4hTO0OkqHbe9-8s
În primele două secole nu sa sărbatorit Crăciunul ca dată a nașterii lui Hristos. Totul a început în secolul IV în vremea împaratului Constantin când s-a stabilit arbitrar data de 25 decembrie care coincidea cu o sărbătoare necreștină deja existentă ca sărbătoare a nașterii lui Hristos . Data exactă a nașterii Mântuitorului nu este cunoscută și aproape sigur nu este în luna decembrie. Intre timp lumea a transformat Crăciunul într-o sărbătoare comercială avându-l în centru pe Moș Crăciun, creștinii autentici însă sărbătoresc la 25 decembrie nașterea lui Hristos la Betleem.
Casa de rugăciune - asemănări și deosebiri între pocăiții ortodocși și cei neoprotestanți
Cam așa arată o "Casă de rugăciune" a mișcarii "Oastea Domnului" respectiv cea din Galați , asemanatoare in multe privințe unei biserici de dimensiune-mica/ medie de la neoprotestanți. Ținuta femeilor este asemănătoare celor din unele biserici penticostale (capul acoperit, fără machiaje , cercei, bijuterii ) și cântările sunt în parte asemănătoare .
Ceea ce deosebește însa radical "Oastea Domnului" de bisericile neoprotestante este acea parte a doctrinei care imita într-u totul pe cea din BOR, inclusiv închinarea la moaște și cam toate celelalte practici ale bisericii ortodoxe respinse de protestanți . Poate părea ciudat pentru unii cum poți să fi și pocăit și ortodox în același timp dar preotul Iosif Trifa din Sibiu a reușit această inovație în anul 1923 observând probabil ce se întâmplă la neoprotestanți și dându-și seama că biserica ortodoxă sa îndepărtat mult de la Scriptură a încercat să facă o corecție. Dar în final sa dovedid că ortodocșii tradiționali nu se simt prea atrași de această mișcare din moment ce numărul membrilor Oastei este probabil in jur de 1% din ortodocși (deși nu există nici o statistică oficială din moment ce membrii mișcării se declară tot ortodocși ca și ceilați care aparțin formal de cultul BOR) .
Diferența ce o putem întîlnii intre doctrina Oastei comparativ cu cea a BOR este: pocăința ca fiind o condiție esențială pentru mântuire și nașterea din nou care este la fel de importantă dar ignorată sau chiar negată de mulți preoți ortodocși influenți. Nașterea din nou apare în bibliie catolice și protestante dar in cea ortodoxă este tradus cu "naștere de sus" și nu "din nou" în traducerea sinodală (Ioan 3: 1-13). Din cauza acestor diferențe ( dar și caterisirii preotului invator Iosif Trifa) "Oastea Domnului" a fost exclusă din BOR 1948 fiind considerată de autoritățile comuniste ca sectă ilegală (alături de "Martorii lui Iehova") dar reprimită în cultul ortodox după Revoluție.
Ortodocșii inclusiv cei de la Oaste cred că numai religia ortodoxă este "cea dreaptă" si atunci de ce a fost nevoie de o corecție să apară această reformă acceptată doar de unii dacă aripa tradițională era credința dreaptă ? Cum poate fi o credință "dreaptă" dacă nu este după Scriptură 100%. Și să ne amintim că corecția este doar parțială , mai rămâne problema spinoasă a cultului Mariei și sfinților considerată de protestanți idolatrie .
Mulți se întreabă dacă Hamas apare în Biblie. Este aceasta o prevestire sau un semn? Unii sugerează chiar consecințe futuriste sau semne și minuni profetice legate de Hamas și de națiunea modernă a Israelului.
Ei bine, da, Hamas apare în Biblie, dar poate nu în modul în care vă așteptați. De asemenea, să sperăm că istoria se repetă și că se pune capăt Hamas, analizează Jeremiah J. Johnston, cercetător al Noului Testament și apologet, pentru The Washington Times.
“Hamas”, acronimul arab al grupului terorist Harakat al-Muqawama al-Islamiya (Mișcarea de Rezistență Islamică), este, de asemenea, un omonim înfricoșător în Biblie: violență.
Geneza 6:11 spune: „Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin de silnicie (violență)” – Hamas: lit. חָמָס (ḥāmās).
Cuvântul ebraic ḥāmās este un substantiv care înseamnă un act de agresiune, dar mai ales care implică contactul fizic. Organizația teroristă Hamas a fost fondată în 1987; cu toate acestea, cuvântul biblic “ḥāmās” sau “violență” datează din primele capitole ale Genezei și este unul dintre motivele semnificative ale potopului.
Iar terorismul Hamas își respectă cu siguranță numele. Nu ar trebui să i se acorde niciun merit acestei mișcări extremiste care celebrează execuția copiilor, adolescentelor, distrugerea antichităților, crimele împotriva umanității, genocidul, postarea online a terorii, tortura, radicalizarea prin rețelele de socializare, amputările și sclavia, toate în „numele lui Allah”.
În zilele lui Noe, Dumnezeu a văzut că pământul era plin de violență (ḥāmās), așa că a trimis un potop, „pentru că pământul este plin de violență (ḥāmās). Iată, îi voi nimici împreună cu pământul” (Geneza 6:13).
Hamas, folosit atât ca substantiv, cât și ca verb, apare de 67 de ori în Biblie. Mai precis, cuvântul ḥāmās din Vechiul Testament este folosit aproape întotdeauna în legătură cu violența păcătoasă. Nu se referă la violența catastrofelor naturale. Este adesea un descriptor pentru răutatea extremă.
Membrii Hamas vor să anihileze Israelul. Având în vedere ceea ce spune Biblia despre ḥāmās, sfârșitul lor este sigur. Ei vor fi distruși. Așa cum spune David: „El este Dumnezeul care mă răzbună, care supune națiunile sub mine, care mă salvează de dușmanii mei. Tu m-ai înălțat mai presus de vrăjmașii mei; de [ḥāmās] oamenii violenți m-ai salvat” (Psalmul 18:47-48).
Hamas în ebraică, aramaică și arabă
Deși numele organizației teroriste este de fapt un acronim, acesta este bine ales, iar grupul se ridică la înălțimea semnificației vechi a numelui său – violență și nelegiuire.
Acest cuvânt arab adevărat, care înseamnă “zel”, însemna mult mai mult cu mult timp în urmă. El provine din aceeași rădăcină ca și cuvântul ebraic și aramaic ḥāmās, care înseamnă “violență” sau “rău”. Ironia tragică este că organizația teroristă de astăzi se ridică la înălțimea semnificației originale a numelui organizației.
Verbul ebraic este חָמַס ḥāmas, care înseamnă “a comite violență”, “a greși”; substantivul este חָמָס ḥāmās, care înseamnă “violență” sau “rău”.
În Biblia ebraică, verbul apare de șapte ori, de exemplu, „Preoții lui calcă legea Mea și Îmi pângăresc [חָמְסוּ] lucrurile Mele sfinte” (Ezechiel 22:26). În Biblia ebraică, substantivul apare de peste 50 de ori, de exemplu, „pământul s-a umplut de violență [חָמָס]” (Geneza 6:11, 13, F. Brown, cu S. R. Driver și C. A. Briggs, “A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament” BDB 329).
sursa : https://tribuna.us/hamas-apare-in-biblie-iar-organizatia-terorista-isi-respecta-numele/
Creștinismul prin definiție este religia dragostei, Isus Hristos a venit pe Pâmant a propovaduit Evanghelia și în final a acceptat să fie răstignit și să moară pe o cruce pentru păcatele omenirii. Evanghelia propovaduită de Hristos îndeamnă la dragoste și la fapte bune, Hristos sa opus evreilor care doreau să lupte împotriva ocupanților romani și ia atentionat că : "Cine scoate sabia, de sabie va pieri"
Pe de altă parte islamul o religie inventată de un arab pe nume Mohamed în secolul VI care s-a considerat "profet" chiar dacă pretinde că folosește unele citate din Scriptură este opus creștinismului , nu are nimic in comun cu acesta și îndeamnă la ură și ucidere a adversarilor numiți de ei "necredincioși" . Ca o dovadă sabia este înclusa în stema islamului.
Mohamed a spus : Allah urăște pe cei care nu accepta islamul .
Isus a spus : Dumnezeu iubește lumea intreaga și doreste ca toți sa fie mântuiți.
Mohamed a spus : Luptă cu toți pe calea lui Allah și ucide pe toți cei care nu cred în Allah.
Isus a spus : Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți .
Mohamed a spus : Mi s-a poruncit să lupt împotriva oamenilor până când aceștia mărturisesc că nu există alt dumnezeu decât Allah și că Muhamad este mesagerul lui Allah
Isus a spus : Eu am venit sa caut si sa salvez pe cei pierduți.
Musulmanii care locuiesc în țări creștine încearcă să apere islamismul și crimele comise de adepții săi prin faptul că și creștinii au comis crime în trecut în numele religiei dând exemplul abuzurilor comise în timpul inchizitiei.
Torturile și crimele comise de închiziția catolică în Evul Mediu între secolul XI și XVIII în Europa de vest au fost întradevar abominabile, însă ele au fost cauzate de îndepărtarea Bisericii Catolice de valorile creștine autentice și de Sfânta Scriptură. Catolicismul medieval fiind de fapt un pseudo creștinism inventat de clerul catolic și impus cu forța tuturor cetațenilor de religie catolica din Europa.
Argumentul musulmanilor care compara crimele inchiziției sau cruciadele din Evul Mediu cu cele comise de islamiști de-a lungul timpului sunt false pentru ca ele se refera exlusiv la Cultul Catolic și nu la creștinism în ansablu a căror valori au rămas neschimate Scriptura a rămas aceiași. Numai Biserica Catolica a practicat aceasta forma de închiziție într-o perioadă considerată "întunecată și salbatecă " din istoria omenirii.
E lipsit de logică și bun simț să compari ce au făcut unii crestini (în numele religiei) cu sute de ani in urma, cu ce fac musulmanii în prezent .
Se știe că in tările creștine decapitarea nu mai există ca pedeapsă de vreo două secole, în timp ce musulmanii o aplică și în prezent, în urma cu 2 ani un profesor francez a fost ucis în stradă prin decapitare de către un musulman fanatic în Franța, pe motive religioase. Recent în masacrul din Israel musulmani au ucis 1200 de civili israelieni nevinovați , pe unii inclusiv copii prin decapitare, acești musulmani au rămas la nivelul de sălbăticiei din Evul Mediu. Indiscutabil religia are un rol major in determinarea de a fi un om bun, uman, civilizat sau o fiară sălbatică.
Creștinismul este singura religie care vine de la Dumnezeu prin Isus Hristos , Dumnezeu este expresia bunătății și dreptații a Luminii spirituale în timp ce Satana și slujitorii săi sunt expresia urii, răutatii și întunericului .
Pe de alta parte nu toate formele de creștinism sunt după Scripturi , există și creștinism formal in care contează doar tradiția sau secte inventate de diverși fași profeți care au indus învațături noi străine de creștinismul autentic propovăduit de Hristos și apostoli.
Musulmanii pretind cu islamul este religia păcii, ca îndeamnă numai la lucruri bune, dacă ar fi așa nu ar genera atîta violența .
.
Există mulți neoprotestanți dogmatici care cred cu tărie că doar ei vor intra în cer. În ce privește pe catolici, ortodocși nu pot fi mântuiți pentru ca ei se închină la sfinți ceea ce este idolatrie deci nu se califica sa intre în cer cred acești neoprotestanți . Pe de altă parte ortodocșii fundamenaliști cred și predică că numai ei vor fi mântuiți că doar ei sunt Biserica adevărată. Pastorul Richard Wurmbrandt si nu doar el a exprimat o cu totul altă opinie...și nu avem motive să-l contrazicem .
În Europa există diferențe semnificative între nivelul de trai între țări de vestul Europei și cele din estul continentului , însa în Asia diferența este chiar mai dramatică . În funcție de localizarea geografică țarile ce compun continentul asiatic aparțin de una din cele doua extreme: categoria celor cu un grad de trai și civilizație extrem de scăzut aici intră India și țările limitrofe Bangladej, Nepal etc. (deși și acolo există clase sociale - bogați și săraci) pe de oparte și țările cu un grad de civilizatie și nivel de trai extrem de ridicat (deși nu pentru toți locuitorii) precum Japonia, Coreea de Sud, Singapore.
În continuare vă prezint câteva video-uri scurte care prezintă diferența uriașă între cele doua categorii de state .
India
Japonia
Și înca un video ceva mai lung din India dacă nu v-ați edificat
.
Un penticostal marturiseste ca a avut o "viziune supranaturala" care ia spus sa mearga acasa noaptea la ora 2 ca va avea o surpriza ... sau poate un "detectiv" ia urmarit sotia si a aflat ca are un amant ?
Cert este ca unii nu i-au Scriptura in serios si la sfarsitul vietii care poate fi oricand , vine judecata lui Dumnezeu care spune ca curvarii, preacurvarii (cei care comit adulter) vor merge in iad.
Autor: A.S. Ibrahim, născut și crescut în Egipt, deține două doctorate în care a aprofundat Islamul și istoria acestuia. Este profesor de studii islamice și director al Centrului Jenkins pentru înțelegerea creștină a islamului de la Southern Baptist Theological Seminary. A predat la mai multe școli din Statele Unite și din Orientul Mijlociu și este autorul cărții A Concise Guide to the Life of Muhammad (Baker Academic, 2022), Conversion to Islam (Oxford University Press, 2021), Basics of Arabic (Zondervan 2021), A Concise Guide to the Quran (Baker Academic, 2020) și The Stated Motivations for the Early Islamic Expansion (Peter Lang, 2018), printre altele.
sursa www.edictumdei.org
.
M-am născut ca să-i urăsc pe evrei. Era parte din viața mea. Nu mi-am pus întrebări cu privire la lucrul acesta. Nu m-am născut în Iran sau Siria. M-am născut în Marea Britanie. Părinții mei s-au stabilit acolo, venind din Pakistan. Povestea lor este una tipică imigranților: stabilirea în Occident în speranța construirii unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor.
Eram o familie musulmană practicantă, dar nu eram extremiști sau radicali. Ne doream doar ce e mai bine pentru toată lumea – pentru toată lumea, cu excepția evreilor. Evreii, credeam noi, erau străini care trăiau pe pământ musulman furat, ocupanți implicați în exterminarea palestinienilor. Astfel, ura noastră era justificată și fără vină. Ne făceau, pe mine și prietenii mei, vulnerabili în fața argumentelor extremiștilor. Dacă evreii erau atât de răi pe cât crezusem dintotdeauna că sunt, nu înseamnă că și cei care îi sprijină – creștinii, americanii și alții din Occident – trebuie să fie la fel de răi?
Începând cu 1990, vorbitorii și învățătorii de la școli și din moschei au început să repete la nesfârșit această temă: nu suntem occidentali. Nu suntem englezi. Suntem musulmani, în primul și ultimul rând. Loialitatea noastră era față de religia noastră și față de ceilalți musulmani. Nu datoram nimic națiunilor occidentale care ne-au primit. Fiind occidentali, ne erau dușmani.
Toate astea și-au atins scopul dorit. Cel puțin, în dreptul meu. Mi-a schimbat felul în care vedeam lumea. Am început să pun suferințele musulmanilor, inclusiv ale celor din Marea Britanie, pe seama imperialismului occidental. Vestul era în război cu noi, iar evreii controlau Vestul. Experiența din timpul universității doar mi-a adâncit convingerile radicale crescânde. Ura față de Israel era ca o
medalie a onoarei. Dacă organizai un protest anti-Israel, pro-Palestina, erai convins că vor participa o mulțime de oameni aprobatori.
În timpul facultății, am decis că protestele și propaganda împotriva Israelului nu erau suficiente. Adevăratul jihad cerea violență. Așa că mi-am făcut planuri de participare la lupta adevărată. Urma să părăsesc facultatea și să mă alătur unei tabere de antrenament terorist în Pakistan. Dar, din fericire pentru mine, soarta a intervenit – într-o librărie.
Am dat de o carte intitulată The case for Israel (n.t. Pledoarie pentru Israel), de Alan Dershowitz. Pledoarie pentru Israel? Ce pledoarie putea fi? Titlul în sine m-a înfuriat și am început să citesc aproape cu sfidare. Cât de prost informat, cât de stupid putea fi tipul ăsta ca să apere ceea ce era de ne-apărat? Ei bine, era evreu. Ăsta trebuie să fi fost răspunsul.
Totuși, am continuat să citesc. Ceea ce am citit mi-a contestat toate teoriile despre Israel și despre evrei: citisem că nu Israelul era cel care provocase criza palestiniană a refugiaților; ci țările arabe, Națiunile Unite și conducerea palestiniană coruptă. Am citit că evreii nu au folosit Holocaustul pentru a crea statul Israel; acțiunea de creare a unui stat evreu modern datează din secolul XIX și, în ultima instanță, din vremurile de început ale poporului evreu, acum 4000 de ani. Am mai citit, de asemenea, că Israelul nu participă la genocid împotriva palestinienilor. Din contră, populația Palestinei s-a dublat în 20 de ani.
Toate astea m-au înfuriat și mai mult. Trebuia să dovedesc că Dershowitz se înșeală, să văd cu ochii mei cât de rasist și opresiv era cu adevărat Israelul. Așa că mi-am cumpărat un bilet de avion. Urma să călătoresc în Israel, pământul inamicului. Atunci a fost clipa când s-a schimbat totul. Totul.
Ce am văzut, cu ochii mei, a fost și mai intrigant decât ceea ce scrisese Dershowitz. În loc de apartheid, am văzut musulmani, creștini și evrei trăind laolaltă. În loc de ură, am văzut acceptare, chiar compasiune. Am văzut o democrație dârză, modernă, liberală; plină de imperfecțiuni, desigur, dar esențialmente bună. Am văzut o țară care nu își dorea nimic mai mult decât să trăiască în pace cu statele învecinate. Ura a început să mi se topească văzând cu ochii. Am știut ce trebuia să fac.
Prea mulți oameni sunt mistuiți de ura care m-a mistuit și pe mine. Au fost învățați să disprețuiască Israelul – mulți musulmani au fost învățați de religia lor, mulți alții de profesorii universitari sau grupările studențești.
Provocarea mea pentru oricine are simțăminte similare este: fă ceea ce am făcut eu, caută adevărul pentru tine însuți. Dacă adevărul m-a putut schimba pe mine, poate să schimbe pe oricine.
Sunt Kasim Hafeez pentru Prager University.
sursa Edictum Dei
O creștina evanghelica americana intrerupe o manifestatie publica a musulmanilor din Texas ea are si un scurt discurs : Proclam numele lui Isus Hristos peste capitala Texasului. Sunt împotriva islamului și al falsului profet Mohamed . Islamul nu va domina niciodată Statele Unite . America fost construită pe principii creștine . Mohamed este mort . Eu slujesc un salvator înviat. El te iubește El a murit pe cruce pentru tine. Mohamed nu a făcut altceva decât să devină un pervers.
Multi neoprotestanti îi iau pe evrei ca model , au dezvoltat chiar un cult pentru acestia , si-au format o idee fixa ca evreii sunt "poporul lui Dumnezeu" . Evenimentele recente cand Israelul a fost atacat de luptatori Hamas ne-a determinat sa privim mai atent catre israelitii moderni care sunt mult diferiti de cei care îi gasim in biblie. Unul din primele obiective atacate de teroristii Hamas a fost un festival de muzica rock care a adunat mii de tineri, dupa cum se poate vedea din imagini acestia petreceau , dansau in ritmul unor melodii moderne, altii fumau se distrau intr-un cuvant. In unele imagini de la eveniment in fundal apare ceva ce ne aminteste de "vitelul de aur" din vechime , este o statuie care reprezinta se pare un personaj hindus Buda probabil, este pe post de decor, guru sau cine stie...
Unii credinciosi "biblici" care pastreaza in memorie zeci de versete din Vechiul Testament se intreba poate... dar cum a fost posibil ca Dumnezeu sa ingaduie o asemenea nenorocire peste "Poporul Său" .
Nu e bine sa judecam dupa sabloane ci mai degraba ne-ar sta mai bine sa fim cu picioarele pe Pamant. Israelitii de astazi sunt impartiti in linii mari in doua categorii ultra religiosii numiti si ultra ortodocsi si evreii de rand a caror interes pentru religie variaza intre moderat si superficial (la care putem adauga eventual ateii). Dupa cum vedem nu e nici o diferenta intre cum se comporta un evreu si un ortodox, catolic sau protestant ne-nascut din nou îi mână aceiasi goana dupa distractie (uni ar numi-o destrabalare). Si daca in ciuda firmei evreul de rand nu e deosebeste de omul din lume crestin - cu numele sau ateu de ce ar trebui sa ne asteptam ca acestia sa beneficeze de o protectie speciala ?
Intebarea e pentru cei care iubesc la nebunie pe cei numiti de ei "poporul lui Dumnezeu " . Bineinteles in conflictul cu paganii toti crestinii responsabili sunt de partea israielienilor , insa binecuvantarea si protectia adevarata va veni peste poporul Israel doar atunci cand aceastia il vor recunoaste pe Hristos ca Mesia si Evanghelia Sa.
La începutul lunii octombrie, Afshin Javid se afla într-o vizită în Israel prin intermediul Cyrus Call, o organizație creștină pe care o conduce și care promovează prietenia între iranieni (perși) și evrei. Dar, la fel ca mulți alți turiști precum și întreaga populație a Israelului, s-a trezit în mijlocul unui război atunci când Hamas a lansat un atac sângeros pe 7 octombrie.
În calitate de fost luptător Hezbollah, Afshin însuși nu este străin de violență. El a stat de vorbă cu CBN News pentru a-și spune povesteo lumină. Această lumină nu era însă o lumină normală. Această lumină purta o identitate în ea. Am știut că el este sfânt și, instantaneu, am știut că eu unul nu sunt. Chiar dacă făceam atâtea rugăciuni, chiar dacă posteam atât de mult și citeam Coranul și mă ofeream voluntar să lucrez la îndepărtarea minelor antipersonal sau am participat la pedepsirea oamenilor încercând să îl mulțumesc pe Allah, am știut, chiar dacă am respectat toate regulile și poruncile islamului, că nu sunt drept și nu sunt sfânt și am știut că singurul lucru drept pe care acest om care mi-a apărut era să mă omoare”, își amintește el.
„Dar eu nu voiam să mor. Așa că am fugit într-un colț al celulei, cu capul plecat și brațele deasupra și am strigat: ‘Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă’.”
„Și nu mă puteam gândi la altceva decât că El nu mă va ierta, pentru că este drept. Totuși, așa cum stăteam, am simțit o atingere pe brațul meu stâng, iar El a spus: ‘Te iert’. Și am simțit ca o greutate care s-a ridicat pur și simplu de pe mine. Și am știut că sunt iertat, dar nu știam cum. Eram confuz. Și totuși, nu înțeleg. Numai Dumnezeu poate ierta, iar tu tocmai m-ai iertat. Tu ești Dumnezeu, dar ești un Dumnezeu diferit de cel despre care am studiat. Acesta nu este Allah. Deci cine ești Tu care mă iartă? Iar El a spus: ‘Eu sunt calea, adevărul și viața’,”
„Mă gândeam: ‘Ce lucru puternic.’ În calitate de musulman, te rogi ‘Arată-mi calea cea dreaptă’. Și astfel calea este o direcție. Adevărul este ceva pe care îl măsori. Viața este o sursă, și totuși El afirmă că este toate aceste trei lucruri. Nu am crezut niciodată că drumul este o Persoană. Adevărul este o Persoană, iar viața este o Persoană, iar toate acestea sunt una și aceeași Persoană”, explică Javid.
„Așa că l-am întrebat: ‘Nu înțeleg, care este numele Tău?’. Iar El a spus: ‘Isus Hristos’. A fost ca și cum cineva mi-ar fi fi smuls toate oasele din corp. Am căzut ca o bucată de carne la pământ. Și am început să plâng.”
Ura față de evrei
„Este ca și cum, știți, ai fi daltonist și, dintr-o dată, vezi culorile și îți dai seama că lumea este mult mai frumoasă decât ai crezut vreodată. Și dacă mă întrebați ce a făcut ca lumea să fie atât de lipsită de culoare, este ura, furia care se află în inima fiecărui musulman. Oamenii întreabă: ‘De ce i-ați urât pe evrei?’ ”
„Eu nu întâlnisem niciodată un evreu. Am crezut că Hitler a fost un om bun pentru că a făcut ceea ce a făcut. Doar că nu și-a terminat treaba. Nu știu de ce i-am urât. Niciun evreu nu-mi făcuse vreodată ceva rău. Dumnezeu nu ne-a creat ca să urâm; nu ne-a făcut să vrem să vedem pe cineva mort. Toate acestea sunt opera Satanei. Cum credeți că uciderea oamenilor cărora Dumnezeu le-a dat acest pământ îl va mulțumi pe Allah? Isus nu este un Dumnezeu care se bucură atunci când evreii sunt uciși”, a explicat el.
„Nimeni nu ar trebui să sărbătorească atunci când unul dintre fiii părintelui Abraham îl ucide pe altul”
Lacrimi și rugăciune
Când Javid a vizitat biroul CBN News din Ierusalim, a întâlnit o israeliancă pe nume Sasha Ariev, a cărei soră adolescentă a fost răpită de Hamas în atacurile din 7 octombrie. El și soția sa au plâns în timp ce ascultau povestea ei. Javid și-a cerut iertare și s-a rugat cu ea.
„Nu există absolut nicio justificare sau explicație care să poată face ca toate acestea să fie în regulă”, i-a spus el cu lacrimi în ochi. „Nimeni nu ar trebui să sărbătorească atunci când unul dintre fiii părintelui Avraam îl ucide pe altul. Și vreau doar să spun că îmi pare rău că familia ta trece prin asta.”
Sasha a fost recunoscătoare pentru cuvintele lui.
„Îți mulțumesc foarte mult”, a răspuns ea. „Sunt sigură că o mulțime de musulmani din întreaga lume nu își doresc ca aceste lucruri să se întâmple.”
La finalul întrevederii, Javid și soția sa au invitat-o pe Sasha să îi viziteze la cină.
Răspunsul ei? „Voi fi fericită să vin și să o aduc pe sora mea cu mine.”
Javid a ținut să își declare sprijinul pentru Israel.
„Suntem alături de tot poporul evreu, de poporul israelian. Și suntem îndurerați de durerea lor pentru membrii familiilor lor care au fost pierduți, dar și pentru dreptul Israelului de a exista”, a spus el.
La finalul interviului său cu CBN News, Javid s-a rugat pentru cei care se află de ambele părți ale războiului din Israel.
„Creatorul cerului și al Pământului, Dumnezeu Atotputernic. Tu iubești lumea, întreaga lume, toți oamenii din lume. Atât de mult încât L-ai sacrificat pe Isus Hristos pentru ca noi să nu pierim, ci să avem viață veșnică. Mă rog astăzi ca descoperirea lui Isus Hristos să se răspândească printre musulmani și printre fiii lui Ismael”, s-a rugat el.
„Tată, mă rog ca să-ți amintești de acel legământ pe care l-ai făcut cu Ismael, și ca Tu să lucrezi pentru că Ismael este însetat după o descoperire a iubirii, de descoperirea lui Isus Hristos și a mântuirii. Tată, mă rog ca să existe un braț protector care să-l păzească pe Isaac din toate părțile, nu numai în Israel, ci în toată lumea. Dă-ne viziuni, vise și umple-ne cu înțelepciune pentru a vorbi de pace în această vreme de război, în numele puternic al lui Isus, mă rog. Amin.”
Sursa: CBN Newsa.
Pastorul Viorel Iuga despre concubinajul la neoprotestanți, nu este generalizat ca la ortodocși dar incredibil unii îl practica :
"Băieții .... vor sa profite , nu vor să-și asume responsabilitați. Atunci profit de tine cam 2-3 ani până obțin cam tot ce doresc , să vorbim deschis că unii nu mai au treabă cu morala cu puritatea sexuală, ei iși permit orice iar în momentul în care unul din cei doi vor spune ca eu vreau ceva în plus , vreau un legâmânt, vreau o siguranță.....celalat spune : Dar stai domnule ca eu vreau distracție .
Nu toți cei din biserică sunt din biserică ,nu toți care fac pe spiritualii sunt spirituali, noi avem derbedeii noștrii, mincinoșii noștrii, curvarii noștrii, etc, și atunci nu o sa cred că fiecare băiat e un profitor , dar nici nu o sa cred ca toți sunt sfinții de pe lume. Să ținem cont că sunt profitori !..."
Cine a venit din lume în biserică recent și aude astfel de lucruri nu-i vine să creadă că se întâmplă așa ceva la cei care iși spun "copii Domnului"...
Oamenii aștia pâna la urmă sunt așa cum sunt pentru că sunt mintiți că au mântuirea asigurată pentru că au crezut și s-au botezat într-o biserică neoprotestantă , deși el/ea e pe drumul către iad și îi trage pe alții după el. Nu exista mântuire fără împlinirea Evangheliei ad-literam care ne spune că curvarii nu vor moștenii Împărăția cerurilor și la sfârșit va fi o judecată, pentru toți.
„Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” 2. Corinteni 5:10.
https://www.youtube.com/watch?v=6szuRirZgHI
.
Spre deosebire de Marsul de anul trecut discursul pastorului Tony Berbece nu a mai fost concentrat pe pericolul reprezentat de ideologia LGBT ci pe problema consumului de droguri si prostitutiei. Predica de pe strazile Bucurestiului de anul acesta a pastorului Berbece a fost mult mai incisiva specific carismantic folosind expresii de genul "declar " , "proclamam" , "revendicam Bucurestiul in numele lui Isus Hristos ". Deasemeni "In numele lui Isus aici nu va mai fi o pepiniera de consum de droguri, prostitutie, alcolism ". Expresia "In numele lui Isus" fiind repetata obsesiv. La un moment dat face o declaratie radicala " cine se pretinde crestin si isi face semnul crucii trebuie sa fie capabil sa-si dea viata pentru Hristos altfel, semnul crucii sa dispara, cine este crestin sa fie crestin, si cine alege depravarea s-o aleaga si mai departe insa in numele lui Isus sa se faca o delimitare clara intre cine este crestin si cine nu este crestin"
Ciprian Luca jurnalist la "Vocea crestinilor " sa aratat surprins ca nici o televiziune nu trasmite in direct acest mars. In realitate niciodata in Romania televiziunile importante nu au transmis in direct o manifestare a neoprotestantilor din cel putin doua motive. Pentru ca intuiesc ca este o manifestare de prozelitism "sectar" la care nu au interes sa participe. In doilea rand daca in aceasta manifestatie se fac referiri la LGBT sau alte subiecte sensibile televiziunile risca sa primeasca sanctiuni (amenzi) severe . In plus daca era trasmis in direct la TV discursul lui Tony Berbece putea starni reactii violente din partea ortodocsilor fundamentalisti si din partea celor care nu sunt de acord cu anumite afirmatii ale pastorul carismatic care se puteau rasfrange si asupra televiziunii care a facut trasmisia.
Pe de alta parte faptul ca majoritatea televiziunilor nu au acceptat sa trasmita nimic , nici macar un reportaj rezumat filmat din acest eveniment dovedeste ca acestea continua sa fie ostile neoprotestantilor. Singurul post care a transmis sambata un reportaj scurt de 5 minute la stirile de la ora 23 de la eveniment, a fost Romania TV un post specializat pe stiri senzationale, tot ce nu arata altii, peste care Tony Berbece a rostit drept multumire o binecuvantare carismatica cu "salarii marite pentru angajati". Conteaza enorm trasmisia la televizor unde pot exista milioane de vizualizari comparativ cu sub 100.000 pe internet, daca este la o ora de varf si un post TV cu audienta mare.
In ce priveste numarul de participanti la Marșul neoprotestant, organizatorii au apeciat peste 20.000 persoane, televizinea Romania TV au vorbit de peste 1000 de persoane, iar saitul Libertatea a scris ca au fost 3000 de persoane in Piata Victoriei , evident ca au fost cateva zeci de mii avand in vedere lungimea kilometrica cozii.
Desi raslete undeva pe la mijlocul cozii au fost si cateva pancarte care mentionau pericolul LGBT .
Pastorul Berbece a mai spus : "Cerem iertare, în numele lui Isus Hristos, pentru prostituția care a crescut covârșitor. Îi cerem iertare lui Dumnezeu pentru industria videochat-ului, a destrăbălării pe OnlyFans și a vânzării trupului pe internet. În numele lui Hristos, cerem ca aceste rețelele de proxenetism să fie oprite, această colaborare de prostituție în numele lui Iisus Hrisos să fie destructurată”.
..