luni, 5 decembrie 2022

Documente şi date din Istoria Bisericii

                                                                          


                                                 ADEVĂR  ISTORIC

                                                    Documente şi date din Istoria Bisericii
.                                                                 de Nicolae Moldoveanu

1)  PRIMELE BISERICI CREȘTINE

Existenţa unor locaşuri creştine se constată de la sfârşitul sec. al II-lea. Numele locaşului era: “Casa de rugăciune”, “Loc de rugăciune” sau “Casa Bisericii”. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 156).
 Edesa este unul din cele dintâi oraşe despre care se ştie că a avut un locaş de cult public (pe la anul 200), precum şi o şcoală creştină, în prima jumătate al sec. al II-lea. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 96).
Zidirea de biserici a început în sec. al II-lea. După alţi autori în sec. al IV-lea (I. Georgescu, Istoria Bis. Universale, pag. 50). Atunci au luat numele de bazilici.
 Bisericile au fost construite după modelul palatelor imperiale (bazilici) sau după sălile de justiţie păgâne. (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 241). Chiar cuvântul bazilică, înseamnă: “Casă împărătească”.
 “Începând din epoca de pace inaugurată prin regimul lui Constantin cel Mare faţă de religia creştină, locaşul cultului ei este desemnat prin denumirea de bazilică. Scrierile creştine din primele secole nu folosesc acest termen… În epoca preconstantiniană însă, dar mai ales în veacul al III-lea şi chiar în cursul veacului al IV-lea, era mai frecventă formula casa Bisericii, sub care se înţelegea centrul social al comunităţii, adică, localul de adunare… Ca stil de construcţie, o astfel de clădire, nu se deosebea poate, de casele private.
 Eusebiu de Cezarea: “Clădirile unde se adunau creştinii în primele veacuri se numeau «Case de rugăciune» şi nu biserici.” (Istoria Bisericii, Cartea 8, II, 1; Scrieri, Cartea I).
  Termenul bazilica se întâlnea rar în primele trei veacuri, iar în însemnarea lui liturgică era chiar absent din limbajul creştin al acestei perioade.
 Se numeau bazilici în vremea aceea, locuinţele regilor, a împăraţilor, de unde îşi au şi numele, căci basilevs înseamnă “rege” sau “împărat”, (pr. prof. P. Vintilescu, Biserica Ortodoxă Română, 1966, pag. 170 -172, Elemente din istoria artei creştine).

 Un mare pericol i-a pândit pe creştini încă de la începutul zidirii bisericilor. Omul firesc (nenăscut din nou) şi-a aţintit privirile asupra acestor clădiri, uitând adevărata Biserică a lui Hristos. În decursul veacurilor omenirea creştină s-a trudit la zidirea de clădiri frumoase (biserici de zid), uitând că biserica trebuie să fie o biserică vie. Cele mai groaznice războaie au fost în mijlocul omenirii zisă “creştină”, care se mulţumea doar cu locaşuri de închinăciune multe şi frumoase.
După învăţătura ortodoxă clădirea este considerată biserică. Forma, atât ca arhitectură cât şi organizarea interioară a fost concepută ca o copie a Templului Vechiului Testament. Altarul a luat locul “Sfintei Sfintelor”. (România Liberă, 1992, 21 martie, pag. 5, Altarul).
Sf. Chirii al Ierusalimului: “Când zicem Biserică, cu acest cuvânt nu înţelegem îngrădirea zidurilor, ci arătăm mai mult pe cei ce iubesc să se închine lui Dumnezeu… adică mulţimea credincioşilor.” (Nicodim Aghioritul, Hristaitia, pag. 469, Bucureşti, 1937).

Despre Ştefan cel Mare se spune că după fiecare război ridica câte o biserică (ca şi cum Dumnezeu ar fi fost mulţumit de moartea a zeci de mii de oameni atât din oastea adversă cât şi din propria oaste. Biserica clădită, chipurile, era o jertfă de mulţumire). Aşa înţeleg oamenii fireşti pe Dumnezeu şi Biserica.
Oamenii lui Dumnezeu, credincioşii adevăraţi, încă de la înfiinţarea locaşurilor de cult au avertizat pe creştini.
Miniciu Felix, zice: “La ce voi zidi eu biserică lui Dumnezeu, dacă lumea, pe care a zidit-o El, nu-L poate încăpea?” (Octav. c. 32).
Origen (Celsus III, 34), zice: “Noi nu voim nici biserici, nici statui pentru Dumnezeul nostru.” (Farrar, Primele zile ale creştinismului, vol. 1, pag. 176), notiţa 6).
Sf Maxim Mărturisitorul: “Dumnezeu nu locuieşte în temple făcute de mâini. El locuieşte într-o minte curată.” (Filocalia III, 115).
Sf Barnaba, zice: “Luaţi bine seama, pentru ca Templul Domnului să fie zidit în chip măreţ. Ascultaţi cum. Primind iertarea păcatelor şi nădăjduind în Numele Lui, ne-am înnoit, ca şi cum am fi fost făcuţi iarăşi de la început; pentru aceea în locuinţa noastră locuieşte cu adevărat Dumnezeu în noi.” (Epistola sf. Barnaba, cap. XVI).
2) EVANGHELIA
Obiceiul de a aşeza cartea (Evanghelia) pe pupitru în faţa altarului şi a citi, vine de acolo că în timpul primilor creştini (sec. III – IV), când hârtia de pergament putea fi procurată mai uşor, s-au scris multe din scrierile sfinte pe astfel de hârtie. Cărţile erau prea mari pentru a putea fi ţinute în mâini şi atunci a trebuit un suport de susţinere. (I. Georgescu, Istoria Bis. Univ.)
Creştinii au luat de la iudei obiceiul de a citi la serviciile divine anumite părţi din Sfânta Scriptură. (Studiul Vechiului Testament, Buc. 1955, pag. 4, Tip. Cărţilor bisericeşti).
3) ÎNCHINAREA LA RĂSĂRIT
închinarea la răsărit, este un obicei moştenit de la păgâni care se închinau soarelui, (comp. Ezechiel 8: 16).
4) AGHIASMA
Aghiasma, sau apa sfinţită. Sfinţirea apei datează  din sec. al IX-lea. (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Univ. vol. 1, pag. 424).
5). CULTUL MORŢILOR
Spiritualitatea românească a păstrat una din cele mai arhaice modalităţi de a-i celebra pe cei dispăruţi. Nenumărate practici şi obiceiuri adânc înrădăcinate în conştiinţa fiecăruia dintre noi, ne determină a fi mereu împreună cu cei care fizic nu mai există.
Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Slujba de înmormântare şi parastasele, pomenile şi alte obiceiuri, sunt o moştenire de la strămoşii noştri păgâni daci şi romani.
După învăţătura Bisericii Ortodoxe şi Catolică, cei vii trebuie să se roage pentru cei morţi (parastasele), ca să fie scoşi din iad şi aduşi în rai. (Dar pentru cei din rai pentru ce trebuie să te mai rogi? n. n.)
Pr. Victor Aga: “Colacii la mort, simbolizează jertfa adusă întru pomenirea celor morţi şi iertarea păcatelor lor. Colacii vămilor, vămeşeii, se fac şi se dau de pomană, spre a plăti cu ei vămile văzduhului, şi a uşura trecerea sufletului prin ele.” (Simbolica Biblică şi Creştină – Dicţionar Enciclopedic cu istorie, tradiţii, legende, folclor), pag. 70, Timişoara, 1935).
Parastasul este forma prescurtată a rânduielii înmormântării mirenilor. Precum la înmormântare, tot aşa şi la parastas se aduce coliva, pâinea şi vinul simbolizând corpul şi sângele Domnului nostru Isus Hristos, din care să guste toţi cei ce iau parte la parastas (ca şi la înmormântare).
…Biserica a rânduit să facem parastase la 9 zile după deces, la 40 de zile, la 6 luni, la un an, doi ani, trei ani, până la al şaptelea an, iar după aceea în fiecare an la ziua morţilor, apoi în toate duminicile şi sărbătorile de peste an, cu prescură la sfânta biserică. În felul acesta ajutăm pe cei morţi să scape din chinurile iadului şi să ajungă fericiţi în rai…” (Mitropolia Ardealului, Sibiu,1983, nr. 3 – 4, pag 197 – 201, Despre parastase).
Petre Vintilescu: Iată câteva însemnări din cartea acestui teolog ortodox, Cultul şi ereziile, pag. 102 – 103,, tipărită în anul 1926 la Piteşti: “Cinstirea rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor şl martirilor a căpătat un avânt deosebit, de când Constantin cel Mare a început să aşeze osemintele apostolilor şi ale altor sfinţi în bisericile construite de dânsul…
în Vechiul Legământ, Dumnezeu a pedepsit aspru pe poporul lui Israel şi pe conducătorii lui din pricină că au împrumutat de la păgâni diferite practici religioase, introducându-le în Templu şl în viaţa lor de fiecare zi. Nu s-au mulţumit cu ceea ce le dăduse Dumnezeu, ci au adăugat, cu gând bun, lucruri străine.
Aşa au făcut şi în creştinism. Anumiţi conducători au adăugat, rând pe rând, câte ceva la calea simplă a adevărului, lăsată de Domnul Isus în Noul Testament, ajungându-se la ceea ce se vede astăzi în cultele ortodox şi catolic.
Dragul meu, dacă tu eşti creştin, dovedeşte lucrul acesta prin ascultarea de Domnul Isus Hristos, de adevărul Cuvântului Său scris. Neascultarea de adevăr este moarte. Vrei tu să te pierzi, trăind în minciună? Nu tăvăli adevărul în pesmetul intereselor tale, sau ale grupului din care faci parte, că-l vei strica sigur, şi nu-l vei mai putea înţelege nici odată. Crede de spune Domnul Isus şi apostolii Săi, şi vei fi mântuit. Slăvit să fie Domnul!
Sf. Ioan Gură de Aur: “Ce s-ar putea spune despre obiceiurile introduse la moarte… despre acele planşete pe la morminte, despre îngrijirea cea mare pentru monumente, despre droaia aceea de femei bocitoare, despre observaţiile zilelor? Spune-mi. Şi cum să nu fie dovada celei mai de pe urmă nebunii? (1 Cor. pag. 165, Omilia XII).
Pomenile pentru cei morţi este obicei păgânesc moştenit de la romani: novemdialia, adică pomeni la 3, 7, 9, 20, 30, 40, de zile, pentru manes, adică pentru umbrele sufletelor. Aceste pomeni se mai repetau la 10, 20, şi 30 de ani de la moarte şi se făceau cu mâncări, băuturi şi cu coroane de flori. Adevărul este numai unul pentru orice lucru – nu sunt două adevăruri.
Adevărul mântuirii omului şi a trăirii lui ca mântuit (urmaş al lui Hristos), este cel arătat în Noul Testament.
Sfânt şi moral este numai adevărul, iar adevărul Bisericii lui Hristos este Cuvântul Lui scris de sfinţii apostoli. “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” (Colos. 3:16).
6) PALATUL VATICANULUI
Palatul Vaticanului a fost zidit sub patronajul papei Simah (489 – 514), pe culmea Vatican. Totuşi papii au continuat să locuiască în vechiul lor palat Lateran, până în anul 1377.
7) CAPELA SIXTINĂ
Capela Sixtină, a fost înfiinţată de papa Sixtus al IV-lea, care a ocupat scaunul papal între anii 1471 – 1484. Cunoscuţii pictori Rafael şi Michelangelo sunt cei care au împodobit Capela Sixtină cu arta lor.
8) INDULGENTELE
Indulgenţele au fost introduse de papa Bonifaciu al VIII-lea, în sec. al XIII-lea (indulgenţe jubilare). Indulgenţele sunt nişte bilete prin care papa asigura iertarea păcatelor şi loc în rai.
HUGHENOŢI
Hughenot, vine de la cuvântul german Eidgenosen şi înseamnă “partizani juraţi”. Aşa s-au numit în Franţa urmaşii lui Calvin, care au fost măcelăriţi de catolici în noaptea sf. Bartolomeu. (1572)
9) RĂZBOAIELE RELIGIOASE
Cruciadele, au început în anul 1099 şi s-au terminat în anul 1261. Au fost patru cruciade.
Cel dintâi război religios în Europa a fost între anii 1209 – 1229 (20 de ani), purtat de catolici (Simion Manfort, a fost conducător) împotriva albigenzilor.
Războiul de 30 de ani (1618 – 1648) a fost de asemenea război religios, dus de regii iezuiţi germani Rudolf al II-lea şi apoi de succesorul său Ferdinand al II-lea, împotriva reformaţilor.
10) ORDINELE CAVALEREŞTI
în sec. al XIII lea încep ordinele cavalereşti, când pornesc marile cruciade. Spre deosebire de preoţi, cavalerii îşi însuşeau şi călăria, lupta cu sabia, etc.
Cel mai vechi Ordin cavaleresc era al “Ioaniţilor” (Cavalerii de Malta), întemeiat de nişte negustori italieni în anul 1048. Ei se numesc după capela închinată Sf. Ioan Botezătorul. Purtau manta neagră cu cruce albă.
11) MĂRTURISITORII
Creştinii din primele veacuri, care înfruntau pe cei ce îi prigoneau în mărturisirea cu curaj a credinţei drepte, erau numiţi mărturisitori. Ei se deosebeau de creştinii martiri (care mureau pentru Evanghelie) prin faptul că li se răpeau averile, erau destituiţi din diferite slujbe, fără să fie omorâţi.
12) ADEVĂRUL
“Acel lucru este mai adevărat, care e mai vechi şl acel lucru este mai vechi care e de la început şi acel lucru este de la început care vine de la apostoli şi de la Domnul.” (Tertulian, Contra lui Marcion, 4, 5, Migne, P. L. II, col. 366).


.

Sf. Apostol Andrei a fost ortodox ?

 


De ziua sf. Andrei din acest an arhiepiscopul Teodosie cunoscut pentru afinitățile sale legionare unde participă frecvent la conferințe ale simpatizanților mișcării (vezi foto) a afirmat  la un post TV că apostolul Andrei a fost cel care a adus ortodoxia în Romania, o minciună des folosită de unii preoți servită pentru exaltarea adepților  săi .
Apostolul Andrei dacă a fost cu adevărat în Dobrogea a propovăduit pe Isus Hristos și Evanghelia Sa ca peste tot în lume unde a fost nu religia ortodoxă , care nici nu exista pe vremea aceea. Nu există  nici o frază măcar în Noul Testament - textul original (sau alte manuscrise din primul secol precum Didache) care să pomenească de religia ortodoxă , deci acest cult  nu exista în primul secol. 
Creștinismul a trecut prin mai multe faze ale evoluției sale, primul secol a fost cel al Bisericii Aposolice, apoi pâna în anul 325 a fost creștinismul preniceean care a continuat în mare parte învațătura Bisericii Primare , dar  la acestea sau adăugat învațaturile parinților bisericesti din acea perioadă.
 După anul 325 când a avut loc Conciliul de la Niceea sa început un proces de reașezare a creștinismului pe noi valori, la inițiativa împaratului Constantin care a legalizat creștinismul, sau convocat mai multe sinoade cu scopul stabilirii unor dogme acceptate de reprezentanții bisericilor creștine autonome. Scopul a fost unificarea tuturor bisericilor într-una singură care a primit numele de  Biserica Catolică (adică universală) și care a inclus două ramuri cea latină și cea bizantină, care ulterior se vor separa în anul 1054 ramara Răsăriteană Bizantină luându-și numele de Biserica Ortodoxă . Concilile (sinoadele) au legiferat  noi învațături precum cultul sfinților și  cultul Mariei care a fost numită "Născătoare de Dumnezeu"  (Conciliul de la Efes anul 431) . În această perioadă au apărut dogmele care sunt la baza religiei ortodoxe și catolice . Nu este posibil ca un cult să apara în primul secol iar doctrina care stă la baza acelui cult la cîteva secole după, cultul apare simultan cu doctrina. 
Nu poți să fi , de exemplu,  protestant și să afirmi că cultul tău a apărut în primul secol când doctrina care stă la baza cultului a apărut în urma Reformei din secolul al XVI -lea , dar nici ortodox sau catolic  pentru că Hristos și apostolii săi în mod sigur nu au fost ortodocși și nici catolici. Bisericile de stat fiind la putere secole au modificat istoria pretinzând fiecare că au apărut odată cu creștinismul însă este un fals, adevărata istorie a creștinismul ne arată că niciuna din cultele existente în prezent nu a fost în primul secol, ci sunt doar succesoare ale Bisericii care a evoluat în timp  sub diferite forme și doctrine.



.


sâmbătă, 12 noiembrie 2022

12 Curiozitati despre Comunitatea Amish

 


Un video interesant de pe youtube pentru cei mai puțin familiarizați cu comunitatea Amish dar care are totuși câteva inatvertențe, nu toate comunitățile de Amish au interdicții la curent electric , mașini moderne sau telefon, regulile diferă de la o grupare la alta.

 Rumspringa nu înseamnă pentru toti tinerii experimentarea alcoolului, cluburilor sau alte placeri lumesti, cum este menționat în video ci depinde de comunitate , detalii despre ce se întîmplă în realitate în această perioadă în articolul următor preluat de pe un sait american.

Rumspringa  este o practică a comunități Anabaptiste Amish , interpretat în mod eronat de către lumea exterioară ca un rit de trecere . Corespunde unei perioade în care adolescenții Amish sunt temporar eliberați parțial de Biserica lor și de regulile ei, pentru a descoperi lumea modernă. Acest termen provine din dialectul german din Pennsylvania și în special din verbul rumspringen care înseamnă „a sari”. Acest termen există, de asemenea, în Alsacia și are același sens ca în Pennsylvania, dar fără conotație religioasă, adică pur și simplu actul de a mișca și a descoperi.

Amișii, care sunt o subsecțiune a mișcării creștine anabaptiste, se separă intenționat de alte comunități, ca parte a credinței lor. Cu toate acestea, nu toți oamenii amish folosesc termenul „rumspringa”.  În bisericile Amish unde se practică rumspringa, bătrânii îl consideră, în general, ca pe un timp de "curtare" și de a găsi un partener. Opinia populară tinde să vadă această perioadă ca fiind instituționalizată ca un rit de trecere, unde restricțiile comportamentale obișnuite sunt relaxate, astfel încât tinerii Amish să poată dobândi o oarecare experiență și cunoștințe despre lumea non-amish.

Pentru tinerii Amish, rumspringa începe în mod normal în jurul vârstei de 14-16 ani și se termină atunci când tânărul alege fie să fie botezat în biserica Amish, fie să părăsească comunitatea. Pentru menonitii Wenger, rumspringa are loc între 17 și 21 de ani.

Adolescenții Amish pot prezenta comportament rebel, pot rezista sau pot contesta normele părintești. În multe culturi, aplicarea lor poate fi relaxată și anumite conduite necorespunzătoare tolerate sau neglijate într-o oarecare măsură.

Rumspringa  este o perioadă în care o anumită conduită necorespunzătoare nu este neobișnuită și, dacă nu este aspru condamnată se datorează faptului că, în sens strict, tinerii nu sunt legați de Amish Ordnung, deoarece încă nu s-a alăturat Bisericii. Adolescenții Amish rămân, în realitate, sub autoritatea strictă a părinților lor care sunt legați de Ordnung și nu există nicio perioadă în care adolescenții să fie scutiți oficial de aceste reguli.

Odată ce s-au angajat public și pentru totdeauna în credința Amish, adulții, pe de altă parte, sunt supuși unor standarde mai stricte de comportament, în virtutea definițiilor parțiale ale denumirilor Schleitheim și Dordrecht .

Aceasta este perioada în care sa considerat că au ajuns la maturitate, tinerilor li se permite să participe duminică seara la „cântece”, care fac obiectul curtării în rândul amișilor. 

O minoritate de adolescenți Amish se abat de la obiceiurile stabilite. În această perioadă, ele pot purta haine contemporane , conduce automobile ,nu participa la rugăciune acasă, și pot consuma alcool,  fuma consuma droguri, fetele pot purta machiaj și bijuterii.

Nu toți tinerii se abat de la obicei în această perioadă. Aproximativ jumătate în comunitățile mari și majoritatea în comunitățile mici Amish rămân în conformitate cu standardele de îmbrăcăminte sau comportament Amish în timpul adolescenței.

Unii tineri Amish se separă de comunitate și chiar merg să locuiască printre „englezi”, adică non-amish, și folosesc tehnologia modernă. Comportamentul lor în acest timp nu îi împiedică neapărat să se întoarcă pentru a primi botezul în rândul amișilor ca adulți.

Cei mai mulți dintre ei nu se îndepărtează de casele familiei lor în acest timp, iar un număr mare (85% -90%) ajung să fie botezați și să se integreze cu amișii. Cu toate acestea, această proporție variază de la comunitate la comunitate și în cadrul unei comunități între Amish. De exemplu, Amish Swartzentruber are o rată de retenție mai mică decât Amish Andy Weaver (90% / 97%, deși majoritatea Amish Swartzentruber nu le permite adolescenților să părăsească comunitatea în timpul rumspringa după bunul plac). 

Tinerii Amish pot întâlni oameni în afara comunității lor. Pe de altă parte, această practică este mult mai permisivă în comunitățile Amish mari decât în ​​cele mici. Durata sa diferă și în funcție de comunități.

După finalizarea rumspringa, tânărul adult Amish poate solicita botezul și poate fi admis definitiv în comunitate. Dacă decide să nu fie botezat, nu va mai putea reveni în comunitate după aceea.

În alta ordine de idei, Amish nu sunt numai în SUA și Canada, acolo sunt cei mai numeroși dar există comunități mai mici  și în America de Sud, sau  Centrala , Europa , chiar și în România în zona Sucevei și Bucuresti.





marți, 8 noiembrie 2022

Creștinismul redus la versetele preferate

 


Martin Luther este cunoscut ca teologul care a reformat creștinismul și a tradus biblia în limba germană. Protestanții îl văd ca pe un mare teolog, infailibil, clarvăzător, care a descifrat tainele Scripturii . Puțini însă cunosc detalii din viața sa precum faptul că Luther a respins nu doar unele practici catolice dar chiar și mai multe cărți care compun Sfânta Scriptură. Dintre acestea epistola lui Iacov, Iuda, Evrei, Estera și Apocalipsa declarându-le neautentice sau neapostolice . Cel mai mare dispreț însă la arătat pentru epistola lui Iacov pe care a numit-o "de paie" pentru că punea accentul pe validarea credinței prin fapte. Iacov nefiind un personaj oarecare ci fratele mântuitorului și episcopul bisericii din Ierusalim, epistola sa fiind considerata de teologi ca  una din cele mai valoroase din Scriptură.

 Reformatorul Luther a fost un "deschizator de drumuri", urmașii săi i-au urmat exemplul, alegând din biblie versete preferate precum Efeseni 2: 8-10 care ne spune că mântuirea este prin credință nu prin fapte . Acest verset adorat de Luther este la fel de iubit de  neoprotestanți care îl citează la nesfârșit și-l afișează cam peste tot. La fel Ioan 3:16-18, aceste versete sunt importante întradevăr dar obiceiul de a alege anumite versete preferate care susțin doctrina cultului de care aparții și concomitent  a ignora restul Noului Testament, este o eroare , chiar mai mult de atât este o "afrondă" adusă canonului biblic și va duce în final pe un drum greșit

Doctrina este o modalitate de a interpreta dar și  a modifica mesajul real al Scripturii și al creștinismului, dovada este  faptul că există sute, mii de  culte și secte creștine.

Martin Luther a considerat credința ca fiind nu doar principala ci singura condiție a mântuirii ceea ce studiul aprofundat al Scripturii ne spune că  este o exagerare .

„Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie" (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228).

Teologul german și-a imaginat creștinismul ca pe un automat de cafea unde introduci banul și iese produsul, ți-ai declarat credința în Hristos - gata ești mântuit nu trebuie să mai faci nimic, harul a rezolvat totul.  Asta place grozav de mult neo-protestanților însă Noul Testament studiat capitol cu capitol arată cu problema e mult mai complexă decât pare la prima vedere. 

După ce am început sa frecventez o biserica neoprotestantă cu ani în urma am început și studierea Sf. Scripturi, ceea ce am citit acolo însă nu se potrivea cu ce vedeam în biserică în viața oamenilor, de ce  ? pentru că ei urmau mai degraba o doctrină decât  Scriptura. Studiind Scriptura putem constata că creștinismul are niște reguli, principii  de urmat care încep întradevar cu credința dar continuă cu pocaința, schimbarea vieții , nașterea din nou . Apoi pe lânga sfințirea vieții urmează întâia poruncă: Să iubești pe Domnul Dumnezeu tau cu toată inima ta, cu tot sufletul și cugetul tău .. Și a doua poruncă importantă : Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (aici am intrat pe un teren minat unde mulți "nepei" vor strâmba din nas") .

 Există nenumarate pasaje în Scriptura care vorbesc despre modul cum trebuie să se manifeste această dragoste fața de semeni în Evanghelia după Matei cap. 25 , în epistola lui Iacov și chiar și în epistolele pauline. Această poruncă a lui Hristos care spune  să ne iubim semenii străbate întreg Noul Testament de la un cap la altul, culminând cu sfatul dat de Hristos bogatului "Vinde tot ce ai si dă la săraci  si apoi  urmează-ma" Bogatul nu a fost deloc fericit să audă un astfel de sfat. Totuși existau  creștini in vremea aceea care practicau învățătura lui Hristos,  iși vindeau averile și le împarțeau intre ei".

"Aşadar, cine ştie să facă ce este bine, dar nu-l face, este vinovat de păcat", spune Iacov în epistola sa Și nu este vorba numai de bogății materiale, ci și de respect între oameni , Scriptura ne învață să respetăm pe toți, să nu facem deosebire între oameni, să nu disprețuim pe nimeni.

Creștinismul scriptural, cel autentic  este legat de dragoste și de fapte, nu se rezuma la credință.  Reforma protestantă deși evident a avut și aspecte pozitive  a comis și greșeli  reducînd  creștinismul la minim posibil, credința teoretică și cam atît sau altfel spus creștinismul redus la "apă de ploaie" . Și atunci ne mirăm că creștinii  pretinși mântuiți sunt reci, plini de răutate, mândrie, egoism, aroganță, lăcomie de bani, lipsiți de empatie altfel spus sunt oameni firești și lumești . Bineînțeles că nu generalizăm aici, dar sunt mulți chiar prea mulți.

 Nu e vorba de mântuire aici este vorba ce reprezintă creștinismul de fapt, cum a fost el conceput la început ca ideologie , dogmă.

 Acum că în Evul Mediu unii preoți căutand să exploateze populația naivă a inventat indulgențele , apoi a venit Luther care a desființat indulgențele promițând oamenilor mântuire numai prin credință , astea sunt speculații teologice. Dumnezeu va decide pentru fiecare om  în parte care va fi mântuit și care nu în funcție de cum și-a trăit viața, împlinind Scriptura sau nu. Cine sa străduit să împlinească Cuvântul Domnului nu are de ce se teme, harul lui Hristos îl va mântui.

Scriptura nu se citește pe bucațele și nu se ia doar ce iți place și restul îl lasi deoparte că nu te interesează sau nu iți convine (metoda lutherană) . Biblia mai ales Noul Testament se studiază în totalitate și se aplică ad-literam, altfel practici  un creștinism fals, denaturat. 

 Acum că acest gen de religie cu versete preferate /nepreferate este  predicat cu stoicism de la anvoanele bisericilor este un adevăr cunoscut , dar cine este de vină pentru aceasta ? 

1. Deuteronomul 4:2 „Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.”

Versetul este reluat în Deuteronomul 12:32 „Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu, să n-adăugaţi nimic la ele, şi să nu scoateţi nimic din ele.”

 2. Proverbele 30.5-6 „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, şi să fii găsit mincinos.”

 3. Apocalipsa 22:18-19 „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Sursa imaginii : Facebook 

sursa text : www.crestin-total-scimbat.blogspot.com

Sfânta Parascheva, misterul ocrotitoarei Moldovei


 

joi, 3 noiembrie 2022

Tony Berbece declară război total "legalismului"




Pastorul Tony Berbece devenit mare erou și vedetă la Romania TV în urma Marșului pentru apărarea credinței , a lansat recent un discurs distribuit ulterior pe facebook, în care se lansează într-o demascare furibundă a legalismului. A făcut exact la fel și pastorul Cristian Barbosu în anii trecuți  după ce sa întors de la studii teologice din SUA unde a frecventat cercuri teologice liberale Rick Warren & company. Este ceva tipic pentru pastorii care mușcă din mărul otrăvit al teologiei  liberale să declare razboi așa zisului legalism, reprezentat de rochii lungi la femei, batic, pantaloni, muzica decentă nu "contemporană" etc. Pastorul Tony Berbece a fost penticostal dar a părăsit cultul după absolvirea institutului teologic pentru a-și înființa o biserică proprie nondenominaționala , cu închinare "contemporană " liberă de "legalism". 

Un scurt fragment din pledoaria sa luteranistă în care afurisește faptele , "în iad se vor duce femeile cu batic, care le-au urât pe cele fără batic". Tony reinventeză creștinismul cu masca liberală, și de admiratori nu duce lipsă. 

Predicați înfrânarea, dar și trăiți-o, pentru că de predicatori cu bârne în ochi, dar care văd peste tot paie ne-am săturat. Cum adineaori s-a trezit să judece femeile dintr-o Biserică o tânără care la profil avea o poza cu buricul gol si “buze de rață”. Nu va lăsați înșelați, adesea lupii aceștia vin să propovăduiască o mântuire prin fapte religioase tocmai pentru a vă face să uitați de harul lui Hristos. Fiți decenți, fiți înfrânați, însă nu faceți din creștinism o religie a mântuirii prin fapte care izbesc ochii, în iad vor fi multe femei cu batic care le-au urât pe cele care n-au avut, în iad vor fi mulți predicatori care au predicat legalismul, dar ei au fost libertini.

De când au aparut bisericile independente se lărgește Calea Domnului pe zi ce trece.


marți, 1 noiembrie 2022

Sa deschis o biserică pentru "pruncii spirituali avortați de alte biserici".

 

                                                                    foto Vocea Crestinilor 

Luna aceasta la Oradea sa inaugurat biserica Sf. Treime , face parte din rețeaua de biserici condusă de pastorul V. Pustan . Saitul Vocea Creștinilor , care se pare nu este străin de  rețeaua lui V. Pustan anunță că biserica care se întrunește într-o sală cât un stadion s-ar comupune inclusiv din "prunci spirituali avortați prea ușor de alte biserici " 

 Dar ce ar putea  înseamna de fapt această metaforă  "prunci spirituali avortați de alte biserici " ?  ar putea să fie vorba de persoane care au fost membrii în alte biserici și care au fost excluși din biserică pentru abateri disciplinare sau de altă natură. Este doar o presupunere, dar poate fi cât se poate de reală  având în vedere că biserica   Sf. Treime din Beiuș în care "boss" este pastorul Pustan are o politică liberală, permite inclusiv căsătoria cu persoane de religie ortodoxă. 

În general bisericile independente (nondeniminaționale) au un regulament mult mai permisiv, inclusiv lipsa regulei de excludere din biserică pentru cădere în păcat , sau excludere doar în cazuri excepționale  și primirea cu brațele deschise a celor excluși din alte biserici. Deci începem să ințelegem motivul pentru care bisericile independente atrag ca un magnet.

Dar să fie un număr atât de mare de persoane  excluse din biserici  în Oradea ? puțin probabil . Ar putea să fie  mai degrabă ceva combinat : excluși,  respinși de bisericile de pocaiți și fani Pustan, împreună.

.


miercuri, 26 octombrie 2022

Aspecte critice referitoare la revizuirea canonului biblic de catre Luther

                  


MARTIN LUTHER (1483 – 1546)

Persoanaj foarte  amplu: fost călugăr augustinian sub jurământ de supunere, este protagonistul Reformei și fondatorul Lutheranismului. S-a născut în Eisleben, în Saxa, într-o familie de mineri în anul 1483. La vârsta de 20 de ani studiază în Erfurt la Universitatea de Drept, unde găsește o bibliotecă bogată care îi îndreată atenția înspre teologie pe care o aprofundează . În 1512 primește titlul de Doctor în Biblie , iar mai apoi ia calea monahismului. Mai târziu renunță la jurământul monastic, se căsătorește cu o fostă călugăriță și începe să muncească din greu și cu tenacitate ca profesor universitar, scriind-și opera care cuprinde genuri multe și diverse.

Însă în timpul său corupția se manifesta din plin până la cele mai înalte niveluri, în societatea germană, așa că Luther a luat poziție pentru a apăra „credința creștină care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna.” Însă în acest act de reformare a bisericii Luther a făcut și unele greșeli, de aceea scopul acestui capitol este acela de a descoperii câteva aspecte critice din viața și activitatea reformatorului german.

Unele aspecte critice referitoare la Luther sunt cele de ordin teologic, deoarece acesta era domeniul în care excela, era recunoscut, combătut și renegat.

În acest subcapitol vom încerca să răspundem la o serie de obiecții cu privire la atitudinea critică a reformatorului german față de canonul biblic: Care sunt aspectele critice ale hermeneuticii lui Luther? Care cărți, după Luther, nu trebuiau să facă parte din canonul biblic? Care cărți biblice erau autoritative și care nu? Și care au fost motivele și cauzele pe baza cărora reformatorul a făcut diferențe în ceea ce privește valoarea, importanța și autenticitatea unor cărți biblice?

Teologul Paul Althaus afirmă că este foarte binecunoscut faptul că întreaga teologie a lui Luther este îmbibată de prezența lui Hristos și că Luther credea că în centrul Bibliei se află persoana lui Hristos. Pornind din acest punct Luther a folosit doctrina despre Hristos și doctrina justificării prin credință pentru a propaga, așa cum spune Terry C. Thomas, o citire subiectivă a Bibliei. Reformatorul german a eșuat în a înțelege caracterul divers al Bibliei. Astfel el a căzut în dezacord cu interpretarea Bibliei din timpurile moderne de astăzi, unde predomină obiectivitatea. 

În ceea ce privește Biblia trebuie să luăm în considerare un aspect important al gândirii hermeneutice a lui Luther. În timp ce umanistul olandez Erasmus de Roterdam nu considera pasajele istorice ca fiind autentice, pe de cealaltă parte Luther nu considera că toată Biblia este autentică.

Acum vom încerca să observăm și să evaluăm care a fost atitudinea reformatorului față de unele scrieri nou testamentare și motivele pentru care le-a considerat lipsite de autenticitate, apostolicitate și chiar de inspirație.

Deși a afirmat cu regularitate că Scriptura „niciodată nu greșește,” „niciodată nu a greșit,” că „este inerentă în sine însăși” și „conține un adevăr absolut infailibil,” că „nu poate minți” și că „este imposibil să se contrazică pe sine însăși,” totuși în prefața comentariului său asupra epistolei lui Iacov și Iuda, Luther intenționează să convingă cititorii că aceste cărți nu sunt inspirate.

Acum vom încerca să descoperim mai întâi în scrierile sale care sunt motivele pe baza cărora neagă conținutul epistolei lui Iacov. El oferă următoarele motive ca și criterii de bază în procesul de negare a canonicității acestei cărți: în primul rând Luther consideră conținutul epistolei lui Iacov ca nefiind valid deoarece a fost respins de către cei din antichitate. Bineințeles fără a oferi vreo evidență istorică. Un al doilea motiv enunțat este acela că această epistolă nu prezintă și nu întocmește nici o doctrină despre om ci prezintă cu hotărâre doar legea lui Dumnezeu (oare asa sa fie ?).

În al treilea rând Luther vede această epistolă opunându-se în mod deschis apostolului Pavel și restului Scripturii (?)  prin prezentarea îndreptățirii prin fapte (Iacov 2:24).  Iar în plus această epistolă nu face nimic altceva decât să conducă cititorul la lege și la fapte. 

Rezultatul acestui tip de abordare și interpretare a epistolei lui Iacov și a celorlalte cărți nou testamentare amintite mai sus, în lumina înțelegerii lui Pavel, presupune faptul că Luther a realizat o ierarhie de valori în Noul Testament. Pentru Luther cartea cu cea mai mare valoare era Evanglelia lui Ioan, apoi epistolele lui Pavel: Romani, Galateni, Efeseni și 1Petru – deoarece aceste epistole Îl prezintă pe Hristos și învață tot ceea ce este este necesar și trebuie să se știe pentru mântuire. Iar după aceea restul evangheliilor. Însă în ceea ce privește Evrei, Iacov, Iuda și Apocalipsa le-a așezat în mod clar într-o poziție subordonată.

Pe Luther la interesat doar cum poate omul ajunge la mântuire și a descoperit  acele pasaje ale apostolului Pavel care spuneau că omul este mântuit prin credință nu prin fapte. A reținut prima condiție și cea mai importantă credința dar a trecut cu vederea celelalte (pocăința, nașterea din nou). Dar și responsabiltățile pe care creștinul le are în societate între care dragostea față de semeni, faptele deasemeni sunt în mod repetat menționate în Noul Testament. Aceste responsabilități se pare că Luther le-a ignorat total el simplificând nepermis dogma creștină (biblia nu spune că suntem mântuiți prin faptele noastre dar nici că singurul lucru care conteaza este credința).

În continuare, citind comentariile pe care Luther le face la introducerea cărților biblice descoperim de asemenea că atitudinea lui în ceea ce privește ultima carte a Canonului Biblic este foarte asemănătoare cu atitudinea manifestată față de Epistola lui Iacov:

Despre această carte a Apocalipsei lui Ioan… Nu înțeleg încă un lucru în această carte, și mă face să o consider fie non-apostolică fie non-profetică… Nu pot nicidecum să îmi dau seama dacă este produsul Spiritului Sfânt. Spiritul meu nu se poate nicidecum obișnui cu această carte. Pentru mine acesta este motivul pentru care nu am o părere prea înaltă despre ea: Hristos nu este nici lămurit nici cunoscut în ea.

 Alte motive neîntemeiate care l-au determinat să vorbească în mod pripit la adresa Apocalipsei, încât nu a reușit să se obișnuiască cu ea, așa cum sugerează unii cercetători ai scrierilor lui, ar fi: 1. apostoli nu s-au ocupat cu vise și viziuni; 2. nici un scriitor al Vechiului Testament nu se referă la vreunul din Noul Testament ca având legături cu viziunile și visele; 3. mulți părinți bisericești au respins această carte.

Într-un mod asemănător, cu aceeași ușurință și folosindu-se de același tip de argumente nefondate și speculative, Luther înlătură autenticitatea și valoarea epistolei lui lui Iuda afirmând: „De aceea, deși prețuiesc cartea Iuda, este o epistolă care nu trebuie inclusă în categoria cărților de frunte, care în mod obișnuit pun bazele credinței.” Iar un alt argument pe baza căruia a respins această epistolă este acela conform căruia „epistola este doar un extract sau o copie a celei de-a doua epistole a lui Petru.”

În mod clar disprețul lui Luther față de Epistola lui Iacov, Iuda, Evrei, Estera și față de cartea Apocalipsei ilustrează concentrarea lui asupra lui Hristos, drept singurul centru al Scripturii. Greșeșile multiple ale lui Luther izvorăsc din faptul că l-a citit pe Iacov prin ochii lui Pavel și astfel se considera  îndreptățit să califice epistola ca fiind „o epistolă de paie.” Nu a găsit nimic în ea despre natura Evangheliei așa că s-a gândit „să o arunce afară.” Anabaptistul Menno Simons numește această îndrăzneală a lui Luther ca fiind o „tâmpenie curajoasă,” pentru că dacă doctrina este de paie, atunci și apostolul ales, slujitorul și martorul lui Hristos, trebuie să fi fost tot un om de paie, căci doctrina arată caracterul unui om. Luther a mai afirmat că orice interpretare care nu conduce la Hristos trebuie să fie respinsă, fiind o folosire nescripturistică a Scripturii: astfel îl așezăm pe Hristos împotriva Scripturii.

 Epistola lui Iacov a fost pusă împreună cu epistola către Evrei, Iuda, Estera și Apocalipsa la sfârșitul Bibliei sale, ca un fel de legătură de cărți apocrife, pe care le-a respins cu hotărâre, deși acestea sunt adevărate cărți de referință.

O pleiadă numeroasă de cercetători, în cărțile, articolele și tratatele lor, îl acuză pe drept pe Luther când spun că s-a făcut vinovat de faptul că a format „canon în canon,” făcând din Hristos un criteriu al Scripturii.

Martin Luther a greșit destul de grav în faptul că a înțeles sensul literal al Scripturii nu ca fiind cel istoric ci cel hristologic. Așadar călugărul onest bucurându-se de libertatea de curând găsită în Hristos a mers în cealaltă extremă luând libertatea Cuvântului lui Dumnezeu. El nu a reușit să vadă că înălțarea lui Hristos ca principiu hermeneutic deasupra Scripturii, nu era foarte diferită de înălțarea de către papalitate a tradiției deasupra Cuvântului. Deci am putea spune că Luhter i-a eliberat pe oameni de o tradiție omenească, numai pentru a o înlocui cu o altă tradiție omenească. Canonul redus al protestanților luterani nu era deosebit de înțelegerea redusă despre Scriptură a tradiției catolice. Dacă Biserica Catolică a plasat rațiunea umană colectivă deasupra Scripturii pentru a decide care cărți sunt canonice sau nu, Luther l-a plasat în mod greșit pe Hristos, prejudiciind Scriptura. Astfel am putea spune că în timp ce catolicii au lărgit Scriptura incluzând și scrierile apocrife, Luther a redus canonul biblic.

                                                               


De asemenea în finalul acestui subcapitol mai menționăm două lucruri, așa cum deja a făcut-o Patrick F. O’Hare: în primul rând că diversele opinii ale reformatorului german în ceea ce privește autenticitatea și veridicitatea cărților Iov, Eclesiastul, Estera și Iona sunt speculative și nedocumentate. Iar în al doilea rând, faptul că Luther în mod greșit a citit întreg Noul Testament în lumina mesajului paulin, conform căruia cel drept va trăi numai prin credință și nu prin fapte. Sau mai degrabă în lumina propriei sale înțelegeri a epistolelor lui Pavel.

Opiniile lui Luther au fost transmise si apoi preluate prin intermediul doctrinei cultelor protestante și neoprotestante, iar multi credincioși în naivitatea lor nu pot face disticție între doctrină și Scriptură , însușindu-și o învățătură  trunchiată, modificată  față de original .

Articolul conține citate din saitul mentionat mai jos.

https://mironclaudiu.wordpress.com/2010/06/24/aspecte-critice-din-teologia-%C8%99i-via%C8%9Ba-capilor-reformei/

.

marți, 25 octombrie 2022

Cu ce se mai ocupă "prăfuita" Alianță Evanghelică din România ?

 

Alianta Evanghelica din Romania a luat fiinta in anul 1990, primul congres sa tinut la Sala Palatului din Bucuresti , am participat la acel congres  a fost intresant sa ne aflam in locul unde cu doar cateva luni inainte se desfasurau Congresele PCR  unde se alegea conducerea partidului si statului . Nimeni nu si-ar fi imaginat ca neoprotestantii vor junge  vreodata sa se intruneasca in acel loc si inca intr-un congres. Scopul infiintarii aliantei care a reunit trei culte cu dogme oarecum apropiate Uniunea Baptista, Cultul Penticostal, si Crestinii dupa Evanghelie a fost de colaborare in vederea unor actiuni comune de evanghelizare sau initiative care necesitau colaborarea intre culte . 

Primul proiect a fost infiintarea postului  Radio Vocea Evangheliei la initiativa pastorului baptist Iosif Ton, care a fost si cel care a fost cu ideea creierii aliantei dupa model occidinetal. La inceput, in primii ani  au fost organizate cateva actiuni de evanghelizare pe stadioane , apoi actiunile comune sau redus treptat ramanand in prezent se pare  doar la administrarea retelei R.V.E . 

Recenta manifestare initiata de pastorul Tony Berbece "Marsul aparatorilor credintei"  a adus iarasi in discutie necesitatea colaborarii intre culte  in vederea unor actiuni de amploare  la care sa participe  multimi  mari  de oameni. Daca la aceasta manifestare ar fi colaborat mai multe culte se putea aduna mai usor un numar mare de persoane . Dar cine sa se ocupe de asta ? Ar fi acceptat actuala conducere in frunte cu Moise  Ardelean presedintele cultului penticostal  sa se implice intr-un astfel de proiect intraznet ? Greu de zis, sigur nu le-ar fi trecut prin cap asa ceva, desi neoprotestantii de mult timp asteptau sa participe la o manifestatie de contracarare a propagandei ideologiei  LGBT, trasgender , pro avort etc. 

Alianta Evanghelica a devenit in ultimul timp tot mai rigida si mai inactiva, presedintii de alianta fiind si presedinti de cult, pun alianta pe plan secund...


 Manifestatia "aparatorilor credintei" sa incheiat cu un concert de muzica  contemporana (pop- disco) carismatic

Acum au de infruntat o noua provocare colaborarea cu bisericile independente care sau inmultit in ultimul timp , un exemplu fiind Profides , biserica non-conformista infiintata de Tony Berbece (fost penticostal). 

Municipiul  Bucuresti este locul ideal pentru manifestatii de genul "Marsul aparatorilor credintei" , dar in capitala numarul de neoprotestanti este redus in comparatie cu orasele din vestul tarii, este nevoie de colaboare intre culte, si desigur daca  Alianta Evanghelica s-ar implica  s-ar putea obtine rezultatele dorite . Intrebarea este  mai functioneaza aceasta organizatie  sau "a ruginit" si nu ne mai putem baza pe ea  pentru alte proiecte, noi , altceva decat un post de radio ?   Sa  lasam initiativa pe mana independentilor  "hipsteri  " nu este o solutie. 


https://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2021/11/TS8.pdf


.

duminică, 23 octombrie 2022

Marșul apărătorilor credinței - Profides - Succes sau eșec ?

 



Marșul apărătorilor credinței a fost un succes pentru Tony Berbece în sensul că a reușit să atragă un număr relativ mare de participanți, aproximativ 5000 persoane , marea majoritate neoprotestanți . Pastorul Tony Berbece  a dominat "scena" pe toata durata manifestației. Atât în Piața Universitatii cît și în drumul înspre Piața Victoriei sau scandat tot felul de lozinci unele legate de LGBT, căsătorie bărbat femeie , avort  dar cele mai multe au fost mesaje cu  caracter  creștin, rugăciuni si  cântari . 

Pare să fi fost un fel de  evanghelizare mascată sub steagul luptei pentru drepturile copiilor și anti progresism LGBT...sau in fine Tony a vrut sa "împuște mai mulți iepuri dintr-o dată". În Piața Victoriei discursul  referitor la tema enunțata lupta pentru moralitate creștină, împotriva asaltului ideologiei LGBT a cam lipsit, s-au spus doar cîteva cuvinte , singurul vorbitor a fost Tony Berbece . Nu a fost invitat nici un personaj proeminent care sustine cauza conservatorismului creștin de talia lui Mihai Neamțu, nici un pastor important nu a luat cuvântul. 

Programul muzical care a urmat a fost unul in stil pop, rock, disco atointitulat  și "închinare contemporană " , Berbece a numit-o   "program de biserică"  . Carismaticii și adeptii bisericilor independente au fost  în extaz , se unduiau în ritm de dans fluturând mâinile pe sus . 

Manifestația a fost un succes și un eșec în același timp, succesul a fost pentru Tony Berbece și "biserica  Profides"  , eșecul a fost pentru ideea de unitate între creștini, nu poate să existe unitate fară ca reprezentații mai multor culte să fie invitați să participe  și să ia cuvântul. Dar cum să invite Tony Berbece pastori proeminenți de la alte culte când el e cunoscut ca "rebel" , după absolvirea ITP a părăsit cultul penticostal și și-a creat o "biserică privată" cu numele Profides cu inclinații carismatice , puțin probabil să aibe relații apropiate cu conducerile cultelor din Romania.

Ramâne de văzut ce ecou va avea manifestația în mass media centrală , dacă va exista vreunul , nu am văzut din reportajul transmis de Vocea Creștinilor (cu telefonul mobil), nici un car de reportaj al vreunei televiziuni, doar vreo doi cu aparate de filmat. 

Până una alta tinerii cu închinare progresistă "contemporană"  se erijeaza în reprezentanții neoprotestanților din România , acesta sa fie viitorul luminos al mișcarii evanghelice din România ? Profides și alții "cool" ca ei ? ar fi vai de noi.

La Telejurnalul TVR de la ora 20 din 22 oct. nu sa difuzat nimic legat de acest subiect, nu au uitat insă de închinarea la moaște...(TVR mai poate fi numit și "Moaște TV" la câtă reclamă face la moaște).

UPDATE  24 .10. 2022 

Tony Berbece a și anuntat după  marș că "show-ul" de abia acum începe , o sa urmeze ieșiri în stradă una după alta , cu muzică, cu rugăciuni publice, demostrații. Tinerii deja văd în el un lider  spiritual de anvergură  națională. Și pastorul  Ianovici (cel ieșit recent dintr-un scandal ) care a participat și el la marș  anunță că era cultelor cu reguli protocolare sa încheiat , a sosit vremea independenților cu inițiativă . 


.

vineri, 21 octombrie 2022

Marșul apărătorilor credinței

 


In data de 22 octombrie 2022 ora 16 este programat la Bucuresti  Marsul aparatorilor credintei ,o maniferatatie organizata de Tony Berbece si biserica independenta  Profides . Sunt invitati sa participe toti crestinii din Bucuresti dar nu numai. Se va demonstra pentru normalitate, pentru promovarea credintei crestine indiferant de denominatiune. 
Manifestatia va incepe in Piata Universitatii si va continua prin centrul capitalei pana in Piata Victoriei ,unde va fi  un program de doua ore care va include  un mesaj din partea lui Tony Berbece si vor canta doua formatii muzicale care interpreteaza  muzica in stil "contemporan" (Christian pop)  Profides si Cristocentric .
Chiar daca organizatori nu sunt cei care trebuie - Alianta Evanghelica ar fi fost mult mai potrivita pentru un astfel de eveniment - si nu o biserica nondenominationala  "nonconformista"  - ar fi bine totusi ca cat mai multi crestini sa participe la eveniment pentru ca scopul este unul nobil, promovarea valorilor crestine si al normalitatii. Sa le aratam progresistilor atei ca crestinii sunt o forta au voce in tara asta si nu sunt de neglijat. . 


marți, 18 octombrie 2022

Religia protestantă egocentrică ? analiza efectuată de câțiva teologi moderni

                                                                             


Adevărul iese  la iveala, teologii protestanti încep sa vadă realitatea, constată că ceva nu e în regula cu dogma. Nu este o noutate că Luther a înlocuit faptele cu credința și că în prefața Noului Testament pe care la tradus în limba germană a scris că epistola lui Iacov este "de paie " punând într-o lumină nefavorabilă nu doar pe Iacov fratele Domnului  și episcop al bisericii din Ierusalim  dar și însăși notiunea de "fapte bune"  care au devenit apoi în viziunea unor  neoprotestanți   "o haină murdară înaintea Domnului ".

 Într-o carte publicată  de editura Stephanus  "Dicționar Biblic" apare un text scris de câțiva teologi protestanti moderni care afirmă câteva adevăruri demult cunoscute dar prea puțin discutate în mediul protestant , capitolul respectiv din carte este intitulat :

 Teologii moderni despre epistola lui Iacov

Epistola lui Iacob se ocupă de nevoia creştinilor de a se împotrivi tendinţei de a face compromisuri cu lumea, în special în ce priveşte folosirea bogăţiei. Epistola completează şi nu contrazice nicidecum învăţătura din Galateni şi Romani cu privire la justificare. 

Romano-catolicii au preţuit întotdeauna Epistola foarte mult, considerând că aduce dovezi în favoarea doctrinelor justificării prin fapte, mărturisirii auriculare (5:16) şi ungerii (5:14). 

Pe de altă parte, protestanţii – influenţaţi greşit de Luther – au avut tendinţa să o considere oarecum neconforma pentru ca dadea o importanta deosebita faptelor..

 Calvin a arătat ca aceasta Epistolă nu conţine nici un lucru nedemn de un apostol al lui Cristos, ci dimpotrivă, dă învăţături despre multe subiecte care sunt toate importante pentru trăirea creştina, cum sunt „răbdarea, rugăciunea către Dumnezeu, supremaţia şi roadă adevărului ceresc, umilinţa, îndatoririle sfinte, ţinerea limbii în frâu, cultivarea păcii, înfrânarea poftelor, dispreţul din partea lumii, şi altele asemănătoare”.


Mulţi credincioşi evanghelici moderni au început să vadă greşeala făcută prin subestimarea implicaţiilor etice ale justificării şi a locului pe care faptele bune ar trebui să-l ocupe în viaţa creştină.

R. V. G. Tasker a spus în TNTC: „Ori de câte ori credinţa nu are ca rod dragoste şi când dogma, oricât de corectă, nu este raportată la viaţă; ori de câte ori creştinii sunt tentaţi să adopte o religie egocentrică şi să devina indiferenţi faţă de nevoile sociale şi materiale ale altora; sau ori de câte ori ei tăgăduiesc prin felul lor de viaţă crezul pe care-l proclamă şi par mai dornici să fie prieteni cu lumea decât prieteni cu Dumnezeu, Epistola lui Iacov are ceva de spus pentru cei care o resping în detrimentul lor”.


Ostilitatea lui Luther manifestată față de epistola lui Iacov sa transmis mai departe prin intermediul doctrinei către cultele care au preluato inclusiv neoprotestanți . In biserici se evită studierea pasajelor din Scriptură care evidențează importanța faptelor precum epistola lui Iacov sau Evanghelia dupa Matei cap. 25: 31- 46 .  În final rămânem cu o religie egocentrică în care contează doar propria persoană, total opusă creștinismului autentic in care dragostea față de aproape manifestată prin fapte reprezintă fundamentul dogmei creștine.





duminică, 2 octombrie 2022

Siguranța mîntuirii la protestanți este reală sau doar o iluzie ?

                                                                                        


La început un scurt istoric 
Biserica Luterană

Credința luterană a apărut odată cu reforma protestantă, inițiată de Martin Luther preot și profesor catolic  , totul a început în 1517  când acesta a afișat pe ușa castelului bisericii din Wittenberg cele 95 de teze prin care condamna indulgențele prin care se puteau "cumpăra" iertarea păcatelor. După îndelungi framântări Luther a descoperit în sfârșit "secretul" obținerii mântuirii , omul este justificat prin credință deci va fi mântuit garantat numai prin credință , această doctrină are la bază  versete din epistola lui Pavel către Efeseni cap. 2 v. 8-9 .

Mai mult de atât Luther credea că pentru cine are credință păcatul nici nu mai există :

Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228)."

   

Biserica Reformată

                                             


Calvinismul este un cult religios protestant, întemeiat în sec. al XVI-lea de teologul francez  Jean Calvin care suprimă complet ceremoniile și reduce sfintele taine la Botez și Cuminecătură (Cina Domnului).

Calvinismul respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, închinarea și slujirea la chip cioplit, icoane și statui, și susține nepracticarea semnului crucii, neîmbogățirea clerului etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor  acestia aleg calea Domnului prin apartenența la biserică . Cei care frecventează o biserică se consideră că  sunt aleși prin predestinare  deci  mântuiți iar mîntuirea nu se pierde niciodată. 

Realitatea de la firul ierbii

Ca să ințelegem mai bine despre ce este vorba am să relatez și o experiență personală  fiind născut și crescut într-un oraș  din Transilvania am trăit printre sași și unguri, sașii majoritatea luterani, ungurii reformați (calviniști) astfel am putut să-mi fac o impresie realistă în ce privește cele doua confesiuni.  Dacă din punct de vedere al bisericii de care aparțin al doctrinei religioase între  luterani sau  reformați pe de o parte și ortodocși există diferențe colosale, în practică dacă compari comportamentul în societate între ei  diferențele sunt aproape zero, și unii și alții fac parte din ceea ce numim lume în consecință se comportă "ca lumea" . Există totuși diferențe la capitolul civilizație și moravuri  clar  în favoarea protestanților ,deși nici ortodocșii nu sunt toți la fel,  dar când e vorba de modul de trai (păcătoșenie) diferențele par nesemnificative . Am locuit in aceasi camera impreuna cu un maghiar reformat, știa toate injuraturile românilor  de religie strămoșeacă  pe dinafară , era un fumător înrăit , în final a dat într-o boală incurabilă , probabil consecință a fumatului care la răpus fulgerator.

 Asta ma făcut sa mă întreb oare omul acesta unde sa dus în rai sau în iad ? Am încercat cât am fost împreuna să discut despre Scriptură, creștinism, ma refuzat categoric, nu suporta noțiunea de pocaință, i se parea ceva ridicol.  Conform doctrinei calviniste sa dus în rai dar conform modului cum și-a trăit viața....Scriptura este clară . 

Intemeietorii doctrinelor vor sa dea oamenilor iluzia unei mântuiri garantate  în cultul lor , dar este doar o iluzie în realitate  ambele culte amintite oferă o formă de creștinism superficial. Un exemplu mai recent este și acceptarea de către tot mai mulți  luterani a ideologiei LGBT.

O formă de  creștinism mai profund  a apărut odată cu Reforma Radicală , primii fiind anabaptiștii (1525), pocaința , nașterea din nou și separarea de lume fiind elemente esențiale fără de care nu există creștinism autentic. Anabatiștii însă nu merg orbește pe doctrina luterană a mântuirii garantate numai prin credință, au o pozitie mai nuanțată conformă Scripturii.

Ambele biserici cea Luterana și cea Reformată au luat din Scriptură fragmente, 2- 3  versete care le-a convenit din care și-au facut o doctrină. Noul Testament se ia in considerare în intregime altfel dăm oamenilor doar o iluzie a mântuirii iar consecințele finale pot fi dramatice.


..