Botezul lui Isus - Semnificatia botezului
Cuvântul botez provine din limba greacă "baptízein "(βαπτίζειν) iar acesta înseamnă atât a cufunda, cât și a scufunda. Primul botez, care este menționat în Noul Testament, este botezul lui Ioan.
Ioan a primit titlul de Botezătorul din pricină că boteza lumea. Botezul efectuat de Ioan avea loc în apa Iordanului și presupunea o mărturisire a păcatelor și o pocăință interioară având ca scop iertarea păcatelor. (Matei 3:16). Chiar și unii dintre ucenicii lui de mai târziu au fost botezați de către Ioan care i-a făcut atenți asupra mielului lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii.
Conform învățăturii Sf. Pavel, cel care vine spre botez este făcut părtaș - prin taina botezului - morții și învierii lui Hristos. Cel botezat se face părtaș învierii lui Hristos (Romani 6) și devine o parte a trupului universal al lui Hristos (1 Cor 12,13). Botezul este simbolul împăcării dintre Dumnezeu și oameni realizată prin moartea pe cruce și prin învierea lui Isus Hristos.
Evanghelia dupa Matei se termină cu porunca de a propovădui și răspândi credința creștină în toată lumea. Încununarea acestei activități fiind botezul în numele Sfintei Treimi:
"Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei si le-a zis: "Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant.
- Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh."
Botezul în Biserica Primară si Preniceeană
În primul secol în special, dar și secolele care au urmat botezul era efectuat prin scufundare în apă a adulților pentru ca ei puteau îndeplini cerențele pe care Hristos apoi apostolii le-au exprimat respectiv credința și pocaința celui care dorește să fie urmaș a lui Hristos. Botezul este o "mărturie a unui cuget curat" (1 Petru 3;21).
Cea mai veche menționare extrabiblică a botezului, care are loc în Didache (d.c. 100), pare să se refere la botezul adulților, deoarece persoanele care urmau să fie botezate trebuiau să țină post .
Baptister din tr-o biserică din Vitalis, Tunisia, secolul VI
Cea mai veche referire la botezul copiilor a fost făcută de Irineu de Lyon in anul 180.
Trei pasaje ale lui Origene (185-c. 254) menționează botezul copiilor ca fiind obișnuit. În timp ce, în scrierile sale din perioada 198-203, Tertulian recomanda amânarea botezului copiilor mici și a persoanelor necăsătorite, el menționează că botezul copiilor era o ceremonie obișnuită, în care întreținătorii vorbeau în numele copiilor.
Odată cu costituirea bisericii oficiale Catolice (universale) în timpul împăratului Costantin botezul copiilor mici a devenit o regulă a bisericii. După schizma Bisericii Catolice când Biserica Răsăriteana sa separat de cea Catolică in 1054 luându-si numele de Biserica ortodoxă, aceasta a preluat tradiția botezului copiilor mici .
Modul de administrare al botezului
Biserică din anul 240 D.C ,în partea din față se poate observa baptistierul
Baptistier în formă de cruce
În primul secol botezul era efectuat in râuri (precum Ioardan) , dar o dată cu construirea de lăcașuri de cult botezul se oficia în cladirea respectiva (vezi foto).
In lucrarea Didache scrisă în jurul anului 100 regulile pentru efectuarea botezului erau urmatoarele :
"Capitolul 7 ; 7:1 In ceea ce priveste botezul, asa sa faceti: dupa ce ati rostit toate aceste invataturi/acest crez, botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, in apa curgatoare;
7:2 dar, daca nu aveti apa curgatoare, botezati in orice alta apa si, daca nu puteti boteza in apa rece, alegeti apa calda;
7:3 dar, daca nu aveti de nici una, turnati apa peste cap de trei ori, in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.
7:4 Inainte de botez insa, cel care boteaza si cel care este botezat trebuie sa posteasca si alaturi de ei oricare altii pot tine post. trebuie sa-i spuneti celui care urmeaza a fi botezat sa posteasca inainte de botez o zi, doua."
În bisericile baptiste botezul este efectuat în baptistierul bisericii care se află în partea din față a sălii bisericii , în spatele anvonului (vezi foto).
Care este modul corect de a efectua botezul ?
În Noul Testament avem modelul botezulul practicat la început în primul secol, în conditiile rudimentare de atunci .
Dar după cum vedem din Didache - învațătura celor 12 apostoli (dacă textul este întradevăr autentic și nu a fost modificat ulterior) în anul 100 deja se accepta pe lângă botezul în apă curgătoare prin scufundare și botezul "în orice apă" și chiar si botezul prin stropire, dacă nu exista altă variantă !
In concluzie preferabil este ca botezul să fie prin scufundare în apa din baptistier sau într-un râu în exterior pentru cei mai "originali" . În cazuri exceptionale din Didache aflăm că se pot alege și alte variante, dacă biserica acceptă. (Apropo "John Smyth unul din fondatorii Bisericii baptiste în 1609 a fost botezat prin stropire împreună cu ceilați din comunitatea respectivă" ne spun unii istorici ai bisericii ).
Botezul nu este un lucru oarecare ( este considerat sacrament în Biserica Catolică) este un ritual sacru deci nu putem să-l facem după cum il taie capul pe fiecare și în orice condiții sau în bătaie de joc. Mai ales non-denominaționalii (independenții) au tendința de a trata orice "la liber" cu nepăsare și lipsă de respect.
Decent ar fi ca fiecare biserică să aibe un baptistier , să nu se facă improvizații gen cadă de baie, vană gonflabilă etc. pentru că botezul este un act sacru, nu este ceva banal unde poți să faci improvizații. În plus se fac de obicei fotografii, filmări, cum vei privii peste 10-20 de ani imagini cu botezul tău improvizat în cada de baie sau vana gonflabila ? Este ceva neserios , adică iți instalezi ditamai scena, cu instrumente de tot felul și lumini colorate dar botezul îl faci într-o văniță gonflabilă așezată lângă scenă....asta nu arată deloc pocaință ci mai degraba lipsa ei !
..