vineri, 27 octombrie 2023

Hamas și ideologia urii

 


Cuvintele Coranului și ale lui Mahomed inspiră atacurile împotriva Israelului.
Israelul a fost luat complet pe nepregătite sâmbătă, 7 octombrie, când gruparea musulmană Hamas a lansat un atac agresiv la scară largă de pe uscat, de pe mare și din aer. Pentru a o revendica drept o misiune religioasă, Hamas a numit asaltul “Operațiunea Furtuna Al-Aqsa”, în timp ce luptătorii săi au trecut în Israel și au tras o rafală masivă de rachete asupra unor ținte, șocându-i pe mulți israelieni cu ocazia sărbătorii evreiești Simchat Tora.
În islam, jihadul este în principal o luptă armată cu semnificație religioasă. Jihadul este cea mai lăudabilă dintre acțiuni, iar martirilor li se promite intrarea imediată în paradis. Hamas se folosește de această afirmație pentru a-i încuraja pe musulmani să lupte împotriva evreilor, făcând jihad pentru cauze religioase. Dacă sunt uciși, conform logicii islamice, musulmanii primesc cea mai mare recompensă eternă. Astfel, orice atac împotriva statului evreu este văzut ca o misiune a jihadului pentru cauza lui Allah. Hamas înțelege că israelienii vor ezita să bombardeze clădiri pline de civili, iar gruparea folosește aceste clădiri pentru a stoca armamentul și a lansa atacuri, convingându-i pe palestinieni că servesc o cauză religioasă înaltă. 




Predicatorii Hamas promovează atacul împotriva evreilor ca o imitare a faptelor lui Mahomed. În biografia lui Mahomed, acesta a luptat împotriva “celor trei triburi evreiești principale din Medina”, după ce le-a identificat ca fiind ipocrite și necredincioase față de mesajul său religios. Exemplul este încărcat de greutate religioasă pentru cei care vor să urmeze modelul lui Mahomed. Într-o relatare, Mahomed i-a capturat pe evrei și “toți bărbații adulți sunt executați, iar femeile și copiii sunt înrobiți”. Credincioșii cu greu pot scăpa de dorința de a imita un astfel de model.

Autor:  A.S. Ibrahim, născut și crescut în Egipt, deține două doctorate în care a aprofundat Islamul și istoria acestuia. Este profesor de studii islamice și director al Centrului Jenkins pentru înțelegerea creștină a islamului de la Southern Baptist Theological Seminary. A predat la mai multe școli din Statele Unite și din Orientul Mijlociu și este autorul cărții A Concise Guide to the Life of Muhammad (Baker Academic, 2022), Conversion to Islam (Oxford University Press, 2021), Basics of Arabic (Zondervan 2021), A Concise Guide to the Quran (Baker Academic, 2020) și The Stated Motivations for the Early Islamic Expansion (Peter Lang, 2018), printre altele.

sursa www.edictumdei.org 



.

.

miercuri, 25 octombrie 2023

M-am născut ca să-i urăsc pe evrei

 



M-am născut ca să-i urăsc pe evrei. Era parte din viața mea. Nu mi-am pus întrebări cu privire la lucrul acesta. Nu m-am născut în Iran sau Siria. M-am născut în Marea Britanie. Părinții mei s-au stabilit acolo, venind din Pakistan. Povestea lor este una tipică imigranților: stabilirea în Occident în speranța construirii unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor.

Eram o familie musulmană practicantă, dar nu eram extremiști sau radicali. Ne doream doar ce e mai bine pentru toată lumea – pentru toată lumea, cu excepția evreilor. Evreii, credeam noi, erau străini care trăiau pe pământ musulman furat, ocupanți implicați în exterminarea palestinienilor. Astfel, ura noastră era justificată și fără vină. Ne făceau, pe mine și prietenii mei, vulnerabili în fața argumentelor extremiștilor. Dacă evreii erau atât de răi pe cât crezusem dintotdeauna că sunt, nu înseamnă că și cei care îi sprijină – creștinii, americanii și alții din Occident – trebuie să fie la fel de răi?

Începând cu 1990, vorbitorii și învățătorii de la școli și din moschei au început să repete la nesfârșit această temă: nu suntem occidentali. Nu suntem englezi. Suntem musulmani, în primul și ultimul rând. Loialitatea noastră era față de religia noastră și față de ceilalți musulmani. Nu datoram nimic națiunilor occidentale care ne-au primit. Fiind occidentali, ne erau dușmani.

Toate astea și-au atins scopul dorit. Cel puțin, în dreptul meu. Mi-a schimbat felul în care vedeam lumea. Am început să pun suferințele musulmanilor, inclusiv ale celor din Marea Britanie, pe seama imperialismului occidental. Vestul era în război cu noi, iar evreii controlau Vestul. Experiența din timpul universității doar mi-a adâncit convingerile radicale crescânde. Ura față de Israel era ca o
medalie a onoarei. Dacă organizai un protest anti-Israel, pro-Palestina, erai convins că vor participa o mulțime de oameni aprobatori.

În timpul facultății, am decis că protestele și propaganda împotriva Israelului nu erau suficiente. Adevăratul jihad cerea violență. Așa că mi-am făcut planuri de participare la lupta adevărată. Urma să părăsesc facultatea și să mă alătur unei tabere de antrenament terorist în Pakistan. Dar, din fericire pentru mine, soarta a intervenit – într-o librărie.

Am dat de o carte intitulată The case for Israel (n.t. Pledoarie pentru Israel), de Alan Dershowitz. Pledoarie pentru Israel? Ce pledoarie putea fi? Titlul în sine m-a înfuriat și am început să citesc aproape cu sfidare. Cât de prost informat, cât de stupid putea fi tipul ăsta ca să apere ceea ce era de ne-apărat? Ei bine, era evreu. Ăsta trebuie să fi fost răspunsul.

Totuși, am continuat să citesc. Ceea ce am citit mi-a contestat toate teoriile despre Israel și despre evrei: citisem că nu Israelul era cel care provocase criza palestiniană a refugiaților; ci țările arabe, Națiunile Unite și conducerea palestiniană coruptă. Am citit că evreii nu au folosit Holocaustul pentru a crea statul Israel; acțiunea de creare a unui stat evreu modern datează din secolul XIX și, în ultima instanță, din vremurile de început ale poporului evreu, acum 4000 de ani. Am mai citit, de asemenea, că Israelul nu participă la genocid împotriva palestinienilor. Din contră, populația Palestinei s-a dublat în 20 de ani.

Toate astea m-au înfuriat și mai mult. Trebuia să dovedesc că Dershowitz se înșeală, să văd cu ochii mei cât de rasist și opresiv era cu adevărat Israelul. Așa că mi-am cumpărat un bilet de avion. Urma să călătoresc în Israel, pământul inamicului. Atunci a fost clipa când s-a schimbat totul. Totul.

Ce am văzut, cu ochii mei, a fost și mai intrigant decât ceea ce scrisese Dershowitz. În loc de apartheid, am văzut musulmani, creștini și evrei trăind laolaltă. În loc de ură, am văzut acceptare, chiar compasiune. Am văzut o democrație dârză, modernă, liberală; plină de imperfecțiuni, desigur, dar esențialmente bună. Am văzut o țară care nu își dorea nimic mai mult decât să trăiască în pace cu statele învecinate. Ura a început să mi se topească văzând cu ochii. Am știut ce trebuia să fac.

Prea mulți oameni sunt mistuiți de ura care m-a mistuit și pe mine. Au fost învățați să disprețuiască Israelul – mulți musulmani au fost învățați de religia lor, mulți alții de profesorii universitari sau grupările studențești.

Provocarea mea pentru oricine are simțăminte similare este: fă ceea ce am făcut eu, caută adevărul pentru tine însuți. Dacă adevărul m-a putut schimba pe mine, poate să schimbe pe oricine.

Sunt Kasim Hafeez pentru Prager University.

sursa Edictum Dei

luni, 23 octombrie 2023

Creștină americană întrerupe un discurs al musulmanilor din Texas -SUA

 


O creștina evanghelica americana intrerupe o manifestatie publica a musulmanilor din Texas ea are si un scurt discurs  : Proclam numele lui Isus Hristos peste capitala Texasului. Sunt împotriva islamului și al falsului profet Mohamed . Islamul nu va domina niciodată Statele Unite .   America fost construită pe principii creștine . Mohamed este mort . Eu slujesc un salvator înviat. El te iubește El a murit pe cruce pentru tine. Mohamed nu a făcut altceva decât să devină un pervers.

                                                                


vineri, 20 octombrie 2023

Israelieni surprinși de un atac în timpul unui festival rock sub privirile lui Buddha Ce sa întâmplat de fapt ?

 


Multi neoprotestanti îi iau pe evrei ca model , au dezvoltat chiar un cult pentru acestia , si-au format o idee fixa  ca evreii sunt "poporul lui Dumnezeu" . Evenimentele recente cand Israelul a fost atacat de luptatori Hamas ne-a determinat sa privim mai atent catre israelitii moderni care sunt mult diferiti de cei care îi gasim in biblie. Unul din primele  obiective atacate de teroristii Hamas a fost un festival de muzica rock care a adunat mii de tineri, dupa cum se poate vedea din imagini acestia petreceau , dansau in ritmul unor melodii moderne, altii fumau se distrau intr-un cuvant. In unele imagini de la eveniment  in fundal apare ceva ce ne aminteste de "vitelul de aur" din vechime , este o statuie care reprezinta se pare un personaj hindus Buda probabil, este pe post de decor, guru  sau cine stie...

Unii credinciosi "biblici" care pastreaza in memorie zeci de versete din Vechiul Testament  se intreba poate... dar cum a fost posibil ca Dumnezeu sa ingaduie o asemenea nenorocire peste "Poporul Său" .

Nu e bine sa judecam dupa sabloane ci mai degraba ne-ar sta mai bine sa fim cu picioarele pe Pamant. Israelitii de astazi sunt impartiti in linii mari in doua categorii ultra religiosii numiti si ultra ortodocsi si evreii de rand a caror interes pentru religie  variaza intre moderat si superficial (la care putem adauga eventual  ateii). Dupa cum vedem nu e nici o diferenta intre cum se comporta un evreu  si un ortodox, catolic  sau protestant ne-nascut din nou îi mână aceiasi goana dupa distractie  (uni ar numi-o destrabalare). Si daca in ciuda firmei evreul de rand nu e deosebeste de omul din lume crestin - cu numele sau ateu de ce ar trebui sa ne asteptam ca acestia sa beneficeze de o protectie speciala ? 

 Intebarea e pentru cei care iubesc la nebunie pe cei numiti de ei "poporul lui Dumnezeu " . Bineinteles in conflictul cu paganii toti crestinii responsabili sunt de partea israielienilor , insa binecuvantarea si protectia adevarata va veni peste poporul Israel doar atunci cand aceastia il vor recunoaste pe Hristos ca Mesia si Evanghelia Sa.

                                                                                   
                





.

marți, 17 octombrie 2023

Fost luptător Hezbollah își amintește de întâlnirea cu Isus: „Dumnezeu nu ne-a conceput să urâm”

 



La începutul lunii octombrie, Afshin Javid se afla într-o vizită în Israel prin intermediul Cyrus Call, o organizație creștină pe care o conduce și care promovează prietenia între iranieni (perși) și evrei. Dar, la fel ca mulți alți turiști precum și întreaga populație a Israelului, s-a trezit în mijlocul unui război atunci când Hamas a lansat un atac sângeros pe 7 octombrie.

În calitate de fost luptător Hezbollah, Afshin însuși nu este străin de violență. El a stat de vorbă cu CBN News pentru a-și spune povesteo lumină. Această lumină nu era însă o lumină normală. Această lumină purta o identitate în ea. Am știut că el este sfânt și, instantaneu, am știut că eu unul nu sunt. Chiar dacă făceam atâtea rugăciuni, chiar dacă posteam  atât de mult și citeam Coranul și mă ofeream voluntar să lucrez la îndepărtarea minelor antipersonal sau am participat la pedepsirea oamenilor încercând să îl mulțumesc pe Allah, am știut, chiar dacă am respectat toate regulile și poruncile islamului, că nu sunt drept și nu sunt sfânt și am știut că singurul lucru drept pe care acest om care mi-a apărut era să mă omoare”, își amintește el.

„Dar eu nu voiam să mor. Așa că am fugit într-un colț al celulei, cu capul plecat și brațele deasupra și am strigat: ‘Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă’.”

„Și nu mă puteam gândi la altceva decât că El nu mă va ierta, pentru că este drept. Totuși, așa cum stăteam, am simțit o atingere pe brațul meu stâng, iar El a spus: ‘Te iert’. Și am simțit ca o greutate care s-a ridicat pur și simplu de pe mine. Și am știut că sunt iertat, dar nu știam cum. Eram confuz. Și totuși, nu înțeleg. Numai Dumnezeu poate ierta, iar tu tocmai m-ai iertat. Tu ești Dumnezeu, dar ești un Dumnezeu diferit de cel despre care am studiat. Acesta nu este Allah. Deci cine ești Tu care mă iartă? Iar El a spus: ‘Eu sunt calea, adevărul și viața’,”

„Mă gândeam: ‘Ce lucru puternic.’ În calitate de musulman,  te rogi ‘Arată-mi calea cea dreaptă’. Și astfel calea este o direcție. Adevărul este ceva pe care îl măsori. Viața este o sursă, și totuși El afirmă că este toate aceste trei lucruri. Nu am crezut niciodată că drumul este o Persoană. Adevărul este o Persoană, iar viața este o Persoană, iar toate acestea sunt una și aceeași Persoană”, explică Javid.

„Așa că l-am întrebat: ‘Nu înțeleg, care este numele Tău?’. Iar El a spus: ‘Isus Hristos’. A fost ca și cum cineva mi-ar fi fi smuls toate oasele din corp. Am căzut ca o bucată de carne la pământ. Și am început să plâng.”

Ura față de evrei

„Este ca și cum, știți, ai fi daltonist și, dintr-o dată, vezi culorile și îți dai seama că lumea este mult mai frumoasă decât ai crezut vreodată. Și dacă mă întrebați ce a făcut ca lumea să fie atât de lipsită de culoare, este ura, furia care se află în inima fiecărui musulman. Oamenii întreabă:  ‘De ce i-ați urât pe evrei?’ ”

„Eu nu întâlnisem niciodată un evreu. Am crezut că Hitler a fost un om bun pentru că a făcut ceea ce a făcut. Doar că nu și-a terminat treaba. Nu știu de ce i-am urât. Niciun evreu nu-mi făcuse vreodată ceva rău. Dumnezeu nu ne-a creat ca să urâm; nu ne-a făcut să vrem să vedem pe cineva mort.  Toate acestea sunt opera Satanei.  Cum credeți că uciderea oamenilor cărora Dumnezeu le-a dat acest pământ îl va mulțumi pe Allah? Isus nu este un Dumnezeu care se bucură atunci când evreii sunt uciși”, a explicat el.

„Nimeni nu ar trebui să sărbătorească atunci când unul dintre fiii părintelui Abraham îl ucide pe altul”

Lacrimi și rugăciune

Când Javid a vizitat biroul CBN News din Ierusalim, a întâlnit o israeliancă pe nume Sasha Ariev, a cărei soră adolescentă a fost răpită de Hamas în atacurile din 7 octombrie. El și soția sa au plâns în timp ce ascultau povestea ei. Javid și-a cerut iertare și s-a rugat cu ea.

„Nu există absolut nicio justificare sau explicație care să poată face ca toate acestea să fie în regulă”, i-a spus el cu lacrimi în ochi. „Nimeni nu ar trebui să sărbătorească atunci când unul dintre fiii părintelui Avraam îl ucide pe altul. Și vreau doar să spun că îmi pare rău că familia ta trece prin asta.”

Sasha a fost recunoscătoare pentru cuvintele lui.

„Îți mulțumesc foarte mult”, a răspuns ea. „Sunt sigură că o mulțime de musulmani din întreaga lume nu își doresc ca aceste lucruri să se întâmple.”

La finalul întrevederii, Javid și soția sa au invitat-o pe Sasha să îi viziteze la cină.

Răspunsul ei? „Voi fi fericită să vin și să o aduc pe sora mea cu mine.”

Javid a ținut să își declare sprijinul pentru Israel.

„Suntem alături de tot poporul evreu, de poporul israelian. Și suntem îndurerați de durerea lor pentru membrii familiilor lor care au fost pierduți, dar și pentru dreptul Israelului de a exista”, a spus el.

La finalul interviului său cu CBN News, Javid s-a rugat pentru cei care se află de ambele părți ale războiului din Israel.

„Creatorul cerului și al Pământului, Dumnezeu Atotputernic. Tu iubești lumea, întreaga lume, toți oamenii din lume. Atât de mult încât L-ai sacrificat pe Isus Hristos pentru ca noi să nu pierim, ci să avem viață veșnică. Mă rog astăzi ca descoperirea lui Isus Hristos să se răspândească printre musulmani și printre fiii lui Ismael”, s-a rugat el.

„Tată, mă rog ca să-ți amintești de acel legământ pe care l-ai făcut cu Ismael, și ca Tu să lucrezi pentru că Ismael este însetat după o descoperire a iubirii, de descoperirea lui Isus Hristos și a mântuirii. Tată, mă rog ca să existe un braț protector care să-l păzească pe Isaac din toate părțile, nu numai în Israel, ci în toată lumea. Dă-ne viziuni, vise și umple-ne cu înțelepciune pentru a vorbi de pace în această vreme de război, în numele puternic al lui Isus, mă rog. Amin.”

Sursa: CBN Newsa.



marți, 10 octombrie 2023

Normalitatea tinerilor în drumul spre Altar, "Pre-căsătoria"

 

                                                                        


Pastorul Viorel Iuga despre concubinajul la neoprotestanți, nu este generalizat ca la ortodocși  dar incredibil unii îl practica :

 "Băieții .... vor sa profite , nu vor să-și asume responsabilitați. Atunci profit de tine cam 2-3 ani până obțin cam tot ce doresc , să vorbim deschis că unii nu mai au treabă cu morala cu puritatea sexuală, ei iși permit orice iar în  momentul în care unul din cei doi vor spune ca eu vreau ceva în plus , vreau un legâmânt, vreau o siguranță.....celalat spune : Dar stai domnule ca eu vreau distracție .

Nu toți cei din biserică sunt din biserică ,nu toți care fac pe spiritualii sunt spirituali, noi avem derbedeii noștrii, mincinoșii noștrii, curvarii noștrii, etc, și atunci nu o sa cred că fiecare băiat e un profitor , dar nici nu o sa cred ca toți sunt sfinții de pe lume. Să ținem cont că sunt profitori !..."

Cine a venit din lume în biserică recent și aude astfel de lucruri nu-i vine să creadă că se întâmplă așa ceva la cei care iși spun "copii Domnului"...

Oamenii aștia pâna la urmă sunt așa cum sunt pentru că sunt mintiți că au mântuirea asigurată pentru că au crezut și s-au botezat într-o biserică  neoprotestantă , deși el/ea e pe drumul către iad și îi trage pe  alții după el. Nu exista mântuire fără împlinirea Evangheliei ad-literam care ne spune  că curvarii nu vor moștenii Împărăția cerurilor și la sfârșit va fi o judecată, pentru toți.

Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” 2. Corinteni 5:10.

https://www.youtube.com/watch?v=6szuRirZgHI



.

duminică, 8 octombrie 2023

Primele impresii de la Marșul pentru apărarea credinței

 


Spre deosebire de Marsul de anul trecut  discursul pastorului Tony Berbece nu a mai fost concentrat pe pericolul reprezentat de ideologia  LGBT ci pe problema consumului de droguri si prostitutiei. Predica de pe strazile Bucurestiului de anul acesta a pastorului Berbece a fost mult mai incisiva specific carismantic folosind expresii de genul "declar " , "proclamam" , "revendicam Bucurestiul in numele lui Isus Hristos ". Deasemeni  "In numele lui Isus aici nu va mai fi o pepiniera de consum de droguri, prostitutie, alcolism ". Expresia "In numele lui Isus" fiind repetata obsesiv. La un moment dat face o declaratie radicala " cine se pretinde crestin si isi face semnul crucii trebuie sa fie capabil sa-si dea viata pentru Hristos altfel, semnul crucii sa dispara, cine este crestin sa fie crestin, si cine alege depravarea s-o aleaga si mai departe insa in numele lui Isus sa se faca o delimitare clara intre cine este crestin si cine nu este crestin"

Ciprian Luca jurnalist  la "Vocea crestinilor " sa aratat surprins ca nici o televiziune nu trasmite in direct acest mars. In realitate niciodata in Romania televiziunile importante nu au transmis in direct o manifestare a neoprotestantilor din cel putin doua motive. Pentru ca intuiesc ca este o manifestare de prozelitism "sectar" la care nu au interes sa participe. In doilea rand daca in aceasta manifestatie se fac referiri la LGBT sau alte subiecte sensibile televiziunile risca sa primeasca sanctiuni (amenzi) severe . In plus daca era trasmis in direct la TV discursul lui Tony Berbece putea starni reactii violente din partea ortodocsilor fundamentalisti si din partea celor care nu sunt de acord cu anumite afirmatii ale pastorul carismatic care se puteau rasfrange si asupra televiziunii care a facut trasmisia. 

Pe de alta parte faptul ca majoritatea televiziunilor nu au acceptat sa trasmita nimic , nici macar un reportaj rezumat filmat din acest eveniment dovedeste ca acestea continua sa fie ostile neoprotestantilor. Singurul post care a transmis sambata un reportaj scurt de 5 minute la stirile de la ora 23 de la eveniment, a fost Romania TV un post specializat pe stiri senzationale, tot ce nu arata altii, peste care Tony Berbece a rostit drept multumire o binecuvantare carismatica cu "salarii marite pentru angajati". Conteaza enorm trasmisia la televizor unde pot exista milioane de vizualizari comparativ cu sub 100.000 pe internet, daca este la o ora de varf si un post TV cu audienta mare. 

In ce priveste numarul de participanti la Marșul neoprotestant, organizatorii au apeciat peste 20.000 persoane, televizinea Romania TV au vorbit de peste 1000 de persoane, iar saitul Libertatea a scris ca au fost 3000 de persoane in Piata Victoriei , evident ca au fost cateva zeci de mii avand in vedere lungimea kilometrica cozii. 

Desi raslete undeva pe la mijlocul cozii au fost si cateva pancarte care mentionau pericolul LGBT .


La marș, oamenii de toate vârstele, precum și familii cu copii mici, au venit cu pancarte cu mesaje creștinești și naționaliste: „Isus e rege”, „Dumnezeu iubește România”, „Eu și țara mea slujim Domnului”.

Pastorul Berbece a mai spus : "Cerem iertare, în numele lui Isus Hristos, pentru prostituția care a crescut covârșitor. Îi cerem iertare lui Dumnezeu pentru industria videochat-ului, a destrăbălării pe OnlyFans și a vânzării trupului pe internet. În numele lui Hristos, cerem ca aceste rețelele de proxenetism să fie oprite, această colaborare de prostituție în numele lui Iisus Hrisos să fie destructurată”.



În Piața Constituției, participanții la marș au fost așteptați cu un concert de muzică rock carismatică  cu Profides și Not an idol.


..