Fragmente din cartea "Inima Omului un templu a lui Dumnezeu sau un atelier al Satanei" aparut pentru prima data in Franta in anul 1820 . Este tabloul inimii omului conduse de duhul lumii si de poftele firii pamantesti. Acesta este adevăratul tablou al inimii, aşa cum Dumnezeu îl vede. Ochii tulburaţi vorbesc de beţie, cum scrie în Proverbe 23:29-33.
Paunul reprezinta pacatul trufiei, Lucifer, un fost înger de lumină a lui Dumnezeu, a căzut prin mândria lui şi a devenit vrăşmaşul lui Dumnezeu, Satan (Isaia 14:9-17; Ezechiel 28:12-17). Mândria vine din adâncul iadului şi se manifestă în diferite feluri. Unii oameni sunt mândri de bogăţia lor, creşterea lor bună, înţelepciunea lor sau toaletele lor prin care îşi expun corpul lor fără ruşine. Alţii se împodobesc cu tot felul de podoabe cum scrie în Isaia 3:17-24. Alţii iarăşi se mândresc cu strămoşii lor, cu naţionalitatea lor, cultura lor, sportul lor, uită însă că în 1 Petru 5:5 scrie: „Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Dumnezeu urăşte mândria şi trufia (Proverbe 8:13). „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii“ (Proverbe 16:18).
Ţapul Un animal rău mirositor, plin de poftă şi râvnire. El reprezintă desfrâul, curvia şi preacurvia. Aceste păcate întrece orice măsură în vremurile noastre moderne.. Acest duh modern al lumii, nu a cuprins numai bărbaţi şi femei, ci a pătruns şi în familia creştină, în şcoli şi cercuri studenţeşti. Şi anume, această sâmânţă a răului este semănată draconic şi rafinat prin cinematrografe, teatre şi literatură pornografică etc.
Porcul El reprezintă aici beţia şi necumpătarea. Este un animal murdar care înghite tot ce găseşte în drumul său curat sau necurat. Aşa face şi o inimă păcătoasă. Ea primeşte tot ce e necurat, orice i se oferă, orice expresie atrăgătoare, orice gând rău, orice literatură sau tablou pornografic. Corpul omenesc care e destinat a fi Templul Dumnezeului Viu, e murdărit cu hrană necurată, obiceuri proaste şi patimi. Fumatul stăpâneşte omenirea ca niciodată. Numai puterea lui Dumnezeu poate să elibereze aceste suflete robite de Satan.
Broasca Ea întruchipează lenevia, care amână cea ce trebuie făcut, de pe o zi pe alta, şi vrăjitoria. Căci necredinţa este un păcat al vrăjitoriei. „Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile“ (Proverbe 21:25-26).„ „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii,.ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apocalipsa 22:15.
Leopardul este un animal fioros. El reprezintă ura, mânia, proasta dispoziţie care conduce des inima omenească şi duce de multe ori la violenţă. Tu poţi să încerci să-ţi stăpâneşti proasta dispoziţie, şi îţi poate reuşi, până când, într-o bună zi, iar îţi explodează ca o bombă în tine. Cel mai bun lucru este atunci să o recunoşti şi să-L rogi pe Isus să te elibereze de această mânie diavolească.
Şarpelea ademenit-o pe Eva în paradis. El a distrus cea mai frumoasă legătură de armonie cu Dumnezeu. Satana, îngerul cel căzut a fost cuprins de gelozie împotriva lui Adam şi Eva, când i-a văzut în armonie deplină cu Dumnezeu şi nu cu Lucifer. Șarpele reprezintă gelozia.
Satana Satana – tatăl minciunii este născocitorul tuturor păcatelor. El stăpâneşte inima. Isus spune: „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr pentru că în el nu există adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44).
Cartea in intregime- 10 imagini aici :