joi, 5 august 2021

Mărturia unui tânăr ca a vazut iadul

Măturia uni tănăr  care deși făcea parte dintr-o biserică np probabil penticostală (nu ne spune dacă a fost botezat sau nu )  mai trăia și în lume cu poftele și plăcerile ei. Până într-o zi când  a avut parte de o "răpire sufletească" sufletul său a fost dus în iad , ce a văzut acolo la ingrozit și a hotărât să se pocăiască cu adevărat si in mod public , pentru ai avertiza și pe alții cât de periclos este să te joci cu pocăința. 

                                                                                


                                                                                        

miercuri, 16 iunie 2021

Inima omului - un templu a lui Dumnezeu sau un atelier al Satanei

                                                                              


Fragmente din cartea "Inima Omului un templu a lui Dumnezeu sau un atelier al Satanei" aparut pentru prima data in Franta in anul 1820 . Este tabloul inimii omului conduse de duhul lumii si de poftele firii pamantesti. Acesta este adevăratul tablou al inimii, aşa cum Dumnezeu îl vede. Ochii tulburaţi vorbesc de beţie, cum scrie în Proverbe 23:29-33. 

Paunul reprezinta pacatul trufiei,  Lucifer, un fost înger de lumină a lui Dumnezeu, a căzut prin mândria lui şi a devenit vrăşmaşul lui Dumnezeu, Satan (Isaia 14:9-17; Ezechiel 28:12-17). Mândria vine din adâncul iadului şi se manifestă în diferite feluri. Unii oameni sunt mândri de bogăţia lor, creşterea lor bună, înţelepciunea lor sau toaletele lor prin care îşi expun corpul lor fără ruşine. Alţii se împodobesc cu tot felul de podoabe cum scrie în Isaia 3:17-24. Alţii iarăşi se mândresc cu strămoşii lor, cu naţionalitatea lor, cultura lor, sportul lor, uită însă că în 1 Petru 5:5 scrie: „Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Dumnezeu urăşte mândria şi trufia (Proverbe 8:13). „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii“ (Proverbe 16:18).

Ţapul Un animal rău mirositor, plin de poftă şi râvnire. El reprezintă desfrâul, curvia şi preacurvia. Aceste păcate întrece orice măsură în vremurile noastre moderne.. Acest duh modern al lumii, nu a cuprins numai bărbaţi şi femei, ci a pătruns şi în familia creştină, în şcoli şi cercuri studenţeşti. Şi anume, această sâmânţă a răului este semănată draconic şi rafinat prin cinematrografe, teatre şi literatură pornografică etc.

Porcul El reprezintă aici beţia şi necumpătarea. Este un animal murdar care înghite tot ce găseşte în drumul său curat sau necurat. Aşa face şi o inimă păcătoasă. Ea primeşte tot ce e necurat, orice i se oferă, orice expresie atrăgătoare, orice gând rău, orice literatură sau tablou pornografic. Corpul omenesc care e destinat a fi Templul Dumnezeului Viu, e murdărit cu hrană necurată, obiceuri proaste şi patimi. Fumatul stăpâneşte omenirea ca niciodată. Numai puterea lui Dumnezeu poate să elibereze aceste suflete robite de Satan. 

Broasca  Ea întruchipează lenevia, care amână cea ce trebuie făcut, de pe o zi pe alta, şi vrăjitoria. Căci necredinţa este un păcat al vrăjitoriei. „Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile“ (Proverbe 21:25-26).„ „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii,.ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apocalipsa 22:15.

Leopardul este un animal fioros. El reprezintă ura, mânia, proasta dispoziţie care conduce des inima omenească şi duce de multe ori la violenţă. Tu poţi să încerci să-ţi stăpâneşti proasta dispoziţie, şi îţi poate reuşi, până când, într-o bună zi, iar îţi explodează ca o bombă în tine. Cel mai bun lucru este atunci să o recunoşti şi să-L rogi pe Isus să te elibereze de această mânie diavolească. 

Şarpelea ademenit-o pe Eva în paradis. El a distrus cea mai frumoasă legătură de armonie cu Dumnezeu. Satana, îngerul cel căzut a fost cuprins de gelozie împotriva lui Adam şi Eva, când i-a văzut în armonie deplină cu Dumnezeu şi nu cu Lucifer. Șarpele reprezintă gelozia.

Satana Satana – tatăl minciunii este născocitorul tuturor păcatelor. El stăpâneşte inima. Isus spune: „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr pentru că în el nu există adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44).

Cartea in intregime- 10 imagini aici :

https://crestinul-azi.blogspot.com/p/inima-omului.html

duminică, 18 aprilie 2021

Spălarea creierului prin îndoctrinare religioasă

                                                                       



Idoctrinarea se practica in toate cultele religioase, doctrina este fundamentul fiecarul cult prin care ideologia sau Scriptura in cazul crestinismului este intrepretata conform cu doctrina cultului.

In unele culte , secte, indoctrinarea se face in mod sistematic cu scopul de manipulare a masei de credinciosi , prin literatura de propaganda dogmatica. Dintre cultele din Romania care practica indoctrinarea in mod sistematic se pot evidentia trei culte si anume Adventistii, Martorii lui Iehova si "surpriza"...ortodocsii. 

Ca sa intelegem ce efect poate avea  indoctrinarea  sa luam  trei exemple : 

1.Daca cineva , o persoana ar citi Biblia fara sa fi avut vreun contact anterior cu doctrina adventistilor de ziua a saptea, si fara sa fi frecventat macar o zi acest cult, este imposibil ca din lecturarea Scripturii sa ajunga  vreodata la crezul adventist. 

2. Daca o persoana ar citi Biblia fara sa fi avut anterior vreun contact cu organizatia Martorii lui Iehova si doctrina acestora, ar fi imposibil sa aibe vreodata crezul Martorilor lui Iehova.

3. Daca cineva ar citi Biblia pentru prima data fara sa fi avut vreun contact cu Biserica Ortodoxa , sau cu preoti ortodocsi, (presupunand ca nu locuieste in Romania) ar fi imposibil sa isi insuseasca crezul ortodox.

Doctrina are un rol esential in insusirea unui crez , Scriptura este interpretata in toate cultele prin prisma doctrinei cultului , dar prin manipulare oamenni sunt influentati sa creada ca de fapt Biblia invata cum spune doctrina cultului. 

Indoctrinarea cea mai sistematica, intensa se face (probabil) la adventisti, org. Martorii lui Iehova si la ortodocsi (la cei numiti ortodocsi practicanti). La adventisti si la "Martori" este aproape imposibil sa convingi pe adeptii acestor culte/secte ca adevarul este altul decat cel  care il promoveaza doctrina lor. "Spalarea creierelor" prin indoctrinare functioneaza "ca unsa" cu mare succes, oricate argumente ai aduce  sunt de neclintit "surzi si orbi", nu accepta nimic ce vine din afara cultului.

La ortodocsi e problema preotilor cu vederi fundamentaliste, calugari uneori, care promoveaza o doctrina extremista care spun ca  biserica lor este cea din primul secol "singura adevarata si apostolica " - desi nu pot aduce nici o dovada palpabila in acest sens. Biserica din primul secol a fost cea Apostolica si nu ortodoxa sau catolica. Asta dovedeste istoria, cine nu a vazut filmul "Isus din Nazaret" de exemplu in care putem vedea inceputurile crestinismui , nimic nu se spune acolo  de vreo biserica ortodoxa sau catolica sau elemente doctrinare care sa faca aluzie la acestea, nimic. Toate povestile astea cu "biserica ortodoxa apostolica" sunt numai in literatura de propaganda ortodoxa. Materialele de propaganda doctrinara sunt facute intodeauna cu scopul de a "spala creierele" enoriasilor (de ai manipula) de ai determina sa creada intr-un anumit fel, ca exista o sigura biserica (confesiune)  adevarata -a lor.

Iar "spalarea  creierelor" functioneaza foarte bine in primul rand la persoanele naive, credule, cu un indice de inteligenta submedie (submediocru) indiferent de cult, idioti sunt peste tot. Credulul crede orbeste tot ce i spune de catre unii preoti  care incearca sa îi manipuleze sa creada de exemplu ca "neoprotestantii au o alta evanghelie" si conform apostolului Pavel (Galateni) 1:6-9 cei care au o alta Evanghelie sunt "Anatema" . Nu îl duce mintea să   poata face deosebirea dintre "altă Evanghelie" și "altă doctrina" , că de fapt asta este, evanghelicii nu au alta Evanghelie - ci alta doctrina decat ortodocsii. Scripurile, alte traduceri  decat cele ortodoxe, cele protestante de exemplu, nu sunt alte Evanghelii  ( cu exceptia Martorilor lui Iehova desigur). Iar prostia merge de multe ori mana in mana cu agresivitatea , cel putin verbala, pe internet , facebook, in prima faza, pe cei "tari la cerbice" îi incita teorii de genul "noi suntem primii , cei mai mari si cei mai tari" astea le stimuleaza orgoliul , mandria , dispretul, agresivitatea. Cand iese insa  afara dincolo de mediul virtuat devine cu atat mai problematic.


...

miercuri, 14 aprilie 2021

Ortodocsii și catolicii vor fi mântuiți ? dar neoprotestanții ?

                                                                              


Cu ani in urma ma aflam  intr-o excursie in munti cu un grup de tineri neoprotestanti,  majoritatea penticostali si la un moment dat ne-am intalnit cu un doua calugarite care calatoreau in aceiasi directie,  o fata din grup a spus prietenei sale " degeaba sunt imbracate astea in negru ca tot in iad se vor duce". Nu erau singurele care gandeau asa, multi din acel grup credeau la fel,chiar si eu credeam la inceput ca doar pocaitii adica neoprotestantii sunt mantuiti, ceilalti nu, aici te duce indoctrinarea...Dupa un timp insa mi-am schimbat parerea, in primul rand o intelegere mai profunda a Scriptuirii, in al doilea rand contactul cu alte confesiuni si nu in ultimul rand o marturie aparuta pe internet cu o tanara de 18 ani, care marturisea ca Dumnezeu ia iesit in cale si a duso in cer printr-o moarte clinica care a durat cateva ore (desi nu avea absolut nici o boala) sufletul ei a vazut cerul si judecata celor care ajung acolo dar si suferinta celor despartiti de Dumnezeu. Ma surprins la inceput pentru ca fata era de religie greco-catolica, iar eu aveam atunci prejudecatile mele ca doar pocaitii (neoprotestantii) ajung in cer , doar pe ei îi iubeste Dumnezeu, dar m-am inselat. Dumnezeu îi iubeste pe toti oamenii si mai ales pe toti crestinii care cred in Hristos si fac voia lui , El nu are o confesiune preferata, El este deasupra confesiunilor inventate de oameni, pentru El conteaza credinta si trairea dupa voia Sa. In cer vor fi oameni de toate confesiunile crestine , in iad la fel. 

Desigur ca nu numai neoprotestantii au prejudecati eronate  in aceasta privinta, si la ortodocsi se manifesta intens astfel de prejudecati, sunt preoti fanatici care în invata pe oameni ca religia lor este singura adevarata, ca "Hristos a fost ortodox" ( aberatii halucinante Hristos a fost evreu de religie iudaica) si ca doar cei ce apartin de Biserica seculara  pot fi mantuiti , nu exista mantuire in afara Bisericii. Care Biserica pentru ca Biserica primara nu este aceiasi cu cea ortodoxa sau catolica  care si-au definitivat doctrina  in timpul împ. Constantin.

Adevarul este ca Dumnezeu nu tine cont de confesiunea crestina din care facem parte ci exclusiv in ce masura implinim ce scrie in Scripturi, in Noul Testament, aceasta este etalunul dupa care se va face judecata nu dupa doctrina cultelor inventate de oameni, cum cred unii.

Bine , vor spune unii si atunci ce rost mai are sa le spunem oamenilor sa se pocaiasca si sa-i invitam in biserici evanghelice ? Are rost pentru ca pocainta e poruncita de Dumnezeu ca o conditie a mantuirii , in bisericile evanghelice Scriptura se propovaduieste mult mai riguros si  pe intelsul fiecaruia . Se cere o conduita morala, spirituala mult mai riguroasa in acord cu Scriptura, se practica o forma de crestinism mai aproape de cerintele Evangheliei . In consecinta si șansa de a fi mantuit la finalul vietii  fiind membru intr-o biserica evanghelica este mult mai mare comparativ cu biserici seculare unde numarul celor ce vor ajunge in cer cu cei mantuiti  va fi (probabil) mult mai mic. 

                     Marturia video a Cristinei fata care a fost dusa de Dumnezeu in cer 

                            https://viataeterna.wordpress.com/marturii-video/


.

joi, 25 martie 2021

Muzica bisericească versus muzica laică

                                                                           

                                                              

     Muzica este de doua feluri - ca de altfel si celelalte forme de arta – laica si bisericeasca. Fiecare dintre acestea s-a dezvoltat plecand de la sentimente si stari sufletesti diferite. Muzica laica este o expresie a sentimentelor si a dorintelor lumesti. Desi aceste sentimente pot fi foarte delicate (romantice, sentimentale, idealiste etc.), ele nu inceteaza a fi trupesti. Totusi, multi oameni considera aceste sentimente spirituale. Insa, sentimentele spirituale (duhovnicesti) sunt exprimate numai prin muzica bisericeasca. Doar muzica bisericeasca poate cu adevarat exprima trairile ascunse ale inimii, ce sunt in intregime diferite de cele inspirate si intretinute de muzica laica. Ea exprima pocainta, smerenia, suferinta, zdrobirea inimii si intristarea cea dupa Dumnezeu, care, dupa cum Sfantul Apostol Pavel ne spune, aduc "pocainta spre mantuire” (2 Cor 7,10).

Muzica bisericeasca poate evoca, de asemenea, simtaminte de rugaciune, multumire, si entuziasm sfant. Muzica laica, pe de alta parte - chiar si cea mai curata - exprima sentimente trupesti, chiar si atunci cand este inspirata de suferinta si durere. Acest tip de suferinta este numit de catre Sfantul Apostol Pavel, "intristare a lumii” care "aduce moarte”(2 Cor 7,10).

In aceste directii s-au format aceste doua genuri de muzica, cea laica, starneste emotia – orice tip de emotie – si muzica bisericeasca, care evoca pocainta. Sfantul Ioan Gura de Aur condamna in mod ferm incercarile facute de catre cativa contemporani ai sai de a introduce in Biserica muzica laica, muzica teatrelor si a mimilor.

Numai artele care s-au dezvoltat plecand de la motive sincere, de manifestare a evlaviei, incepand cu primii ani ai Crestinismului, au dat expresie esentei spirituale a religiei crestine. Acestea sunt singurele ce pot fi numite liturgice, adica, spirituale, in sensul pe care religia il da termenului spiritual (duhovnicesc). "Cantarile duhovnicesti”, despre care Sfantul Apostol Pavel vorbeste, sunt expresia unei asememenea arte.

Photios Kontoglou - Greek artist and writer

 

miercuri, 17 martie 2021

Închinarea este diverstisment în biserică - Pastor Paul Washer

                                                                                 


sâmbătă, 6 martie 2021

Conflicul între generații - la neoprotestanți



                                                                                         

  Cu ceva timp in urma am  avut o discutie controversata cu cativa tineri pe facebook referitoare la muzica contemporana si bateriile de tobe in biserică, ei sustinand ideea indroducerii tobelor in biserica eu fiind impotriva. La un moment dat unul dintre ei mi-au spus ca ceea ce sustin eu sunt "niste  idei si metalitati din secolul trecut" , acum tinerii au alte idei, ei sustin tobele in biserica, sustin muzica moderna si tot ce apare nou (culmea unul  ei era fiu de pastor si student la Instititul Teologic Baptist ) . Cam straniu dar ei astea le-au prins si vor sa mearga cu ele mai departe. 

Este adevarat , eu cand m-am covertit  nu exista baterie de tobe in bisericile de pocaiti , dar chiar si atunci cand a venit o formatie ( trupa) de muzica contemporana din SUA in biserica noastra cu tobe si muzica ritmata moderna desi eram tanar (sub 30 de ani) nu mi sa parut deloc potrivita ca muzica crestina ,dimpotriva mi sa parut ceva extrem de lumesc.

Asta cu difereanta si conflicul intre generatii merge bine in lume, dar nu ar trebui sa existe la crestini pocaiti pentru ca indiferent de varsta persoanei conteaza daca esti sau nu calauzit de Duhul lui Dumnezeu . Nu cred ca  Dumnezeu îi spune unuia ca bateria de tobe este buna in biserica iar celuilant exact pe dos ca nu este buna, unul din cei doi sigur greseste , nu este calauzit de Dumnezeu ci de firea pamanteasca. 

Nu avem nimic scris  in Noul Testament referitor la instrumentele muzicale in biserica crestina  de aceea aceste lucruri au fost  reglementate  de-a lungul timpului  de catre apostoli in primul secol apoi de episcopi si cei asa numiti "parinti bisericesti" (episcopi in biserici importante). Chiar daca presupunem ca au comis si greseli este greu de crezut ca cel putin o buna parte din ei sa nu fost calauziti de Duhul lui Dumnezeu , El nu si-a abandonat Biserica Sa niciodata . Iar acesti lideri crestini au decis ca in Biserica Crestina sa nu fie acceptate ca instrumente muzicale decat cel mult orga, pentru a nu face din Biserica lui Hristos, o sala de spectacol & distractii. 

                     https://muzicacrestinanet.wordpress.com/istoria-muzicii-crestine/

Chiar si in bisericile protestante si neoprotestante ( cu  exceptia luteranilor care au introdus orga) la inceput nu au existat instrumente de nici un fel . Dupa un timp la o parte dintre baptisti sa introdus orga, doar in ultimul secol sau acceptat si alte instrumente dar nu toate . O liberalizare totala a aparut doar dupa anul 1965 in SUA cand s-au acceptat toate instrumentele inclusiv toba si toate genurile muzicale (laice). 

Cand bisericile devin liberale acolo deja nu mai vorbim de calauzirea lui Dumnezeu, ci de firea pamanteasca . Si atunci cand firea pamanteasca îi calauzeste pe oameni, inclusiv pe tinerii din biserici ,pe studentii la teologie si pastori atunci va apare si conflictul intre generatii si cei multi , mai tineri si libertini  s-ar putea  impune in biserici . Dar ramane un semn de intrebare biserica respectiva in ce masura mai poate fi numita Biserica lui Hristos. (?!).

                                                                    







luni, 22 februarie 2021

Pastori carismatici si învățăturile lor eretice

                                                                            


Postul  carismatic Alfa Omega  TV a promovat de-a lungul timpului tot felul de pastori carismatici precum Keneth Hagin ,  Howard-Browne dar si Joyce Meyer despre care este cunoscut ca  promoveaza  diverse erezii , insasi  faptul ca este femeie predicator este deja o abatere semnificativa de la cuvantul Scripturii.

Joyce Meyer este un adevărat rezervor de erezii, dar travestite într-un limbaj dulce, psihologizat, motivațional, care prinde în cursă numeroşi oameni, mai ales pe femei! Ea susţine în “predicile” sale, învățături care neagă și răstălmăcesc elemente fundamentale ale învățăturii Scripturii. Câteva exemple:
-”Isus a devenit păcat şi a murit spiritual şi a încetat să fie Fiul Lui Dumnezeu pe cruce (Jesus Became Sin and Died Spiritually and Ceased to be the Son of God on the Cross)”;

-”Isus a fost născut din nou (Jesus was born again)”;

-”Isus a fost chinuit/torturat în iad de Satana şi demonii lui (Jesus Tormented in Hell by Satan and Demons)”;

-”Isus a plătit pentru păcatele noastre în iad... (nn. deci nu pe cruce! )/(Jesus paid for our sins in hell)”;

-”Dacă nu crezi că Isus a mers în iad nu poţi să fii mântuit ( If you don’t believe Jesus went to hell, you cannot be saved)”;

-Joyce Meyer a spus că ea „nu este o păcătoasă … (sau) că nu mai este o

păcătoasă” (Joyce Meyer said she is not a sinner …Joyce Meyer Claims She is

no Longer a Sinner – Sinless Perfection Heresy/Achieving Sinlessness). Erezia atingerii/realizării stării de “Perfecţiune/Fără păcat” în timp ce cineva este încă în viaţă;
-Joyce Meyer pretinde că primeşte “cunoştinţă/informaţie (nn. extrabiblică),

revelată/descoperită ” (Revelation Knowledge ), acolo unde, spune ea: ”Biblia nu poate gasi o cale sa ne explice (un aspect)”.

Sursa : https://craigbrownsreformedtheology.wordpress.com/2011/09/21/word-of-faith-false-teacher-joyce-meyer%E2%80%99s-shocking-doctrine-and-heresy/

Pe scurt, Joyce Meyer, învață următoarele doctrine false grave, (printre altele):

1) că „CREDINȚA” este o „FORȚĂ” cu puterea de a crea realitatea

2) „PUTEREA CUVÂNTULUI ROSTIT "

3) conceptul ocult al „PUTERII GÂNDURILOR”

4) tehnica ocultă a „AUTOSUGESTIEI” (alias „Afirmație pozitivă”, alias „Confesiunea pozitivă)

5) că la răstignirea Sa Isus A INCETAT DE A FI FIUL LUI DUMNEZEU, a fost apoi TORTURAT DE DEMONI ÎN IAD timp de trei zile, și apoi a devenit PRIMUL OM „Nascut din nou”

6) că NU PUTEM JUDECA NICIODATĂ PE NIMENI

7) că Isus a iertat deja toate PĂCATELE  noastre VIITOARE

8) că OAMENII SUNTEM MICI „zei”


joi, 4 februarie 2021

Ce este o sectă ? care este deosebirea dintre cultele Evanghelice și secte ?

                                                                                         


Daca ar fi sa luam in serios defintia  sectei data de cultele seculare  "Secta" este "Comunitate religioasă desprinsă dintr-o biserica mare, oficiala " asta  inseamna ca marea majoritate a cultelor crestine cu exceptia bisericii catolice sunt secte .

 Biserici desprinse dintr-o biserica mare oficiala :

 Primele biserici care sau desprins din Biserica Catolica - biserica oficiala a Imperiului Roman - au fost : Biserica Nestorienilor in anul 413 (in urma Concililui de la Efes).

Apoi bisericile vechi orientale numite si necalcedoniene (care au respins hotararile Concilului  de la Calcedon) adica Biserica Copta din Egypt , cea  etiopeana si Biserica apostolica armeana in anul  451. 

In anul 1054 in urma schizmei din interiorul Bisericii Catolice  sau desprins Bisericile Rasaritene (din Grecia , Asia Mica etc.) care si-a luat numele de Biserica Ortodoxa Rasariteana. 

In secolul XVI are loc o miscare reformista importanta la initiativa lui Martin Luther , Jean Calvin etc. care se va extinde in toata Europa centrala ,si de nord, adeptii reformei separandu-se in final de Biserica Catolica.

In perioada reformei protestante au existat alte rupturi in interiorul Bisericii catolice , atfel  in 1534 regele Henric al VIII-lea rupe relatiile cu Papa de la  Roma si trece biserica catolica din Anglia sub autoritatea sa, biserica se va numi Church of England (Biserica Anglicana). 

                                                                   


In interiorul bisericii anglicane are loc sub influenta reformei protestante din Europa de vest mai multe miscari secesioniste  incepand cu Miscarea Puritana , din care a aparut alte grupari reformiste precum Baptistii in anul 1609 in Olanda (englezi reformatori  plecati in Olanda pentru a infiinta o noua Biserica ). Apoi tot din anglicanism sa nascut in secolul al XVIII  si Biserica Metodista  care preconizează practicarea "metodică" a pietății și a evlaviei.

                                                                          


In schema de mai sus se poate observa evolutia crestinismului pana in secolul XVI .

In primul secol - pana la sfarsitul celui de al doilea secol -avem Biserica Apostolica . 

Apoi din secolul III apare Biserica Catolica care in anul 1054 se rupe in doua si apare Biserica Ortodoxa ,pe langa cea Catolica. Pana in anul 1600 s-au format 8 ramuri (denominatiuni ) crestine, urmeaza altele ulterior.

Practic cu exceptia catolicilor toti ceilati sau rupt, s-au separat de o alta biserica mai mare, oficiala. Sa pretinzi ca doar neprotestantii sau separat si bagandu-i pe toti neoprotestantii "in aceiasi oala" este o minciuna ,o inselatorie profitandu-se de ignoranta celor multi in  probleme de religie. 

 Iar  Biserica Crestina nu e formata din secte , asa cum cred unii. Nu ca nu ar exista secte, dar  nu in sensul enunțat de  biserica seculară.

Definitia  reala, corecta a sectei recunoscuta in occident este alta : 

SECTA este un grup religios care are de obicei un lider carismatic , are la baza o "profetie"  care promoveaza o "revelatie " supranaturala . Doctrina sectei este diferita fundamental de a majoritatea cultelor crestine  si  se consideră singura deținatoare a adevarului  negănd toate celelalte culte  pe care le  considera greșite , de la Satan ,etc. 

Cum recunoastem o secta ? 

Sectele neaga doctrinele fundamentale din crestinism precum:

- Doctrina Trintatii 

- Doctrina sufletului nemuritor

- Doctrina existentei iadului 

- Sectele  se declara singurele detinatoare a adevarului, singura biserica adevarata si pe toate celelate biserici le declara eretice sau "de la Satan".

- Nu recunosc Dumineca ca sarbatoare crestina , nu recunosc Craciunul  si Pastile .

  Exemple de grupari religioase care se incadreza perfect in aceste caracteristici :

  Martorii lui Iehova , Branhamistii,Mormonii, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic , Azs, etc.

    ...https://sectereligioase.wordpress.com/

      Pe scurt diferenta intre cultele evanghelice si secte este că la evanghelici sa  cautat intoarcerea la Biserica din primul secol, nimic in plus nimic in minus.  La secte pe de alta parte  intemeietorii lor au venit cu "inovatii " invataturi si doctrine care nu au fost de la inceput in biserica crestina primara in plus resping doctrine fundamentale din crestinism. 


         .

 

joi, 28 ianuarie 2021

Ce spune presa americană despre Kamala Harris - ce religie are ?

                                                                         


Kamala Harris aleasă recent  în funcția de vicepresedinte al SUA  este o membră marcantă a Partidului Democrat din SUA și fost procuror general în statul California .K.Harris  provine dintr-o familie mixtă, mama fiind indiancă, tatăl jamaican (de culoare), soțul ei este evreu.

Kamala Harris sa remarcat în trecut ca o apăratoare înfocată a drepturilor LGBT, homosexuali , trasgenderi , etc. Ca procuror general sa opus adoptării unui proiect de lege pentru ca căsătoria să fie  exclusiv  intre un barbat și o femeie în statul California. 

"Este clar că cuplul  Biden-Harris marchează cea mai favorabilă variantă pentru comunitatea LGBTQ , a declarat Alphonso David, președintele Campaniei pentru Drepturile homosexualilor" scrie NBC News                          

Presa americană relatează  despre Kamala Harris că frecventează Third Baptist Church din San Francisco , o biserică afro -americană care apartine de The Progressive National Baptist Convention, o conventie a baptistilor liberali de culoare din SUA care deși și-a păstrat denumirea de 'baptistă'  nu  mai acceptă valorile traditionale ale  baptiștilor din SUA.  Această convenție acceptă în schimb  ordinarea femeilor pe functii clericale și oferă libertate bisericilor care sunt asociate acestei convenții progresiste să accepte  căsătoria între persoane de același sex. Pastorul  bisericii este Amos C Brown cunoscut ca activist civic. Brown susține drepturile LGBT . El a vorbit în favoarea proiectului de lege privind drepturile homosexualilor din California în 1991 si  sa confruntat cu critici din partea unor misionari  negri pentru susținerea căsătoriei între persoane de același sex și opoziția față de Propunerea 8 din California în 2008.  În 2012, s-a alăturat consiliului național NAACP pentru a vota covârșitor în favoarea susținerii egalității în căsătorie. 
In Statele Unite ,unde baptistii  reprezintă cea mai importanta grupare protestantă , avand câteva milioane de aderenți , credincioșii baptiști se impart în trei categorii distingte: 1.Baptiștii Fundamentaliști  2. Baptiștii Conservatori  3. Baptiștii Liberali ,  după cum le spune și numele cei din urma au o doctrina liberală, libertină care se îndepartează foarte mult de credința baptistă tradițională (originala) și se afla in opoziție totală cu baptiștii fundamentaliști care nu-i recunosc pe liberali  și nu intrețin nici un fel de relație de colaboare cu aceștia. 
In schimb baptiștii liberali de culoare  din SUA au frați buni în România în tabăra progresiștilor ortodocși, care au salutat cu entuziasm alegerea cuplului Biden & Harris la Casa Alba (vezi televiziunile pro sodomie Digi 24, Pro TV etc.).  Pe lânga biserica progresistă Kamala Harris frecventează periodic  și un lăcaș de cult hindus, ea simțindu-se înca  legata puternic și de religia strămoșească a mamei, mai menționează presa americană. 




.












luni, 25 ianuarie 2021

Imagini de la asaltul asupra Capitoliului din 6.01.2021

 La acest asalt au participat câteva mii de persoane  dintre care câteva sute au pătruns in interiorul clădirii  prin forță . Așa cum se poate observa și din acest reportaj filmat au participat atât creștini sustinători a lui Trump , cât și grupări  care practică violența pecum ANTIFA, BLM, organizații de extrema dreapta rasiste, pro arme etc.O parte din cei identificati că  au intrat in interiorul Capitoliului au fost ulterior arestați  Nu există nici un fel de dovezi care să ateste că aceștia ar fi fost înarmați și ar fi dorit să  asasineze mai mulți congresmeni cum în mod mincinos sa afirmat la unele televiziuni precum Digi 24 TV.

                                                                                                                                                                                                                                                                             


                                               

                                     Filmul evenimentelor realizat de "Washington  Post"