Otniel Bunaciu — Bisericile locale ar trebui lăsate să
decidă potrivit călăuzirii pe care o au. Îmi este greu să înțeleg de ce
bisericile care au resurse consideră că au dreptul să impună o anumită abordare
fiscală bisericilor care nu au resurse. (Opinie personală cu privire la o
situaţie de actualitate şi deopotrivă extrem de delicată: Principiul baptist al
separării bisericii de stat)
Stimați colegi de slujire,
Doresc ca harul și pacea Domnului nostru Isus Hristos să vă
fie înmulțite. Deoarece fratele Președinte al UBR ne-a îndemnat să ne exprimăm
opiniile față de situația subvențiilor de la stat am decis să ofer reflecția de
mai jos. Apreciez disponibilitatea fratelui Președinte, care a preluat decizia
Consiliului Uniunii de la Timișoara de a avea o discuție frățească largă. Mă
rog lui Dumnezeu ca să ne dea înțelepciune, dar și răbdare pentru ca să
ascultăm toate vocile care doresc să contribuie la dezbatere. Consider că o
discuție în acest sens este esențială pentru ca să ajungem la hotărâri
înțelepte și la care toți cei care doresc să se implice să simtă că au avut
libertatea să participe. Din păcate de prea multe ori luările de poziție nu
sunt principiale, ci sunt doar afirmate cu intenția de a fi impuse și fără
acceptarea unui dialog real.
Deoarece baptiștii au susținut mereu libertatea de exprimare
a opiniilor lor, prezenta luare de poziție dorește să fie o exprimare în acest
spirit. Trebuie să recunoaștem că această temă are capacitatea să amenințe
unitatea baptistă, fapt remarcabil deoarece, așa cum se va putea observa în
continuare, principiul nu reprezintă de fapt unul din articolele de credință
principale ale baptiștilor și nici nu apare în legislația adoptată în România,
deși este o temă de mare interes.
În mod ideal baptiștii cred că statul ar trebui să creeze un
cadru legal și neutru în care să se garanteze libertatea religioasa pentru
toate cultele și comunitățile de credincioși. În acest scenariu ideal, fiecare
cult ar trebui să se administreze singur fără sprijinul statului. Realitatea
din România nu se conformează acestui scenariu ideal, cum nu se conformează în
nici o țară din lume. În majoritatea situaților statele susțin eforturile
comunităților de credință (cultelor) și cele ale organizațiilor caritabile.
Astfel statele creează diferite aranjamente fiscale prin care oferă acest sprijin
(inclusiv în SUA de unde își are originea principiul separării bisericii de
stat).
Susținerea financiară oferită de stat se încadrează de fapt
în categoria drepturilor pe care le au plătitorii de impozite cum ar fi:
învățământul, sănătatea, apărarea, etc. Prin aceste măsuri fiscale se generează
o situație la care cei care contribuie prin impozite și beneficiază de ceea ce
oferă statul. Dacă o instituție care participă la îndatoriri nu participă și la
drepturi, aceasta se va găsi într-o situație de inegalitate pe care și-a
impus-o singură. Baptiștii din România au acceptat recunoașterea lor în
condițiile legii și funcționează potrivit legii. Statutul cultului care are
forma unei Hotărâri de Guvern este în armonie cu celelalte legi din România.
O discuție preliminară, care ar trebui poate purtată este de
ce există atât de mare interes pentru tema subvențiilor de la stat și nu prea
se discută problema implicării bisericilor în politică. Consider că acest
aspect este legat direct de înțelegerea separării bisericii de stat și este o
practică mai periculoasă decât acceptarea subvențiilor. Din păcate există suficiente motive să fim
îngrijorați. Nu mă refer aici la rolul profetic pe care bisericile sunt chemate
să îl aibă și nici la implicarea credincioșilor în procesul politic în calitate
de cetățeni, deoarece este un drept al
acestora. Mă tem că uneori discuția despre subvenții devine un motiv tocmai
pentru ca să nu se discute implicarea politică a unor biserici.
Experiența celorlalte culte care au acceptat subvențiile
oferite de stat după 1990 nu a fost una negativă. În România, statul nu s-a
amestecat în treburile bisericilor deoarece în aceste vremuri statul, potrivit
legii, susține bisericile. De asemenea, trebuie să recunoaștem că, deși
baptiștii nu au acceptat subvențiile, acest lucru nu a dus la rezultate
semnificativ diferite față de cultele care au acceptat.
Realitatea este că de fapt baptiștii din România primesc
deja subvenții în diferite forme. Dacă ajungem la concluzia că nu ar fi
principial să acceptăm subvenționarea de la stat, atunci ar trebui să nu
acceptăm niciun tip de subvenționare pentru ca mărturia noastră să fie cu
adevărat autentică. Mă refer aici la fonduri pentru: construcții, reparații,
dar și la susținerea de grădinițe, școli, licee, activități sociale începute de
biserici și care se află sub autoritatea acestora, dar nici acceptarea celor 2%
din impozit pe care legea îi oferă bisericilor și organizațiilor non profit.
Probabil că înainte de a dezbate oportunitatea primirii de
subvenții ar fi util să vedem care este situația concretă din bisericile
baptiste din UBR. Pentru a avea o discuție informată și echilibrată ar trebui
să începem de la niște date și de la legile și textele existente și nu de la
niște păreri personale. Ar fi de folos să știm, de exemplu, care este media
salariilor slujitorilor din bisericile membre ale UBR și a personalului ne
clerical. În anul 2007 când am pus această întrebare, patru comunități
regionale au răspuns că media veniturilor era între 600 – 700 RON pe lună ceea
ce reprezenta atunci salariul minim pe economie. Sper ca lucrurile să stea mult
mai bine acum, dar ar fi important să înțelegem care este cu adevărat situația.
Este ironic faptul că între persoanele care susțin că nu ar
trebui să se primească bani de la stat există mulți slujitori din biserici
mari. Acestea au multe proiecte finanțate uneori de la stat (cum ar fi
grădinițe, școli, licee sau alte proiect sociale), dar și proiecte sprijinite de donatori din străinătate
a căror fonduri includ sume primite de la stat (din țările lor). Este oare mai
moral să primim ajutoare din subvenții de la alte state (în mod indirect) atât
timp cât credem că nu este moral să primim subvenții de la statul Român?
Argumentul că finanțarea de la stat ar putea genera dependență
este la fel de valabil în cazul finanțării primite din partea altor organizații
sau biserici. Orice finanțare primită pentru susținerea slujirii creează un
pericolul de dependență. Mai mult decât atât, în timp ce statul nu este
interesat de poziția doctrinară a celor pe care îi susține, nu la fel se
întâmplă cu organizațiile și bisericile care fac acest lucru. Adesea acestea
condiționează susținerea de adoptarea unei anumite poziții doctrinare sau a
unor strategii de lucru.
De cele mai multe ori bisericile care doresc să accepte
finanțarea de la stat sunt mai mici și fără resurse suficiente. Vocea lor nu
este auzită, din păcate și adesea, dacă cineva exprimă un punct de vedere în
acest sens, acesta este înăbușit energic de colegii care nu văd lucrurile la
fel. Bisericile care au resurse suficiente și se pot descurca demonstrează
implicit o lipsă de interes față de situația bisericilor mai mici.
Dacă ne considerăm o frăție și dacă ne pasă cu adevărat de
situația colegilor care slujesc fără a avea resursele necesare, ar trebui să
dezvoltăm o formă instituționalizată de solidaritate pentru susținerea
acestora. O astfel de inițiativă, care ar trebui luată la nivel central, ar fi
o bună mărturie a faptului că suntem o uniune de biserici care slujesc
împreună. Toate bisericile din uniune să se angajeze să își încadreze
slujitorii la nivelul potrivit în grila adoptată de UBR pentru a evita
discrepanțele care există acum datorită nivelului de resurse a bisericii
angajatoare. Toate bisericile să se angajeze să contribuie din bugetul lor la
un fond de solidaritate din care să se acopere diferențele salariale pentru o
încadrare uniformă. Acest procent care ar putea fi destul de mare trebuie să
fie calculat pe baza nevoilor reale.
Cred că aud deja vocile celor care vor spune că o astfel de
inițiativă ar fi o încălcare a principiului autonomiei bisericii locale.
Personal sunt de acord în totalitate cu aceste voci. Ceea ce nu pot să înțeleg
este de ce decizia acceptării sau nu a subvențiilor de la stat nu se încadrează
tot la autonomia bisericii locale care poate hotărî ceva legat de activitatea
sa, mai ales că nu este vorba despre încălcarea unui principiu biblic sau a
unei doctrine (pe care să o găsim în Mărturisirea de credință). Bisericile
locale ar trebui lăsate să decidă potrivit călăuzirii pe care o au. Îmi este
greu să înțeleg de ce bisericile care au resurse consideră că au dreptul să
impună o anumită abordare fiscală bisericilor care nu au resurse.
Rezultatul este că avem două categorii de slujitori în
uniunea noastră. Una este categoria slujitorilor susținuți decent de bisericile
pe care le slujesc pentru că acestea au resursele necesare și o categorie a
slujitorilor susținuți nesatisfăcător de bisericile pe care le slujesc pentru
că acestea nu au resursele necesare.
Efectele situației vor avea impact și pe termen lung. În
primul rând are loc o descurajare a noilor potențiali slujitori care, deși nu
intră în lucrarea de slujire pentru câștiguri financiare, trebuie totuși să
poată primi o susținere care să le permită să aibă grijă de familiile lor. În
al doilea rând nivelul scăzut al salariilor din UBR va avea un impact negativ
asupra resurselor Casei de Pensii si Ajutoare. Deja raportul dintre angajați și
pensionari a scăzut în defavoarea resurselor CPA. Cu alte cuvinte, viitorul
pentru cei care au slujit și au fost subfinanțați este că vor avea pensii mici
deoarece contribuțiile lor sunt mici.
Am făcut această clarificare pentru că textul care urmează
este un punct de vedere care este oferit deoarece a fost solicitat. Nu mă
interesează o dezbatere pe internet, deși sunt bucuros să discutăm problemele
personal sau într-o întâlnire.
Vă doresc multă binecuvântare în ceea ce faceți pentru
extinderea Împărăției lui Dumnezeu și însoțirea puterii Duhului Sfânt în
lucrarea Evangheliei.
Reflecție asupra înțelegerii principiului Baptist al
separării bisericii de stat în contextul baptiștilor din România
De curând dezbaterea principiului separării bisericii de
stat a generat multă energie și vehemență între lideri și pastori din România
care au înțelegeri diferite cu privire la această temă. Acest text reprezintă
un punct de vedere personal, o încercare de a reflecta și de a observa cum
înțeleg baptișii din România relația dintre biserică și stat. Explorarea își
propune să ia în considerare ce afirmă: învățătura Scripturii, Mărturisirea de
credință, Statutul cultului, perspectiva legislației în vigoare, dar privește
relația și prin prisma practicilor care există în bisericile baptiste din
România. Consider că este important ca o discuție despre relația dintre
biserică și stat să fie bazată pe o perspectivă realistă a modului în care
baptiștii din România se raportează la această temă. Fără a avea pretenția de a
fi o abordare exhaustivă, punctul de vedere exprimat face referire la poziții
teologice diverse, așa cum sunt ele exprimate de baptiștii din România, dar
aduce în discuție și exemple din istoria baptiștilor, din teologia lor precum
și practici ale baptiștilor din alte țări.
Expresia separarea bisericii de stat nu vine din Sfânta
Scriptură, ci este o frază care a fost folosită de Thomas Jefferson într-o
scrisoare din 1 ianuarie 1802, scrisoare care era adresată Asociației Baptiste
Danburry din statul Connecticut. Jefferson încearca să reafirme, folosind alte
cuvinte, ceea ce spune Primul amendament al Constituției SUA(adoptat în 1791)
care declară: Congresul nu va face o lege cu privire la stabilirea religiei sau
la interzicerea exercitării libere a acesteia. Amendamentul crează o obligație
în dreptul statului, și anume de a nu stabili o anumită formă de religie în
SUA. Obligația nu este creată și în dreptul diferitelor forme de religie care
se bucură de libertate ca și consecință a acestui amendament. Expresia lui
Jefferson reflectă o formulare a lui Roger Williams, fondatorul primei biserici
baptiste din America de Nord, care în 1644 scria despre:un gard viu sau un zid
de separare între grădina bisericii și sălbăticia lumii.
Predicatorul Baptist John Leland din Virigina remarca și el
în anul 1804 (la câteva zeci de ani după adoptarea constituției): Plăcerea
magistraților de a promova creștinismul a făcut mai mult rău acestuia decât
toate persecuțiile. Persecuția, ca un leu sfâșie sfinții omorându-i dar lasă
creștinismul într-o stare pură: stabilirea religiei de către stat, îmbrățișează
sfinții ca un urs dar corupe creștinismul.
Cu aceste cuvinte, Leland exprima poziția baptistă clasică a
separării bisericii de stat. Leland oferea această explicație în contextul
Statelor Unite ale Americii și în secolul al 19-lea. Principiul exprimă
înțelegerea baptistă că o țară nu ar trebui să fie creștină în sensul
susținerii unei anumite confesiuni sau biserici de către stat. Mai degrabă
rolul statului, potrivit acestei înțelegeri este să garanteze libertatea de
conștiință și de închinare pentru toți credincioșii, indiferent de confesiunea
acestora (voi folosi termenul ‘cult’ care apare în legislația din România).
De-a lungul istoriei baptiștilor aceștia au dezvoltat
relații de tip diferit cu statul în funcție de contextul politic, social și
legal în care se găseau. Poziția lor a pornit de la înțelegerea că biserica
respectă autoritatea statului care, în înțelegerea baptiștilor, i-a fost
încredințată acestuia de către Dumnezeu. În același timp, baptiștii au crezut
și au susținut idea că bisericile trebuie să funcționeze liber într-un țară
liberă.
În funcție de legile țărilor în care și-au desfășurat
activitatea, bisericile baptiste au construit diferite aranjamente legale
pentru funcționarea adunărilor de credincioși, dar și în ce privește relațiile
fiscale ale acestora în calitatea lor de instituții care funcționează într-un
cadrul legal.
Punctul de vedere propus este că principiul separării
bisericii de stat este susținut de baptiști ca expresia preferată a modului de
raportare reciprocă între biserică și stat. Acest principiu nu reprezentă însă
o doctrină extrasă direct din Scriptură, ci este o afirmare a convigerii baptiștilor
că statul trebuie să garanteze libertatea de credință și posibilitatea
proclamării Evangheliei. În țările în care au funcționat bisericile baptiste și
în care nu a fost adoptat acest principiu (în majoritatea cazurilor în țările
în care există biserici naționale) baptiștii au acceptat condițiile legale din
acele țări, dar au încercat să rămână o mărturie profetică.
Contextul în care funcționează bisericile baptiste din
România
Am subliniat deja importanța deosebită a contextului local
pentru modul în care funcționează bisericile baptiste într-o țară anume. Pentru
a explora situația baptiștilor din România vă invit să privim la: cadrul legal
din România, la Mărturisirea de credință a Uniunii Bisericilor Creștine
Baptiste din România și la practica din diferite biserici și comunități
baptiste.
Încă de la începutul mișcării baptiste în teritoriile
ocupate de români, liderii mișcării au încercat să obțină drepturi pentru
funcționarea legală a adunărilor de credincioși baptiști. Astfel în
Transilvania au existat drepturi acordate de către autoritățile de la Budapesta
înainte de unirea acesteia cu România în anul 1918. În Regat și în Moldova,
baptiștii au fost mai puțin numeroși și drepturile lor nu au fost atât de
generoase. După Unire și după înființarea Uniunii Baptiste și recunoașterea
acesteia a urmat un proces de recunoaștere a tuturor drepturilor care a fost
sprijinit în mod activ prin intervențiile baptiștilor din lume și mai ales ale
Alianței Mondiale Baptiste.
După instalarea regimului communist, drepturile baptiștilor
au fost îngrădite în contextul unui stat ateu care a luat măsuri de
constrângere împotriva creștinilor. În perioada comunistă statul a controlat
strict viața bisericilor baptiste atât din punct de vedere administrativ, dar
și fiscal deși nu susținea în nici un fel activitatea acestora.
Astăzi, ca și la
începuturile mișcării, baptiștii doresc și solicită recunoașterea lor ca și
cult în România. Astfel baptiștii acceptă faptul că bisericile baptiste
funcționează într-un cadru legal stabilit prin Constituția României și prin
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al
cultelor. Niciunul din aceste documente, care stabilesc cadrul funcționarea
legală a cultelor din țara noastră, nu folosește expresia separării bisericii
de stat. Aceasta înseamnă că din punct de vedere legal – punct de vedere
acceptat de Uniunea Baptistă prin acordul dat Legii privind libertatea
religioasă și prin Statutul adoptat – nu poate fi vorba despre existența
principiului separării bisericii de stat în legislația din România.
Principiul separării bisericii de stat nu apare nici în
textul Statutului de organizare care este lege și care a fost propus de către
Uniunea Baptistă în anul 2007 și adoptat de Guvernul României în anul 2008
(Hotarâre nr. 58/2008 din 16/01/2008). Chiar dacă în calitate de baptiști am
ridicat această problemă principiul nu apare deoarece nu apare nici în
legislația din România. Ca urmare toate bisericile baptiste din România
funcționează în baza acestei legi în care apar: principiul libertății
religioase, al autonomiei față de stat și principiul egalității cultelor. Așa
cum am afirmat anterior, principiul separării bisericii de stat nu este
menționat în Statutul Cultului Baptist.
Doctrinar vorbind
documentul de căpătâi a baptiștilor și care este recunoscut în Statul de
organizare care a fost adoptat este Mărturisirea de credință (care funcționează
ca o explicație a Scripturii care este comun acceptată de baptiștii din
România). Mărturisirea de credință nu menționează separarea bisericii de stat,
motiv pentru care acest principiu nu apare ca un articol de credință al
baptiștilor din România. La capitolul: ‘Biserica și statul’, Mărturisirea de
credință afirmă doar următoarele: Noi credem şi mărturisim că autoritatea Statului
este dela Dumnezeu, fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului,
ordinei şi pedepsirea răufăcătorilor, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui
Dumnezeu suntem datori a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle
cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autorităţile Statului. Din textul
Mărturisirii de credințărezultă că principiul separării bisericii de stat nu
apare în această mărturisire ca o învățătură importantă a baptiștilor din
România.
Practica
bisericilor baptiste din România reflectă mai mult preocupări pragmatice legate
de oportunități percepute în contextul din țară. În libertate, baptiștii s-au
implicat pe lângă, misiune, evanghelizare și plantare de biserici și în
educație sau în diferite activități sociale. Astfel, biserici și instituții
cultice au beneficiat de subvenții și finanțări de la stat pentru astfel de
activități. De exemplu: sunt plătite de la stat salariile profesorilor din
licee, școli și grădinițe aflate sub autoritatea unor biserici sau comunități
baptiste. A fost adus argumentul că educația sau activitatea socială se află
sub administrația statului și deci obținerea de fonduri nu reprezintă o
subvenționare a bisericii de stat. Cu toate acestea bisericile și instituțile
baptiste au inițiat aceste scoli și proiecte pe care le-au și finanțat la
început. După ce statul s-a implicat cu finanțarea, instituțiile baptiste au
insistat să păstreze jurisdicția asupra instituțiilor create. În cazul unor
eventuale litigii care au fost rezolvate pe cale legală justiția a considerat
că bisericile sau comunitățile au autoritate asupra instituțiilor înființate
indiferent de unde vine finanțarea acestora.
Totodată, la nivel local, unele biserici din zone în care
importanța comunităților baptiste este mare datorită numărului de membri (mai
ales din vestul țării) au beneficiat de oferte din partea autorităților locale
care au sprijinit activitatea religioasă. Astfel au existat situații în care
primării sau consilii județene au oferit suport financiar pentru amenajări sau
construcții, dar și pentru organizarea unor evenimente. Situația a dus la
nevoia de clarificare a poziției Uniunii Baptiste din România în sensul
interpretării articolului din preambulul Statutului care afirmă că baptiștii nu
primesc fonduri de la stat pentru funcționare. Consiliul Uniunii de la
Comănești (27 octombrie 2009), în urma unei dezbateri largi, a decis că
bisericile baptiste pot accesa fonduri din partea Statului pentru proiecte
legate de implicarea bisericii în societate (activităţi sociale, educaţionale,
etc), precum şi pentru construirea şi repararea clădirilor şi anexelor acestora
care sunt proprietatea bisericilor şi a Cultului.
Astfel, în acea situație, Consiliul Uniunii nu a intrepretat
primirea de fonduri de la stat ca o încălcare a principiului separării
bisericii de stat și observăm că nici în practică baptiștii din România nu
aplică în mod riguros separarea bisericii de stat.
Întrebarea cea nouă
De curând, discuția acceptării de fonduri de la stat a fost
redeschisă datorită faptului că unele comunități regionale din cadrul Uniunii
Baptiste au primit din partea autorităților locale sprijin pentru salarizarea
personalului neclerical. Astfel s-a ridicat din nou nevoia clarificării
sensului textului existent în Statut: Baptiștii din România nu acceptă subvenții
de la stat pentru activitatea religioasă și pentru salarizarea personalului de
cult.
O problemă legată de acest text este că el apare în preambul
și nu în conținutul capitolelor Statutului. Preambulul face tot felul de
afirmații istorice și doctrinare care prezintă dintr-o perspectivă mai degrabă
generală și nu foarte atentă la detalii despre mișcarea baptistă așa cum a
înțeles-o autorul. O întrebare importantă este dacă preambulul face de fapt
parte din Statut și dacă i se poate acorda o importanță din punct de vedere
legal. În acest caz ar trebui analizat și dacă acest preambul se armonizează cu
Mărturisirea de credință și cu restul textuluiStatutului.
Poziția bisericilor și comunităților care au acceptat
finanțări de la stat este de fapt rezonabilă din perspectiva principiului
autonomiei bisericii locale care este menționat în mod expres în Statut.
Poziția acestora este rezonabilă mai ales pentru că principiul separării
bisericii de stat nu apare nici în Mărturisirea de credință și nici în Statut și
nu este aplicat uniform în practica bisericilor baptiste din România.
Separarea bisericii de stat în Sfânta Scriptură
Așa cum am notat anterior, această învățătură nu poate fi
găsită în mod direct în Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament nici nu există biserica
în sensul stabilit de Domnul Isus și în care apare în Noul Testament. Astfel
nici nu poate fi vorba despre o discuție a separării bisericii de stat în
Vechiul Testament. Abordările care încearcă să extragă susținere pentru acest
principiu din Vechiul Testament reprezintă interpretări care de la bun început
sunt făcute pentru a se ajunge la rezultatul dorit.
Dacă se adoptă o perspectivă mai largă, observăm că în
Vechiul Testament Dumnezeu cheamă un popor pentru ca să trăiască potrivit
principiilor stabilite de El pentru realizarea scopului divin în lume. În cazul
în care dorim să vorbim despre un mod de organizare administrativ sugerat în
Vechiul Testament cea mai potrivită descriere ar fi cea a poporului lui
Dumnezeu ca o teocrație, adică nu la o separare, ci la un stat care trăiește
potrivit legii divine – cu alte cuvinte făcând o paralelă cu situația de astăzi
am putea spune că statul și poporul lui Dumnezeu se suprapuneau. Legea și
principiile care au decurs din aceasta au pus poporul evreu în situația de a
trăi un mod de viață distinct de cel al altor popoare, chiar și cînd evreii
erau în robie. Trăirea, de către poporul lui Dumnezeu, a unei identități
speciale pe care Dumnezeu a stabilit-o ca mărturie între popoarele lumii nu
poate fi descrisă ca o separare a bisericii de stat.
Această învățătură nu apare nici în Noul Testament în mod
explicit. Domnul Isus face o referire la nevoia de a da lui Dumnezeu ce i se
cuvine lui Dumnezeu și Cezarului ce i se cuvine cezarului. Astfel Mântuitorul
îi îndeamnă pe ucenici să respecte autoritatea Cezarului până la situația când
această autoritate ar știrbi autoritatea lui Dumnezeu și închinarea înaintea
lui Dumnezeu
Totodată, vedem că Domnul Isus când se află în fața
judecțăii nedrepte pe care i-o administrează Imperiul Roman prin reprezentantul
sau Pilat, recunoaște autoritatea administrativă a acestuia (Pilat era
reprezentantul statului) deși îi explică faptul că această autoritate i-a fost
delegată de fapt de Dumnezeu. În final Mântuitorul acceptă fără ca să cârtească
o judecată nedreaptă din partea unui stat nedrept.
În același mod, alți autori ai Noului Testament (Pavel de
exemplu) consideră situația țării în care trăiesc ca un dat și acceptă practica
sclaviei, deși îi provoacă pe cei credincioși (stăpâni și sclavi) să adopte
standarde întemeiate pe iubire și pe valorile credinței. Totodată Pavel îi
îndemnă pe credincioși să se roage pentru cei care sunt în dregătorii. În mod
evident, apostolii consideră că statul nu este în mod automat rău și că
autoritatea conducătorilor lumești este îngăduită de Dumnezeu chiar dacă din
punct de vedere al religiei, creștinii nu accceptau politeismul Imperiului
Roman.
De exemplu, în Romani 13:1-7 Apostolul Pavel prezintă statul
într-o lumină pozitivă. Imaginea negative a statului apare mai mult în
Apocalipsa unde în capitolul 13 statul este prezentat ca o fiară, dar numai în
contextul în care acesta pretinde ascultarea ce I se datorează doar lui Dzeu.
Astfel nici în Noul Testament această învățătură nu apare în mod direct.
Relația bisericii cu statul in teologia baptiștilor
În anul 1611, Thomas Helwys pastorul primei biserici
baptiste compune o declarație de credință numită: O declarație de credință a
poporului englez care a rămas la Amsterdam în Olanda. În această mărturisire el
afirmă că: 24. Magistratura este o rânduială sfântă a lui Dumnezeu față de care
fiecare suflet ar trebui să se supună nu numai din teamă dar datorită conștiinței.
Magistrații sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru bogăția noastră, ei nu poartă
sabia degeaba. Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu care să își arate mania față de
cei care fac răul (Romani 13). Este un păcat de temut să vorbești de rău pe cei
care sunt în autoritate și să disprețuiești guvernul (2 Petru 2:10). Suntem
datori să plătim taxele, vămile și alte datorii. Suntem datori să ne rugăm ca
Dumnezeu să îi mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului Său (1 Timotei
2:1. 4). De aceea ei pot fi membrii bisericii lui Hristos și să își păstreze
magistratura deoarece nici o rânduială sfântă a lui Dumnezeu îi împiedică să
fie membrii ai bisericii lui Hristos…
Prima mărturisire de credință baptistă, London Baptist
Confession of 1644 nu menționează nici ea separarea bisericii de stat ca un
principiu. Articolele care se referă la stat recunosc autoritatea acestuia
astfel: (XLVIII) … magistratura civilă este o rânduială stabilită de Dumnezeu
pentru pedepsirea rău făcătorilor și pentru lauda celor care fac binele; și că
pentru toate lucrurile legale poruncite de ei trebuie să ne supunem în Domnul:
și că trebuie să mijlocim pentru Regi și pentru toți cei în autoritate ca sub
ei să trăim o viață liniștită și pașincă în cinste și evlavie…
În continuare mărturisirea consideră că în cazul în care
atitudinea magistraților este favorabilă credincioșilor și vor proteja poporul
de diferite primejdii inclusiv de cea a ierarhiei prelațiloraceștia trebuie să
se bucure și să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru aceasta. Există și limite ale
ascultării pe care mărturisirea le exprimă astfel: (LI.) … cu toate acestea noi
nu trebuie să renunțăm la a merge înainte ca o comuniune creștină, si nu
îndrăznim să îngăduim suspendarea practicii noastre ci să umblăm în ascultare
de Hristos în mărturisire și în afirmarea credinței declarate mai înainte chiar
și în mijlocul încercărilor și a nenorocirilor neținând seama de bunuri,
pământuri, soții, soți, copii, tați, mame, frați, surori, desigur și nici de
viețile noastre scumpe pentru noi, pentru ca să terminăm alergarea cu bucurie:
amintindu-ne că întotdeauna ar trebui să îl ascultăm mai mult pe Dumnezeu și nu
oamenii și să fim întemeiați pe porunca, încredințarea și promisiunea Domnului
și Stăpânului Isus Hristos care are puterea în cer și pe pământ …
Am putea afirma că pentru primii baptiști respectarea
libertății de credință este aspectul cel mai important în relația cu statul mai
ales când statul susține o anumită biserică. Teologic baptiștii au înțeles că
libertatea omului ca persoană vine din asemănarea sa cu Creatorul. Astfel, în
virtutea acestei asemănări, ființa umană trebuie respectată. Am putea spune că
drepturile omului decurg în primul rând din calitatea omului de purtător al
chipului lui Dumnezeu. Datorită acestei libertăți, fiecare persoană trebuie să
fie liberă să își aleagă credința pe care dorește să o urmeze.
Credincioșii respectă autoritatea orânduirii din țara
(statul) pe care îl consideră rânduit de Dumnezeu atât timp cât acesta nu
îngrădește dreptul la închinare și la predicarea Evangheliei. Din această
autoritate a statului decurg responsabilități, dar și drepturi. Statul și
instituțiile acestuia nu trebuie să se amestece în treburile bisericii, dar
nici biserica nu trebuie să se amestece în politică din punct de vedere instituțional
deși aceasta are un glas profetic când proclamă voia lui Dumnezeu.
Membrii bisericilor sunt cetățeni ai țării și din această
calitate decurg responsabilități cum ar fi: supunerea față de legi și cerințe
fiscal, dar și drepturi pe care le pot exercita ca și alți cetățeni cum ar fi:
participarea în procesul politic, beneficii fiscale și ale serviciilor
dezvoltate de stat pentru cetățenii țării (sănătate, învățământ, etc).
În această privință baptiștii nu au împărtășit atitudinea
negativă față de stat pe care au avut-o anabaptiștii. Astfel ei au acceptat
participarea credincioșilor în diferitele forme de slujire în cadrul statului.
Observăm că baptiștii nu dezvoltă în cadrul învățăturii lor
o teologie explicită a separării bisericii de stat înainte de situația
specifică din Statele Unite ale Americii. Mai degrabă putem spune că baptiștii
dezvoltă o înțelegere a libertății religioase.
Atitudini Baptiste în relația bisericii cu statul
De-a lungul istoriei și în diferite context locale baptiștii
au abordat specific relația cu statul. Exemplele care urmează ilustrează
diversitatea extrem de mare ale acestor poziții.
În jurul anul 1612, același Thomas Helwys a scris regelui
despre dorința baptiștilor de a fi liberi să predice Evanghelia. Ca să-și
demonstreze autoritatea, regele l-a aruncat pe Helwys în temniță unde acesta a
și murit.
În luna iulie 1663 regele Carol al II-lea al Angliei a
aprobat Carta (constituția) Plantației Providența (devenită mai târziu statul
Rhode Island). Această solicitare venită la inițiativa lui Roger Williams care
era Baptist în acel moment și care plecase din Massachusetts datorită
persecuției din partea puritanilor oferea pentru prima oară libertate
religioasă în noile teritorii din America. Regele afirma: Este voința și
plăcerea noastră regală ca … fiecare persoană sau persoane să se poată bucura
liber și pe deplin de propria sa judecată și conștiință în probleme legate de
religie din când în când și oricând de acum încolo, prin întreaga țară
menționată aici.
În anul 1674 predicatorul baptist John Bunyan era arestat
pentru că: în orașul Tynker a predicat sau a învățat la o întâlnire privată sau
adunare … exercitarea religiei în altă manieră decât potrivit liturghiei și
practicii Bisericii Anglicane, disprețuind bunele legi ale Maiestății sale.
Bunyan a stat 12 ani în închisoare unde a și scris faimoasa lucrare:
Întâmplările pelerinului în călătoria sa.
Samuel Sharpe a fost un sclav din Montego Bay, Jamaica în
secolul al XIX-lea. El era membru și predicator într-o biserică baptistă care
accepta sclavi și îi recunoștea și le permitea să predice. Samuel slujea și ca
diacon în biserica locală și călătorea mult pentru a-i educa pe sclavi în
spirit creștin care după părerea sa includea și libertatea. Înțelegând greșit
că s-a abolit sclavagismul, el a încurajat o revoltă a sclavilor în anul 1831,
imediat după Crăciun, pentru a afecta culesul trestiei de zahăr. Revolta a avut
success, dar în campania de reprimare a acesteia Samuel Sharpe împreună cu alți
340 de sclavi au fost executați.
Pastorul baptist Martin Luther King jr. a fost liderul
cauzei eliberării negrilor și a apărării drepturilor lor din statele de sud ale
SUA în anii 1960. Deși a militat pentru schimbarea legii cu privire la
drepturile negrilor, King a respectat statul. El a afirmat într-o colectie de
predici numităPuterea de a iubi:
biserica trebuie să înțeleagă că nu este nici stăpâna și nici sluga
statului ci, mai degrabă, conștiința statului. Biserica trebuie să fie ghidul
și criticul statului și niciodată unealta acestuia. Dacă biserica nu descoperă
din nou zelul profetic va deveni un club social nerelevant, fără autoritate
morală sau spirituală.
Pastorul baptist William Tolbert a fost Vicepreședintele
Liberiei timp de patru mandate și apoi Președintele țării începând din anul
1971 și până la asasinarea sa în anul 1980. În anul 1965 a devenit primul
Președinte al Alianței Mondiale Baptiste din Africa. Tolbert a vizitat România
în anii‘70 atât în calitatea sa oficială, dar și ca Președintele baptiștilor
din lume, ocazie cu care a susținut drepturile baptiștilor din România.
În anul 1979, pastorul baptist american Jerry Fallwell a
fondat organizația Moral Majority cu scopul de a mobiliza creștinii
conservatori pentru a se implica politic în susținerea anumitor teme pe care le
considerau importante (cum ar fi rugăciunea în școli). Probabil cea mai
cunoscută acțiunea a organizației a fost susținerea candidaturii lui Ronald
Reagan la Președinția Statelor Unite ale Americii. Această organizație s-a
dizolvat în anul 1989 datorita dificultăților financiare întâmpinate.
Între anii 1977 – 1981 Jimmy Carter, învățător de școală
duminicală într-o biserică baptistă din Georgia a fost Președintele Statelor
Unite ale Americii. Chiar și când a ocupat această poziție, el a continuat să
predea lecții în cadrul școlii duminicale din biserica unde era membru.
În luna februarie 2014, un prezbiter al unei biserici
baptiste din Kiev, Oleksandr Turchynov a fost numit Președintele interimar al
Ucrainei pentru o perioadă de câteva luni după alungarea vechiului președinte
în urma demonstrațiilor populare.
În luna noiembrie din anul 2014, în capela unei universități
baptiste înființată de o biserică din România, un candidat la președinția țării
a fost invitat să se adreseze studenților. Deoarece evenimentul a avut loc în
timpul campaniei electorale, candidatul a fost întâmpinat cu urale care
exprimau dorința unora dintre participanți ca acesta să câștige alegerile.
Relații fiscale între stat și bisericile baptiste
În funcție de legile fiscale și de modalitățile de
impozitare existente în diferite țări, bisericile baptiste beneficiază și de
drepturile care decurg din aceste legi. În următoarele exemple se poate observa
diversitatea abordărilor relațiilor fiscale.
În SUA, statul oferă scutiri de taxe pentru sumele donate
bisericilor și în același timp oferă pastorilor scutiri speciale de taxe pentru
unele sume împrumutate pentru cumpărarea locuinței. De asemenea, statul oferă
diverse forme de susținere pentru inițiative ale unor organizații religioase,
dar și pentru educație.
În Germania statul percepe o taxă pentru biserică care este
identificată separat. Baptiștii refuză să primească ajutor financiar de la stat
și în consecință nu mai plătesc taxa pentru biserică. Cu toate acestea
organizațiile caritabile baptiste care sunt acreditate pot deveni prestatori de
servicii și pot accesa fonduri din partea statului în acest sens.
În Marea Britanie, statul oferă bisericilor valoarea
impozitului aferent donațiilor făcute de membri. Astfel bisericile pot solicita
aceste impozite aferente sumelor donate în virtutea unui contract de
sponsorizare.
În Cehia, guvernul a hotărât în anii 2012/2013 ca, pe lângă
restituirea tuturor bunurilor luate de autoritățile comuniste de la biserici să
ofere sume reparatorii care să permită o funcționare a cultelor recunoscute.
Astfel baptiștilor li s-a oferit o sumă între 7- 8 milioane de Euro. Uniunea
Baptistă din Cehia a hotărât să nu participle în acest aranjament oferit de
guvern și a renunțat la suma reparatorie.
În Ungaria, în anul 2012 statul a oferit Uniunii Baptiste să
preia jurisdicția și administrarea a 44 de școli. Oferta face parte din modul
în care statul încearcă să încurajeze activitățile caritabile și educaționale
în care se implică bisericile. Sume considerabile sunt administrate de
instituții baptiste ca parte a acestui proiect.
Concluzie
Considerentele de mai sus, împreună cu ilustrațiile din
practica bisericilor baptiste ridică întrebarea legitimă despre înțelegerea pe
care baptiștii o au despre relația dintre biserică și stat si ce înseamnă de
fapt expresia separarea bisericii de stat având în vedere modul diferit în care
baptiștii acționează în practică.
Concluzia personală este că principiul separării bisericii
de stat nu a reprezentat pentru baptiști o temă doctrinară importantă, ci un
principiu fundamental legat de libertatea de conștiință pentru cei credincioși.
Baptiștii susțin acest principiu pentru a avea dreptul de a-și alege
confesiunea de care aparțin și pentru a avea libertate să predice evanghelia.
Astfel principiul este aplicat diferit în situații diferite.
În România de astăzi statul susține bisericile și chiar
încurajează credința creștină (într-un context al libertății religioase).
Astfel statul recunoaște contribuția cultelor, se îngrijește ca religia să fie
predată în școli din perspectivă confesională, susține activitatea confesională
din învățământ și oferă subvenții pentru funcționarea cultelor. În acest
context legal și fiscal, baptiștii din România au acceptat deja majoritatea
inițiativelor prin care statul susține activitatea cultelor. Refuzul de a
accepta unele moduri de susținere în timp ce le acceptă pe celelalte face ca
noua discuție să nu fie de fapt principială și poziția baptiștilor din România
să nu fie consecventă cu afirmațiile făcute.
De exemplu, printre formele de sprijin din partea statului
pe care baptiștii din România le acceptă acceptă deja se află: scutiri de
impozite pentru proprietăți, subvenționarea învățământului primar și liceal,
susținerea unor proiecte sociale, primirea de ajutoare pentru construcții
precum și creditarea de către stat a bisericilor cu 2% din impozitul pe venit
al persoanelor care decid astfel. Nici măcar baptiștii care se opun în
principiu primirii subvenților din partea statului nu se gândesc să renunțe la
anumite forme de subvenționare cum ar fi finanțarea învățământului confesional
de către stat sau acceptarea celor 2% sau a scutirilor de impozite. Astfel aduc
tot felul de argumente circumstanțiale pentru a ascunde de fapt această
atitudine inconsecventă.
Problema acceptării subvențiilor de la stat intră de fapt în
categoria îndatoririlor și drepturilor care decurg din faptul că membrii bisericilor sunt cetățeni care sunt
plătitori de impozit și că bisericile sunt instituții care funcționează
potrivit legilor țării și într-un anumit context legislativ și fiscal.
Am putea spune că nu există decât două poziții care să fie
pe deplin consecvente față de problema subvențiilor. Prima este cea a separării
complete și atunci baptiștii ar trebui să renunțe la orice formă de susținere
pentru orice activitate care a fost începută sau care se află sub autoritatea
bisericilor. Cealaltă opțiune este cea a acceptării, situație în care fiecare
biserică locală să poată decide potrivit călăuzirii avute și în virtutea
autonomiei bisericii locale.
În orice caz, din moment ce principiului separării bisericii
de stat nici nu este măcar enunțat în Mărturisirea de credință sau în Statutul
baptiștilor din România și nu apare în legislația relevantă, acceptarea
subvențiilor nu poate fi considerată ca o încălcare a acestui principiu.
Otniel Ioan Bunaciu
sursa www.suceavaevanghelica.wordpress.com
..
