duminică, 29 octombrie 2017
Sondaj de opinie CURS referitor la casatorie
Majoritatea respondenților consideră că valorile creștine sunt definitorii pentru România
Peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) pentru Coaliția pentru Familie (CpF).
Sondajul, realizat în perioada 1- 15 octombrie la nivel național, relevă faptul că majoritatea covârșitoare a românilor este atașată puternic de concepția tradițională a căsătoriei, respingând, totodată, în proporții la fel de covârșitoare, formele alternative de căsătorie sau parteneriat civil.
De asemenea, majoritatea respondenților asociază căsătoria între persoane de același sex cu efecte nedorite pentru societate, cum ar fi afectarea perpetuării speciei, educația și creșterea copiilor. În plus, majorități largi susțin rolul pozitiv pe care Biserica îl are în privința creșterii copiilor și relațiilor sociale pozitive în societate.
O înțelegere tradițională asupra căsătoriei
Astfel, 91% din respondenți au fost de acord cu afirmația „Căsătoria trebuie definită ca o uniune tradițională dintre bărbați şi femei cu scopul de procreare, de creştere şi educare a copiilor”, doar 6% respingând o astfel de înțelegere a căsătoriei. Mai mult decât atât, 90%din respondenți au fost de acord cu afirmația „Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia pentru a fi împreună ca o familie, pentru a se înmulți, iar nimeni şi nimic nu poate schimba această rânduială.”
Totodată, la întrebarea ”Dvs. sunteţi pentru sau împotriva definirii căsătoriei ca uniunea dintre două persoane indiferent de sexul acestora?”, 87% din respondenți au fost împotrivă.
În cazul în care problema căsătoriei s-ar vota, o majoritate la fel de largă s-ar pronunța împotriva legalizării căsătoriilor dintre persoane de același sex. La întrebarea ”Dacă ar fi să votaţi, dvs aţi fi pentru sau împotriva legalizării căsătoriilor dintre două persoane de acelaşi sex?”, 83% din respondenți au răspuns că ar vota împotrivă.
În ceea ce privește parteneriatul civil, fără a fi precizat dacă e și pentru cuplurile de același sex, 65% au răspuns negativ la întrebarea ”Sunteţi de acord cu legalizarea parteneriatelor civile?”
87% din respondenți resping, de asemenea, adopția de copii pentru cuplurile de același sex, răspunzând negativ la întrebarea „Cuplurile formate din persoane de același sex ar trebui sa aibă dreptul să adopte copii?”
Efecte nedorite ale căsătoriilor între persoane de același sex
În ceea ce privește efectele căsătoriilor sau parteneriatelor civile încheiate între persoane de același sex, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Căsătoria şi familia între două persoane de același sex afectează negativ perpetuarea speciei umane şi creșterea copiilor”, iar 78% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex va avea efecte nedorite în domenii precum cel al educației școlare sau juridic.”
De asemenea, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex va avea efecte nedorite, pe termen lung, asupra moralei societăţii.”
Un aspect interesant îl constituie faptul că majoritatea respondenților face distincția între relațiile afective, sentimentale și relațiile maritale. Astfel, 71% din respondenți au răspuns pozitiv la întrebarea „Nimeni nu opreşte homosexualii să se iubească unul pe altul sau să aibă relaţii între ei dar, aceasta nu înseamnă că se pot casători.”
Biserica – un rol pozitiv în educarea copiilor și în menținerea păcii sociale
Majoritatea respondenților consideră că valorile creștine sunt definitorii pentru România, 87% dintre aceștia fiind de acord cu afirmația „Promovarea valorilor creștine în societatea românească înseamnă respectarea tradițiilor istorice definitorii pentru România”.
De altfel, 82% din respondenți au fost de acord cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește educația copiilor”, iar 85% cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește respectarea relațiilor de conviețuire pașnică între oameni.”
În ceea ce privește educația sexuală, este de remarcat faptul că 83% nu o consideră necesară în școli.
O direcție greșită
Potrivit cercetării realizate de CURS, 74% din respondenți consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, deși doar 43% se declară nemulțumiți de situația economică a propriei gospodării.
Eșantion și metodologie
Cercetarea CURS a fost realizată între 1-15 octombrie 2017 pe un eșantion de 1067 de respondenți, votanți în vârstă de 18 ani și peste. Tipul de eșantion a fost probabilist, multistadial, cu selecție aleatoare a secțiilor de votare, a gospodăriilor în cadrul secției de votare și a respondenților în cadrul gospodăriilor. Modul de intervievare a fost față-în-față la domiciliul respondenților, iar marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu