marți, 23 octombrie 2018

Mărturie Cristina - Judecata finală

Imagini pentru judecata sufletelor
                                                                


 Această mărturie ar putea să reprezinte o surpriză pentru mulți . Cristina o tânară creștină practicantă greco-catolică mărturisește că atunci când avea 18 ani, în timp ce participa la o activitate cu un grup de credicioși în afara orașului , și-a pierdut instantaneu cunosțiinta cade la pământ și simte cum sufletul iese din trup și se înalță la cer. In scurt timp povestește cum a ajuns în prezența lui Dumnmezeu în paradis ,acolo  este intampinată de  îngeri care o însoțesc  și care îi spun scopul pentru care a fost rapită la cer- pentru a spune oamenilor că există rai și pedeapsă veșnica.  Cristina  vede ce se întamplă cu oamenii care ajung în paradis unde va asista printre altele la judecata unei persoane despre care spune ca a fost un creștin pocăit dar care a căzut de la credință apoi spre sfârșitul vieții și-a rededicat viața lui Hristos. 
Apoi descrie reîntoarcerea în trup în spital unde trupul ei a fost transportat în timp ce se afla în cer. Întâmplarea este confirmata ulterior și de alte persoane prezente în acel grup.
Mulți neoprotestanți vor fi nedumeriți , cum e posibil ca Dumnezeu să aleagă o creștină catolică care respectă niște tradiții ,să o ducă în cer pentru  ai dezvălui misterele "vieții de dincolo".
 Dar acest mesaj demonstrează tocmai că  Dumnezeu este deasupra doctrinelor omenești , o fi atât de greu de acceptat  acest adevăr ?

 Această mărturie este deosebită pentru ca desfințează unele prejudecati și neadevaruri :

  1. Desfințează minciuna  promovată de adventiști și org. Martorii lui Iehova care spun că nu există suflet nemuritor .
  2. Infirmă prejudecățile ortodocșilor care spun că numai ei dețin biserica adevarată și iertarea pacatelor se face numai prin spevedania la preot. (mărturia despre Judecata lui Hristos în care este acceptat în cer un creștin pocăit  dovedește contrariul ).
  3.  Infirmă prejudecățile unora care spun că numai neoprotesanții ajung în rai, ceilați care au diverse traditii merg în iad - pentru că urmează tradiții nescripturale. Mărturia Cristinei o greco-catolică dovedește ca în Fața lui Dumnezeu conteză în primul rând credința în Hristos și sfințenia vieții , nu respectarea unei doctrine elaborată de un cult. Dumnezeu nu trimite în iad o persoană doar pentru că urmeaza niște tradiții (chiar nescripturale ) precum închinarea la sfinti cum în mod eronat cred unii dogmatici.
 4.  Înfirma miturile care spun că în cer există o mulțime de sfinți care se roagă pentru pacătoșii de pe pământ .Cristina (și nici alte mărturii de acest fel ) nu spun  nimic despre  existența unor mijlocitori intre om și Hristos . 
 5. Infirmă prejudecata că în cer se intră automat prin credință ci dovedește contrariul că există o judecată a tuturor exercitată de Hristos ,  care judecă omul în functie de faptele sale. Toata viața omului apare ca pe un ecran în văzul tuturor celor prezenți, iar omul este întrebat "Ce ai făcut cu viața ta ?" Nu ești întrebat in cer din ce cult ai făcut parte , cum cred mulți.
 7.  Infirmă miturile ortodoxe ce vorbesc despre existența unor vămi ale văzduhului sau a cântarului cu bune și rele care contribuie la acceparea sau nu a omului in cer.

Această mărturie confirmă în schimb că tot ce scrie în Scripturi se va împlini . In cer se împinește cuvantul lui Hristos  și nu doctrinele inventate de oameni.

                                                VIDEO Marturie Cristina
                                                                     
    



.....

joi, 11 octombrie 2018

O înfrângere cât o victorie”. Rezultatul real: 33%.

 





 

Omagiu romanilor din strainatate care au depasit numarul votantilor de la parlamentare. Marturiile romanilor din diaspora.


S-a dovedit că referendumul nu a fost al lui Dragnea iar intrebarea suficient de clară pentru că a votat însuși Iohannis. Dacă a votat președintele se presupune că a înțeles întrebarea, nu-i așa? S-a dovedit că initiativa a fost a cetățenilor pentru că partidele și mass-media au boicotat referendumul până în ultima clipă. S-a dovedit că referendumul a fost democratic pentru că acum trompetele progresiste ridică în slăvi democrația post-rezultat când mai deunăzi strigau că referendumul este anti-democratic.  S-a dovedit cine a mințit și care este numărul celor prostiți de minciună aș zice destul de mare dar nu vreau să insist asupra acestui aspect. Celor ce se simt cu acestă muscă pe căciulă nu vreau decât să vă spun: Zâmbiți, tocmai ați asistat la primele alegeri democratice din România. La care voi nu ați participat.
În schimb, mă bucur că sunt 4 milioane de români deștepți, imuni la propaganda toxică și dezinformarea organizată, oameni care discern între Adevăr și minciună. 4 milioane de români în lumină. Știm câți suntem, acum ne cunoaștem.

Petru Bogatu, Chisinau

O diversiune reușită a inamicilor referendumului pentru familie a fost să inducă ideea că acesta ar fi fost inițiat și promovat de politicieni, în special, de PSD și Dragnea, ceea ce este total fals. Nicio formațiune politică, chiar și cele care au salutat consultarea populară (PSD, PNL, PMP), nu s-au implicat direct în organizarea și desfășurarea lui.
Mulți români au căzut pradă acestei dezinformări, I-am auzit ieri pe unii intelectuali spunând că dacă Dragnea declară că este adeptul familiei tradiționale, nu mă duc la referendum. Păi, Dragnea declară multe, de exemplu, că e un euroatlantist convins. Să ieșim din NATO din cauza asta?


N. NACU, Berna
Tocmai am ieșit din Consultatul din Berna. Pentru un consulat mic, oamenii au venit la vot. Nu știu ce rezultat va ieși, însă este impresionantă mobilizarea românilor din această parte a Elveției – unde nu sunt foarte mulți români – și conștiința morală care i-a convins să vină astăzi aici. Unii au venit de la peste 100 de kilometri. Unii, chiar din Germania, pentru că erau aproape de frontieră.
Medici, cercetători, oameni de profesii și convingeri dintre cele diverse din această parte a Elveției și din vecinătatea ei au venit pentru a da, conform unui prieten chirurg din Berna, un vot de conștiință.
Acum am înțeles ce înseamnă, cu adevărat, că „se deosebesc duhurile”!
Dacă cineva se întreabă de ce în străinătate prezența la un vot legat de definiția constituțională a căsătoriei a fost atât de angajată, îi voi da răspunsul imediat:
Cetățeanul român din străinătate știe ce va urma în România pentru că a văzut și a experimentat deja cum arată legile corectitudinii politice acolo unde locuiește.

Ceea ce mă interpelează în chip radical nu va fi faptul că într-un viitor apropiat formele alternative de căsătorie vor face parte din spațiul cotidian.
Mă interpelează faptul că, la un moment dat, nu voi mai avea dreptul să-mi spun punctul de vedere, potrivit conștiinței, înăuntrul unui spațiu de cercetare umanist.
Mă interpelează faptul că dacă-mi voi spune cu fermitate acest punct de vedere, voi fi interpelat de o serie de legi care au decis „ce” și „cum” trebuie să gândesc.
Mă interpelează faptul că aceste legi mă vor pedepsi pentru ceea ce poartă simplu numele de „delict de opinie”.
Nu voi mai vedea atunci nici un fel de diferență între marxismul agresiv din copilăria mea și neo-marxismul corectitudinii politice instaurat în numele democrației.

 Primim pe email de la Natalia Luchita, din Londra:

sunt profund dezamagita de datele privind numarul de voturi de ieri. Profund!
Ieri in Londra a fost un frig ingrozitor, si o ploaie rece a cazut toata ziua. Cu toate astea, cu cafeaua in mana, la ora noua eram la sectia de vot! Langa mine, mame cu cate doi copii de mana asteptau sa puna stampila. A trebuit sa votez intr-un alt oras, deci mers cu trenul, mers pe jos pana la vot, pe frig si ploaie. Si ca mine au venit multi…
Votul meu a fost un vot pentru DUMNEZEU… sa nu imi fie rusine ca port cruce la gat! Si sa nu ii fie rusine lui Dumnezeu cu mine!
Votul meu a fost un vot pentru LIBERTATE… libertatea de a fi eu, cu credinta mea, cu valorile mele, cu educatia mea… si toate acestea sa le pot trasmite mai departe.
Votul meu a fost un vot pentru a avea VOCE …Un vot  #farafrica… un vot DA! Fara frica ca cineva sa vina sa imi ia dreptul de a spune cu voce tare un ADEVAR!

Luton,UK – Referendum 2018
…acum cateva saptamani la locul de munca, intamplator am atins subiectul familiei. Pe coperta unei reviste de specialitate aparuse un copilas atat de frumos ca un inger, iar in spatele lui doi barbati. Da! Propaganda aceasta este peste tot! Inclusiv la locul de munca, unde suntem bombardati cu traininguri, inclusiv cu cerinte de a dona bani ONG-urilor LGBT’iste, si inclusiv in ziarele de specialitate, care nu au nimic cu familia, educatia sau altceva…
In soapta, la un colt, am spus ca eu cred ca doi tati nu pot inlocui o mama, si doua mame nu pot inlocui un tata, si ca un copil are sanse de a creste normal doar intr-o familie formata din tata si mama, bazandu-ma pe studii relevante pe acest subiect. Colegii mei, TOT IN SOAPTA, mi-au spus, ca ei cred ca mine, dar sa nu mai vorbesc nicioadata pe acest subiect pentru ca … le este FRICA… frica sa nu isi piarda job-ul, frica sa nu fie acuzati de homofobie, frica.. pana la urma de a nu se trezi cu un proces legal impotriva lor! DA FRICA! … oameni normali carora a ajuns sa le fie frica sa afirme un adevar in care cred!
Am ramas cu un gust amar in inima in acel moment… eu, copil al comunismului, cu strabunici deportati, crescuta de generatii care au rezistat comunismului, AM AJUNS SA TRAIESC IN PLIN COMUNISM… de alt fel, dar mai teribil! Am plans atunci.. de ciuda! Macar comunismul n-a intrat cu bocancii in burtile mamelor si nici in constiinta copiilor…
De data asta insa tinta sunt copii! Strica-le mintea de mici…si niciodata… niciodata nu isi mai revin.. Cine a studiat psihologia copilului si mai ales etapele de formare a creierul copiilor stie despre ce vorbesc…
Cred ca toti ati vazut acel clip cu Inchizitia pe care l-au facut opozantii referendumului –  e o realitate in curs de dezvoltare! Ei insisi o implementeaza!
VA VOR LUA TOTUL… TOTUL… inclusiv, sau in primul rand ce aveti mai sfant: propriii copii!
Ma doare sa vad atatea mame cu copii (vedete) impotriva normalitatii… pur si simplu, ma doare sufletul… nu inteleg, nu inteleg cum poate o mama sa scoata pe gura asemenea prostii… nu inteleg!
Ma doare sa vad barbati care nu se mai ridica pentru a-si apara familiile… ma doare!
Ma doare sa constat ca tanara generatie … e chiar atat de spalata pe creier de distractie, bani… si nihilism.
Ma astept ca dupa acest referendum – daca nu va trece (Doamne Fereste!)… sa fie bisericile goale: pentru ce sa te mai cununi, daca nu crezi in propria uniune dintre un barbat si femeie, pentru ce sa mai botezi un copil, daca nu crezi in familie, pentru ce, daca ti-a fost lene sa spui un DA lui Dumnezeu?
Dragilor, sa nu ii fie si lui Dumnezeu lene atunci cand veti avea nevoie de El… sa nu stea si El pe canapea, cand veti avea un necaz, o boala, un copil bolnav… Ca atunci, cand nu se mai poate face nimic, si nici spitalele, nici gradinitele, nici banii, nici distractia, nici vedestimul nu va pot ajuta… La El strigati! Dumnezeu este bun… dar sa nu intarzie la rugaciunea voastra … vorba vine, daca e obosit si si-a pus #boicot?!

 

Cristian Niculescu

Iohannis la vot: „Asa-i ca nu s-a-nghesuit lumea?”
Domnu președinte, dacă credeți că păcăliți pe cineva, vi se pare! Am înțeles exact votul la orele serii, ca să pozați în cetățean care-și exercită un drept democratic, dar ca să nu dați un semnal sau un trend nedorit, dacă ați fi votat mai devreme. Acum toată lumea știe că ați votat NU, inclusiv liberalii lui Orban, ăia care au votat DA, ca șeful lor. Și care nu vă vor mai da votul în 2019.
În general, noi, unii dintre ăștia care v-am votat în 2014 am înțeles cinismul cerut de funcție și lungile dvs. tăceri… sunt sigur că o să înțelegeți și tăcerea noastră la urne, anul viitor – sau zgomotul făcut și votul pentru un alt candidat.


Să recapitulăm de ce eu, unul, nu vreau un al IV-lea Reich homosexual și nu vreau Gaystapo, iar pentru asta sunt gata să mă bat oricând și oricât:
• Doamna lesbiană Masha Gessen se dă în fapt: „Lupta pentru legalizarea căsătoriei gay presupune în general să minţim în legătură cu ce vom face cu căsătoria odată ce aceasta ne va fi permisă – fiindcă minţim atunci când spunem că instituţia căsătoriei nu se va schimba. Se va schimba și părerea mea este că aceasta nici nu ar trebui să existe.

• Celebrul cuplu gay Dolce&Gabbana spune că singura familie posibilă e cea tradițională și copiii nu ar trebui crescuți de cupluri same-sex. Toată planeta LGBT le-a sărit în cap și le-a boicotat produsele, în frunte cu Elton John. Interviul D&G a dispărut din toată presa centrală internațională.

• Ludwig Lenz, un excepțional chirurg estetician evreu, lucra la Institutul pentru Cercetări Sexuale (Institut fur Sexual Wissenschaft) din Berlin, unde erau 40.000 de mărturii despre perversiunile sexuale ale liderilor naziști. Lenz spune că ”nici măcar 10% dintre oamenii care în 1933 au luat soarta Germaniei în mâinile lor nu erau normali sexual”. Mișcarea homosexuală a creat cămășile brune naziste, iar acestea au înființat partidul NSDAP, apărut într-un bar gay din Munchen. Ernst Rohm, prima mână dreaptă a lui Hitler era homosexual, ”ca și mulți alții la începuturile nazismului”, arată istoricul William Shirer în cartea sa ”Ascensiunea și căderea celui de-al III-lea Reich”.
• Majoritatea apropiaților lui Hitler erau homosexuali, de la șeful HitlerJugend (tineretul hitlerist) până la ministrul economiei, Hermann Goering, care se îmbrăca în fuste, își vopsea unghiile și se machia. Avocatul lui Hitler și paza lui de corp erau gay. Șefii lagărelor de concentrare erau gay. Faimosul vânător de naziști Elie Wiesel povestește despre responsabilul de la Auschwitz cu care a avut de-a face, că ”iubea băiețeii” și observă că ”exista un trafic considerabil de copii tineri, printre homosexualii de acolo”.

• În instanțele din SUA au fost și sunt numeroase procese cu mărturii ale copiilor crescuți de cupluri G&L. Martorii și-au trăit viața în mediul și cu părinți gay or lesbian. Ei descriu și analizează, detaliat și riguros, confuzia, toxicitatea și turpitudinea lumii G&L, care le-a marcat existența. Am studiat 3 dintre ele. Sunt testimoniale clare despre cât de dăunător este un asemenea mediu pentru dezvoltarea copilului, viitor adult. Ultimul link, cazul Lopez (crescut de 2 psihiatre lesbiene) include, la final (pag.21-26) un set de citate condensate ale adulților și copiilor care au făcut parte din ”familii” gay&lesbian.
https://www.scribd.com/…/2403…/Dawn-Stefanowicz-Amicus-Brief https://www.scribd.com/doc…/240312276/B-N-Klein-Amicus-Brief https://www.scribd.com/…/2…/Robert-Oscar-Lopez-Amicus-Brief…
Și un studiu comparativ despre copiii din famiiile normale și cele LGBT, rezumat aici:
https://www.focusonthefamily.com/…/regnerus-family-structur…


sursa www.ziaristionline.ro/2018/10/08/o-infrangere-cat-o-victorie-rezultatul-real-33-omagiu-romanilor-din-strainatate-care-au-depasit-numarul-votantilor-de-la-parlamentare-oameni-simpli-si-liderii-coalitiei-pentru-familie-despre/
...



 

sâmbătă, 29 septembrie 2018

Ce mai valorează faptele azi


                                                                                 https://i0.wp.com/sclipiri.ro/wp-content/uploads/2018/09/1-118.jpg?resize=620%2C330


Un copil flamand cauta mancare printre deseuri. Reactiile oamenilor:

Un experiment social realizat in Noua Zeelanda dezvaluie o realitate crunta a zilelor noastre: aceea ca fiecare dintre noi traim intr-o multime solitara si desi suntem inconjurati de oameni, suntem foarte singuri. Un baiat vizibil slabit si flamand, cu hainele murdare, se plimba prin multime. La un moment dat, se opreste in dreptul unui cos de gunoi si gusta firimiturile dintr-un ambalaj.
Reactia oamenilor in fata unei astfel de imagini este una greu de imaginat. Nimeni nu se opreste din drum, nimeni nu ii acorda macar cativa centi, nimeni nu il intreaba nimic…Si cand te gandesti ca este doar un copil.
Experimentul a fost filmat cu o camera ascunsa, iar concluziile sunt printre cele mai …amare. Nu ne mai pasa unii de altii, traim intr-o societate in care individualismul ne guverneaza vietile, iar intr-ajutorarea semenelui nostru este o invatatura biblica mult prea demodata pentru noi, oamenii modernitatii cu Iphone-uri, tablete si alte gadget-uri, care ne ocupa tot timpul…



...


luni, 17 septembrie 2018

Apostolii au rânduit presbiteri sau preoți ? Care este deosebirea intre presbiter și preot ?

                                                                                 



In cartea Faptele Apostolilor cap. 14 versetul 23  dar si in alte cateva versete din Noul Testament ni se spune ca apostolii au "rânduit (hirotonit) prezbiteri in fiecare biserica" .
In bibliile protestante este folosit cuvantul presbiteri sau batrani (elders) , la fel in biblia catolica Fapte 14:23 scrie ca "apostolii au hirotonit presbiteri" in fiecare comunitate.
Intr-o singura biblie este tradus altfel si anume in biblia ortodoxa scrie in Fapte 14:23 : "Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică..."
 Un alt exemplu :
"Este cineva bolnav între voi?  "să cheme prezbiterii" -  πρεσβυτέρους scrie in textul original şi nu ἱερεύς (preot) . Intr-o singur biblie cea ortodoxa scrie altfel  "Sa cheme preotii ", o traducere evident eronata sau altfel spus adaptata la doctrina proprie.  

Textul grec original : ἀσθενεῖ τις ἐν ὑμῖν; προσκαλεσάσθω τοὺς πρεσβυτέρους τῆς ἐκκλησίας, καὶ προσευξάσθωσαν ἐπ’ αὐτὸν ἀλείψαντες [αὐτὸν] ἐλαίῳ ἐν τῷ ὀνόματι τοῦ κυρίου: (Iacov 5:14)

In literatura ortodoxa se spune ca de fapt cuvantul presbiter si preot ar fi sinonime.
 Asa sa fie ?  Categoric , nu. Daca ar fi fost vorba de preoti atunci era scris cuvantul preot si nu prezbiter . Apostolii nu au fost preoti deci nu aveau cum numii preoti ci presbiteri -acest cuvant in limba greaca veche insemna  batran , dar putea fi folosit și in sens de om cu experienta, matur spiritual etc.  In timp functia de presbiter si cea de episcop (supravegetor) descrise in Noul Testament sau trasformat  cu timpul in "preot" datorita contextului cultural-religios al vremii dar astea sau petrecut incepand cu a doua  parte a secolului doi in diverse biserici locale, in primul secol nu existau preoti crestini. Istoria crestinismul asa cum o vad cei din B.O.  difera mult de cea recunoscuta de istorici. 




                                                                         

Care este diferenta intre prezbiter si preot ? 

 Prezbiterul   asa cum este prezentat in  Noul Testament era o persoana aleasa din biserica locala care era un crestin matur spiritual,un om  intelept, care indeplinea criteriile enumerate in Noul Testament pentru aceasta functie. (1 Timotei 3:1-13 ; 1 Tit 5:9 ) Prezbiterul  se ocupa de invatatura spirituala data comunitatii , veghea sa nu apara abateri de la invatatura lasata de apostoli etc... Acesta nu facea parte dintr-o casta speciala , precum erau preotii levitici din Vechiul Testament , nu erau absolventi ai unor scoli teologice , nu indeplineau niste ritualuri precum cele practicate in  Liturghii (care inca nu se constituisera  in acea perioada de formare a Bisericii). Cina Domnului era o procesiune simpla -dupa modelul celui descris in Noul Testament, nu era un ritual liturgic  sau asemanator  ca cel practicat in Vechiul Testament. 


                                                       Preot levitic in religia mozaica              



Preotia sacramentala - acesta este termenul folosit de bisericile ortodoxe si catolice pentru a defini slujba de preot in bisericile lor .
Ce este aceasta ? Conform definitiei data de literatura BO , preotia sacramentala este :

   " Una din cele Şapte Taine Bisericeşti  .Numai cei hirotonisiţi în această preoţie pot oficia Sfintele Taine şi dacă este săvârşită o taină (căsătoria, botezul, euharistia, etc.) de cineva care nu a fost consacrat în preoţia sacramentală taina respectivă nu este valabilă  Cei consacraţi în preoţia sacramentală au puterea de a ierta păcatele oamenilor."

Nimic din toate acestea nu le gasim in descrierea  data prezbiterilor din Noul Testament , este mai mult decat evident ca prezbiterul nu este acelasi lucru cu preotul ( chiar daca aparent ambii au functii pastorale) ,  sunt deosebiri majore intre cele doua variante prezbiterul instituit de apostoli si preotul care este produsul Bisericii catolice/ ortodoxe dupa dogma constituita prin secolele III-IV.

  Conducătorii şi slujitorii Bisericii nu au purtat titlul de preot în sens de a se deosebi de restul credincioşilor. Slujitorii ordinaţi  erau apostoli, episcopi, prezbiteri, diaconi (sau diaconiţe) dar nu este termenul de preot (in original).
 Ce alt motiv au avut traducătorii Bibliei din Biserica Ortodoxă să traducă cuvântul πρεσβυτέρους cu termenul preot (ἱερεύς) afară de acela ca să îndreptăţească învăţătura despre preoţia sacramentală....

 https://crestinismro.wordpress.com/organizarea-bisericii-primare/

 https://moldovacrestina.md/apostolii-despre-preotia-sacramentala/

 https://moldovacrestina.md/hirotonia-noul-testament/



 ...

joi, 2 august 2018

ARNOLD

                                                                                   Fotografia postată de Isaharus.




 
FUNCȚIILE VIN ȘI TREC, ÎNSĂ IMPORTANT ESTE CE FAC OAMENII PENTRU OAMENI

Cunoscutul actor, Arnold Schwarzenegger, a postat o fotografie cu el dormind pe stradă sub faimoasa sa statuie de bronz și, trist, a scris "Cum s-au schimbat vremurile"...

Motivul pentru care a scris fraza a fost nu pentru că este bătrân, ci pentru că atunci când era guvernator al Californiei, el a inaugurat un hotel cu statuia sa. Personalul hotelului i-a spus lui Arnold: "În orice moment poți veni și ai o cameră rezervată pentru tine". Când Arnold nu a mai fost în ​​funcția de guvernator și s-a dus la hotel, administrația a refuzat să-i dea o cameră argumentând că ar trebui să plătească pentru una, deoarece erau foarte solicitați.

El și-a adus un sac de dormit, l-a așezat la picioarele statuii sale și a explicat:
"Când eram într-o poziție importantă, mi-au oferit totul, întotdeauna, și când am pierdut această poziție, au uitat de mine și nu și-au ținut promisiunea.
Nu aveți încredere în poziția voastră sau în banii pe care îi aveți, nici în puterea voastră, nici în inteligența voastră, nu vor dura! Când ești "important" în ochii oamenilor, toată lumea este "prieten" cu tine. Dar odată ce nu mai prezinți interes, nu mai contezi! Nu ești cine crezi că vei fi întotdeauna, nimic nu durează pentru totdeauna!"




...






sâmbătă, 7 iulie 2018

Sola Scriptura sau Prima Luther?

                                                                                                                                     

Sola Scriptura sau Prima Luther? Ce crede Martin Luther despre Biblie?

În ceea ce privește Biblia, cei din Biserica adevărată a lui Dumnezeu cred că "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte (II Timotei 3:16).


Martin Luther a fost de acord?

Martin Luther a învățat în mod public că doar Biblia ar trebui folosită ca doctrină. Unul dintre lozincile mișcării sale a fost Sola Scriptura ( "numai Biblia").



Deși Martin Luther a declarat că a privit Biblia "ca și cum însuși Dumnezeu ar fi vorbit acolo", el a mai spus,

"Sunt încrezător că nu este cuvântul meu, ci cuvântul lui Hristos, așa că gura mea este cea care rostește cuvintele"

Oare Martin Luther cu adevărat tace și crede Biblia mai mult decât propriile sale opinii? Acest articol îl va cita pe Martin Luther extensiv pentru a ajuta cititorul să răspundă la această întrebare.

Martin Luther a adăugat la Cartea Romani

Biblia, în Romani 3:28, afirmă:

Prin urmare, concluzionăm că un om este justificat prin credință, fără faptele legii.

Martin Luther, în traducerea sa in germană a Bibliei, a adăugat în mod specific cuvântul "allein" ( singur) în Romani 3: 28 - un cuvânt care nu este în greaca originală. Observați învățații protestanți:

Martin Luther ar sublinia încă o dată că suntem "îndreptățiți doar (numai) prin credință" fara faptele legii "(Romani 3:28), adăugând cuvântul german" allein "( singur ) în traducerea textului grecesc, cu siguranță există o urmă a lui Marcion în mutarea lui Luther (Brown HOJ, Erezii:Editura Hendrickson, Peabody (MA), 1988, pp. 64-65).

"Dr. Martin Luther o va avea așa: "... o voi avea așa și voi ordona să fie așa, iar voința mea este suficientă. Știu foarte bine că cuvântul "singur" nu este în textul latin sau grecesc (Stoddard J. Rebuilding a Lost Faith, 1922, pp. 101-102, vezi și Luther M. Amic, Discuție, 1, 127).

Poate că trebuie de asemenea remarcat faptul că Martin Luther a susținut de asemenea că cuvântul "singur" a fost necesar pentru o traducere în limba germană. Adevărul este că Martin Luther a adăugat în mod intenționat un cuvânt, iar mulți se bazau, din păcate, pe el.

A doua lozinca pentru adepții lui Martin Luther a fost expresia Sola Fide.......... ( credinta singura). Dar se pare că Martin Luther poate să fi tradus în mod intenționat greșit Romani 3:28 pentru pretenția de a da o justificare scripturală pentru doctrina sa Sola Fide .

Martin Luther a făcut cel puțin o altă interpretare intenționată

Martin Luther a fost, de asemenea, acuzat de interpretarea greșită a lui Matei 3: 2, Fapte 19:18, și multe alte scripturi (ibid, p. 200).

Matei 3: 2 afirmă,

"Pocăiți-vă, căci împărăția cerurilor este aproape!"

Martin Luther, în traducerea sa germană, după cel puțin o sursă catolică, a schimbat cuvântul "pocăi" cu a "repara" sau "face mai bine" (ibid, p. 201), probabil pentru a-și justifica poziția ascultă de legile lui Dumnezeu prin pocăință. Alții nu sunt de acord în această privință și indică faptul că termenul german ales poate sau trebuie tradus ca pocăință.

Cu toate acestea, indiferent de traducere , Martin Luther nu a părut să învețe o adevărată pocăință reală, așa cum a învățat,

"Fiți un păcătos și păcătuiți cu îndrăzneală, dar credeți cu mai multă îndrăzneală. Păcatul nu ne va îndepărta de El, chiar dacă ar trebui să facem curvii sau ucidere de mii și de mii de ori pe zi "(Luther, M. Letter din 1 august 1521 citat în Stoddard, p. 93).


Martin Luther părea să treacă cu vederea ce a învățat Cartea Evreilor:

"Căci dacă păcătuim în mod intenționat după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne sacrificiu pentru păcate, ci o așteptare înfricoșătoare a zilei judecatii" (Evrei 10: 26-27).

Martin Luther a învățat că anumite cărți ale Bibliei erau discutabile

Martin Luther avea viziuni diferite asupra diferitelor cărți ale Bibliei. Mai exact, el a avut o viziune destul de nefavorabila asupra Cărților Evreilor, Iacov, Iuda și Apocalipsa.

Enciclopedia Catolică susține:

În ceea ce privește protestantismul, anglicanii și calvinistii au păstrat întotdeauna întregul Noul Testament. Dar, timp de peste un secol, adepții lui Luther au exclus Evrei, Iacov, Iuda și Apocalipsa (Reid, George J.) Transcribed by Ernie Stefanik Canon din Noul Testament. Encyclopedia,

În ceea ce privește epistola catre Evrei, Martin Luther a declarat,

Nu trebuie să surprindeți pe cineva să găsească aici bucăți de lemn, fân și paie (O'Hare, p. 203).

El a scris, de asemenea,

Epistola lui Iacov este o epistolă de paie ... pentru că nu are nimic din natura evangheliei  "(Luther, M. Prefață la Noul Testament, 1546).

Se pare că Martin Luther a preferat cu adevărat conceptul de prima Luther (primatul lui Luther) și nu Sola Scriptura când sa referit la doctrină.

Aceia dintre noi care credem în adevărata Biserică a lui Dumnezeu cred că toate cele 66 de cărți ale Bibliei sunt inspirate de Dumnezeu si de folos (II Timotei 3:16). Pentru că de asemenea credem că nu ni se permite să adăugăm sau să scoatem nimic din Biblie (vezi Apocalipsa 22: 18-19), nu putem urma învățăturile celor care au schimbat sau diminuat importanța a cel puțin 18 carti (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerele, Deuteronomul, Estera, Iov, Eclesiastul, Iona, Matei, Luca, Ioan, Fapte, Romani, Evrei, Iacov, Iudei și Apocalipsa).

sursa : cogwriter.com/luther.htm
    

...

marți, 24 aprilie 2018

Păcate "discutabile"? Alcoolul, sportul, marea și televizorul

                                                                           



...