marți, 23 octombrie 2018
Mărturie Cristina - Judecata finală
Această mărturie ar putea să reprezinte o surpriză pentru mulți . Cristina o tânară creștină practicantă greco-catolică mărturisește că atunci când avea 18 ani, în timp ce participa la o activitate cu un grup de credicioși în afara orașului , și-a pierdut instantaneu cunosțiinta cade la pământ și simte cum sufletul iese din trup și se înalță la cer. In scurt timp povestește cum a ajuns în prezența lui Dumnmezeu în paradis ,acolo este intampinată de îngeri care o însoțesc și care îi spun scopul pentru care a fost rapită la cer- pentru a spune oamenilor că există rai și pedeapsă veșnica. Cristina vede ce se întamplă cu oamenii care ajung în paradis unde va asista printre altele la judecata unei persoane despre care spune ca a fost un creștin pocăit dar care a căzut de la credință apoi spre sfârșitul vieții și-a rededicat viața lui Hristos.
Apoi descrie reîntoarcerea în trup în spital unde trupul ei a fost transportat în timp ce se afla în cer. Întâmplarea este confirmata ulterior și de alte persoane prezente în acel grup.
Mulți neoprotestanți vor fi nedumeriți , cum e posibil ca Dumnezeu să aleagă o creștină catolică care respectă niște tradiții ,să o ducă în cer pentru ai dezvălui misterele "vieții de dincolo".
Dar acest mesaj demonstrează tocmai că Dumnezeu este deasupra doctrinelor omenești , o fi atât de greu de acceptat acest adevăr ?
Această mărturie este deosebită pentru ca desfințează unele prejudecati și neadevaruri :
1. Desfințează minciuna promovată de adventiști și org. Martorii lui Iehova care spun că nu există suflet nemuritor .
2. Infirmă prejudecățile ortodocșilor care spun că numai ei dețin biserica adevarată și iertarea pacatelor se face numai prin spevedania la preot. (mărturia despre Judecata lui Hristos în care este acceptat în cer un creștin pocăit dovedește contrariul ).
3. Infirmă prejudecățile unora care spun că numai neoprotesanții ajung în rai, ceilați care au diverse traditii merg în iad - pentru că urmează tradiții nescripturale. Mărturia Cristinei o greco-catolică dovedește ca în Fața lui Dumnezeu conteză în primul rând credința în Hristos și sfințenia vieții , nu respectarea unei doctrine elaborată de un cult. Dumnezeu nu trimite în iad o persoană doar pentru că urmeaza niște tradiții (chiar nescripturale ) precum închinarea la sfinti cum în mod eronat cred unii dogmatici.
4. Înfirma miturile care spun că în cer există o mulțime de sfinți care se roagă pentru pacătoșii de pe pământ .Cristina (și nici alte mărturii de acest fel ) nu spun nimic despre existența unor mijlocitori intre om și Hristos .
5. Infirmă prejudecata că în cer se intră automat prin credință ci dovedește contrariul că există o judecată a tuturor exercitată de Hristos , care judecă omul în functie de faptele sale. Toata viața omului apare ca pe un ecran în văzul tuturor celor prezenți, iar omul este întrebat "Ce ai făcut cu viața ta ?" Nu ești întrebat in cer din ce cult ai făcut parte , cum cred mulți.
7. Infirmă miturile ortodoxe ce vorbesc despre existența unor vămi ale văzduhului sau a cântarului cu bune și rele care contribuie la acceparea sau nu a omului in cer.
Această mărturie confirmă în schimb că tot ce scrie în Scripturi se va împlini . In cer se împinește cuvantul lui Hristos și nu doctrinele inventate de oameni.
VIDEO Marturie Cristina
.....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu