miercuri, 29 octombrie 2025

Degradare completă - În unele biserici este celebrat Halloween-ul

    Interesantă pledoaria lui Dan Bercian dar să  nu generalizăm în privința baptiștilor.   Convenția Baptistă de sud este o denominațiune în SUA  care reunește biserici baptiste de diferite  orientări nu doar conservatori așa cum se întâmplă și în România unde în cultul baptist se găsesc atât biserici conservatoare cât și liberale cu închinare ''contemporană''. 

O biserică cu adevărat conservatoare promovează imunuri tradițioale sau mai noi dar în aceiași notă de reverență sfântă în schimb în cele liberale este muzică zis ''contemporană, dinamică'' cu tobe și muzică ritmată. În SUA e cam la fel cele conservatoare nu au tobe ci orgă și imnuri tradiționale (video 2).         

                           

                         


                                              Biserică baptistă conservatoare din SUA 




 

luni, 13 octombrie 2025

Venerarea moaștelor o relicvă a păgânismului medieval - Documentar

 

 Pentru cei care nu au trăit în comunism în perioda dintre 1945 -1990 cel puțin  nu au existat manifestări publice gen pelerinaje în masă la ''moaștele sfinților', totul a îneput în mod treptat după 1990 .

 Venerarea moaștelor o afacere profitabilă a clerului.     

 Cum au intrat pâgânii în Biserică fără să lase armele la intrare