Cine nu a fost niciodata într-o biserica Evanghelică Reformată poate vedea aici o scurtă secvență dintr-un serviciu divin (Liturghie) . Forma aceasta de inchinare liturgica care presupune un mod organizat de închinare (standardizat) in care se rostesc anumite rugăciuni comune si
cantari comune sau texte liturgice care împlică paticiparea tututor credincioșilor la închinare chiar daca este oarecum moștenită din Biserica Catolică, nu conține nimic care să fie în afara Scripturii. În ce privește raportările reformaților la alte culte, aici are dreptate pastorul reformat când spune că formele libere de închinare pot aluneca spre spectacol sau altă formă de manifestare care să te facă să uiți că esti în biserică, în Casa lui
Dumnezeu și nu in altă parte.
Conform Constituţiei, fiecare stat american are un anumit număr de electori, în funcţie de populaţie. Statele cu cei mai mulţi electori sunt: California – 55, Texas – 38.
În total, sunt 538 de electori, iar candidatul care obţine 270 de voturi e declarat câştigătorul alegerilor prezidenţiale. În caz de egalitate, 269-269, viitorul preşedinte e ales de Camera Reprezentanţilor, iar vicepreşedintele e ales de Senat.
Învingătorul ia totul
Candidatul cu cele mai multe voturi dintr-un stat, le ia pe toate celelalte care sunt atribuite statului respectiv. Excepţie fac Nebraska şi Maine.
Un candidat poate câştiga votul popular, dar poate pierde alegerile, pentru că, în final, contează voturile electorilor.
Hillary Clinton a avut peste 3 milioane de voturi în plus, faţă de Donald Trump, în 2016.
S-au intensificat discuţiile legate de desfiinţarea sau reformarea Colegiului Electoral. Electorii, de regulă, respectă votul popular, dar au fost cazuri în care au votat diferit.
Americanii au votat masiv anticipat şi prin corespondenţă, din motive de pandemie. Voturile prin corespondenţă pot întarzia aflarea rezultatului, în funcţie de regulile din fiecare stat.
Deși comunitatea Amish votează extrem de rar la alegerile prezidențiale, la alegerile din 2020 au ieșit masiv la vot chiar și cu cu soțiile deși conform regulilor comunității femeile nu votează, acum au făcut o excepție de la regulă pentru a vota în favoarea lui Trump (sau împotriva stângistului Biden) . Având însă în vedere legile de stabilire a câștigătorului extrem de sofisticate e puțin probabil ca câteva mii de voturi în plus sau în minus ar putea stabilii învingătorul la alegerilor prezidențiale.(video Amish ).