joi, 29 ianuarie 2026

Pseudocreștinii din afara cultelor creștine recunoscute de stat.


 În vremea comunismului au existat doar 3 grupări religioase nerecunoscute de stat Martorii lui Iehova, Oastea Domnului și Biserica Greco-catolică aceștia nu aveau permisiunea să se întrunescă , dacă o făceau și erau desoperiți riscau amemndă și chiar închisoare. 

Începând cu 1990 odată cu liberarizarea politică adunările religioase de tot felul au explodat atât creștine cât și pseudo-creștine, păgâne .

S-au înmulțit în ultimul timp grupurile nondenominaționale care nu aparțin de nici un cult iar unele din acestea au devenit agresive față de cultele creștine recunoscute. Aceste grupări au o doctrină proprie inveție a mentorului grupării respective, deși uneori nu recunosc că au vreo doctrină. 

Unele din aceste grupări au o ideologie ostilă cultelor creștine existente , un exemplu avem pe grupurile de discuții creștine de pe facebook  unde administrator este cel cu pseudonimul  ''Luceafărul de dimineață'' . El distribuie imagini ca cele de mai sus prin care desfințează toate cultele creștine existente venind cu acuzații grave.  Să susții că cultele creștine recunoscute sunt de la Satan este o blasfemie un păcat grav

 Mai curând astfel de atacuri sunt de la Satan. Hoții strigă hoții sau ereticii care acuză pe alții de erezie. De la acești rătăciți au apărut și atacurile la serbarea Crăcinului pe care au numito păgână. Nu au picat nici ei și organizația lor din cer - a fost înființată de un presupus guru ''iluminat'' foarte probabil din SUA. 

Faptul că Hristos și apostolii nu au înființat culte/biserici nu înseamnă că cultele nu sunt după voia lui Dumnezeu acestea funționând deja de milenii. 

 Martorii lui Iehova au fost recunoscuți ca organizație religioasă (nu ca cult creștin) în 1990, iar crezul lor e cunoscut, așteaptă Armaghedonul marele război cu alticristul când cred ei vor fi nimiciți de pe Pământ toți oamenii în afară de Martorii lui Iehova . Și lista pseudo iluminaților eretici poate continua. 

 

     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu